VIDEO | Vicepreședintele CSM, către un polițist care l-a oprit în trafic: Am să vorbesc cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi. Dumneavoastră ştiţi cine sunt?

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, fost procuror-şef al DIICOT, a fost oprit în trafic de poliţiştii ieşeni, moment în care i-a întrebat pe oamenii legii dacă ştiu cine este şi a ameninţat totodată că va lua legătura cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi, relatează News.ro.

Într-o înregistrare video distribuită în spaţiul public, se observă că Daniel Horodniceanu este vizibil deranjat că a fost oprit în trafic. Îl întrebă pe unul dintre poliţişti dacă ştie că este ”procurorul şef Horodniceanu de la Crimă Organizată”.
Poliţiştul a spus că nu îl cunoaşte, Horodniceanu întrebându-l ”De ce nu mă cunoaşteţi oare?”.
Horodniceanu fusese oprit pe un drum din judeţul Iaşi pentru că făcuse o depăşire fără a semnaliza corespunzător şi pentru că rula cu o viteză mai mare decât cea legală. Poliţistul i-a spus că nu îl amendează, ci doar i-a solicitat actele şi că a dorit să îi atragă atenţia privind greşelile comise în trafic.
”Am să vorbesc cu şeful IPJ”, l-a avertizat Daniel Horodniceanu pe poliţist.
De asemenea, Horodniceanu a spus că este procuror de 25 de ani şi că este cunoscut de toţi poliţiştii din judeţul Iaşi.
Totodată, Daniel Horodniceanu i-a amintit agentului de poliţie că în 2016 a vorbit cu fostul ministrul Gabriel Oprea pentru ca poliţiştii să primească 15 în plus la salariu.
”Eu am vorbit atunci cu ministrul Oprea şi dumneavoastră aţi luat 15 la sută”, i-a spus Horodniceanu.
Horodniceanu: Am asistat la o scenetă bine pusă la punct
După ce imaginile au fost făcute publice, Horodniceanu a spus că a fost victima unei înscenări, susținând că a fost vorba de „o scenetă bine pusă la punct” și că cei doi polițiști „pretindeau că nu ne cunoaștem” ca „să mă provoace”.
La prima vedere, pentru un personaj neutru, avem de a face cu un polițist la datorie, care rezistă presiunilor încercate de un procuror, oprit în trafic în mod corect. În realitate, lucrurile stau în alt mod: am fost oprit în trafic la ora 1.30, noaptea, de un echipaj al poliției rurale, fără a încălca vreo normă Rutieră.

Am asistat la o scenetă bine pusă la punct de doi polițiști care mă cunoșteau,. Astăzi am aflat că această scenetă a fost și filmată, probabil cu un dispozitiv de înregistrare ascuns, și nu cu body-cam. Imaginile sunt, însă prelucrate, filmul având și alte pasaje, tăiate, însă. (…)

Faptul că pretindeau că nu ne cunoaștem a fost de natură să mă provoace, odată în plus, și să reacționez astfel. Realizez că m-am aflat într-o situație provocată, dar ce este regretabil și îmi reproșez acest lucru, este că nu am rezistat provocării și, pe acest fond emoțional, probabil și combinat cu unele probleme personale, am reacționat în acest mod, care nu mă caracterizează”, a afirmat Horodniceanu, potrivit Digi24.ro.
Sindicatul polțiștilor cere demisterea lui Horodniceanu de la CSM
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual (SNPPC) solicită demisia lui Daniel Horodniceanu din funcţia de vicepreşedinte CSM pentru atitudinea pe care a avut-o la adresa Poliţiei, potrivit News.ro.
“Având in vedere gravitatea afirmaţiilor şi a atitudinii la adresa Poliţiei Române, precum şi impactul total negativ şi umbra de îndoială aruncată de un asemenea comportament asupra justiţiei în general, magistraţilor în special,  SNPPC solicită domnului Horodniceanu: demisia din funcţia de vicepreşedinte al CSM! Nu este firesc ca un vicepreşedinte CSM, aparator şi garant al bunei funcţionări a justiţiei, să aibe un asemenea comportament specific celor pe care DIICOT îi are în vedere atunci când îşi indeplineşte atribuţiile;  demisia din magistratură! Este timpul să plecati acasă domnule procuror şi asta pentru că, prin cel putin tentativa de trafic de influenţă, dumneavoastră v-aţi introdus singur într-o incompatibilitate crasă cu statutul de magistrat”, se precizează în comunicatul SNPPC.
De asemenea, SNPPC mai cere CSM declanşarea disciplinară a lui Horodniceanu.
“Declanşaţi cercetarea disciplinara a domnului Horodniceanu şi luaţi măsurile care se impun. Nu este sănătos nici pentru români,nici pentru justiţia din România, menţinerea pe funcţia din CSM dar şi ca magistrat a unei persoane cu un vădit comportament duplicitar: dur şi intransigent când alţii încalcă legea dar sfidator şi agresiv la adresa Poliţiei Române atunci când el încalcă legea şi trebuie să-i suporte rigorile”, se menționează în comunicat.

Daniel Horodniceanu a lucrat ca procuror în parchetele de pe lângă judecătoriile din Fălticeni, Pașcani și Iași. Între 2015 și 2018 a fost șef al DIICOT.

Din ianuarie anul acesta este vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here