VIDEO | Un avion de stingere a incendiilor s-a prăbuşit în Grecia

Un avion bombardier de apă Canadair cu cel puţin două persoane la bord s-a prăbuşit marţi în timp ce acţiona pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie în Grecia, pe insula Evia (sud), a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al pompierilor din această ţară, Yannis Artopios, potrivit Agerpres.

”Un avion Canadair grec cu cel puţin două persoane la bord s-a prăbuşit în apropiere de Platanisto (sat din Evia)”, a declarat purtătorul de cuvânt, în contextul în care Grecia este afectată de incendii şi temperaturi caniculare de peste zece zile.

Deocamdată nu este clar dacă piloţii au supravieţuit accidentului, scrie şi DPA.

Grecia este devastată de incendii şi canicule de peste zece zile.

Potrivit primelor informaţii oficiale, aeronava – care participa împreună cu alte trei avioane şi aproximativ 100 de pompieri la lupta împotriva flăcărilor pe această insulă situată în apropiere de Atena – s-a prăbuşit într-o râpă, relatează News.ro.

Accidentul a avut loc pe înălţimile Karystos, unde a izbucnit un incendiu duminică.

Cei doi piloţi fac parte din Forţele Aeriene elene, potrivit Ministerului grec al Apărării, citat de televiziunea publică ERT.

Postul a difuzat o înregistrare video a aeronavei de la momentul prăbuşirii. Avionul a dispărut în spatele flăcărilor şi unui nor de fum negru.

Alte două incendii importante sunt active în Grecia – pe insulele turistice Rhodos, la Marea Egee (sud-est) şi Corfu, la Marea Ionică (nord-vest).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here