Luna Plină de pe 31 august 2023 (04 h 35 m), cunoscută şi sub denumirea de „Lună albastră”, este atribuită fenomenului dublu de Lună Plină ce are loc în cadrul aceleiaşi luni calendaristice, faza anterioară având loc pe 1 august (21 h 31 m), potrivit www.astro-urseanu.ro, citat de Agerpres.ro.
Expresia de „Lună albastră” a fost folosită, iniţial, pentru a defini a treia Lună Plină dintr-un sezon astronomic cu patru faze de Lună Plină, un sezon fiind cuprins între solstiţiu şi echinocţiu, un an având patru sezoane (anotimpuri), potrivit www.timeanddate.com.
Expresia a apărut într-un articol al astronomului James Hugh Pruett (1886-1955), publicat în revista americană „Sky and Telescope”, în 1946, ca urmare a unui calcul greşit. O corecţie a fost tipărită la scurt timp. Greşeala astronomului s-a răspândit în întreaga lume. În prezent, denumirea de „Lună albastră” în cea de-a doua situaţie este considerată o a doua definiţie, din cauza frecvenţei de utilizare, potrivit www.moongiant.com.
De cele mai multe ori, „Luna albastră” nu este, însă, cu nimic diferită de Luna Plină obişnuită, având aceeaşi culoare în tonuri palide de gri şi alb.
Totuşi, Luna apare uneori învăluită într-un halou albastru, acest fenomen se produce doar atunci când în atmosfera terestră există cantităţi însemnate de fum şi de particule, similare celor care provin de la erupţii vulcanice uriaşe. Conform NASA, pentru a vedea o Lună cu adevărat „albastră” este nevoie de erupţia puternică a unui vulcan terestru.
Spre exemplu, în 1883, oamenii vedeau „Luna albastră” în fiecare noapte după ce vulcanul indonezian Krakatau a erupt cu forţa similară unei bombe nucleare de 100 de megatone. Norii de cenuşă generaţi de vulcan au urcat până la limita superioară a atmosferei terestre, iar Luna a devenit „albastră”, cenuşa vulcanică îndeplinind, astfel, rolul unui filtru pentru cei care priveau spre cer. Norul de cenuşă era format din particule cu diametrul de aproximativ un micron, dimensiune similară lungimii de undă a luminii roşii. Particulele cu această dimensiune blocau lumina roşie în timp ce permiteau trecerea luminii albastre. Astfel, norul de cenuşă aruncat în atmosferă de vulcanul Krakatau a funcţionat ca un filtru albastru. Luna a devenit percepută, la rândul ei, în această culoare.
Oamenii au putut vedea o „Lună albastră” în 1980, după erupţia vulcanului Mount St. Helens din Washington (SUA), în 1982; după erupţia vulcanului El Chichón din Mexic; precum şi în 1991, după erupţia vulcanului Pinatubo din Filipine. Aceeaşi iluzie a unei „Lunii albastre” poate apărea şi după puternice incendii de pădure.
Fiind un eveniment relativ rar, există diferite teorii cu privire la denumirea „albastră” („blue”). Una dintre acestea iau în considerare termenul „blue” care provine din cuvântul arhaic „belewe”, şi care înseamnă „a trăda”. Astfel, în vremuri îndepărtate oamenii ar fi crezut că Luna, după care îşi coordonau activităţile agricole, îi trădează apărând plină în mod neaşteptat, în afara periodicităţii calendaristice obişnuite. De-a lungul timpului, au apărut, deopotrivă, şi superstiţii care însoţesc fenomenul.
