„Pentru liderii mondiali, ultimele câteva zile au fost frenetice, din punct de vedere al diplomației – cu seria de întâlniri, de la Roma și Glasgow, în care s-a discutat totul, de la covid-19 la schimbările climatice. Cu toate acestea, într-un mod evident, absent a fost președintele Chinei, Xi Jinping. Încă din primele zile ale pandemiei, el a evitat contactul față în față cu lumea exterioară. Și tocmai în acest moment, pare să considere binevenit timpul petrecut acasă, pentru a medita. O mare întâlnire va începe în curând, la Beijing. În fruntea agendei sale va fi un subiect pe care dl Xi îl consideră crucial: istoria partidului. Oricât de ciudat ar părea, domnul Xi simte o nevoie presantă de a-și pune pecetea asupra trecutului”, notează The Economist.
<< Conclavul desfășurat între 8 și 11 noiembrie, la care vor participa aproximativ 370 dintre cei mai puternici oameni ai țării, va adopta o rezoluție care va evalua situația partidului, de la înființarea sa, acum 100 de ani. Scopul va fi acela de a demonstra puterea domnului Xi, prin aranjarea faptelor în favoarea sa. El va deveni al treilea lider, după Deng Xiaoping și Mao Zedong, care va pune în operă un astfel de exercițiu. Domnul Xi vrea să arate că este la fel de important ca ei. Va fi un semnal clar că tipul de autoritarism al domnului Xi – cel mai necruțător de la epoca Mao – va dura mult mai mult timp.
De ce să folosim istoria pentru a explica ideea? Dl Xi ar fi putut alege multe moduri pentru a arăta că nu intenționează să demisioneze la congresul partidului de la sfârșitul anului viitor, așa cum ar face-o necesar, în mod normal, convenția existentă, stabilită de partid pentru a preveni apariția unui alt Mao. Clica aflată la conducere, din „1984” a lui George Orwell, a avut răspunsul: „Cine controlează trecutul, controlează viitorul: cine controlează prezentul, controlează trecutul”. Dl Xi dorește o nouă versiune a istoriei partidului, care să treacă peste ororile perioadei Mao, să le ignore pe cele mai recente și să sugereze că dl Xi conduce țara către un viitor și mai luminos. Va fi direct rupt din Minitrue, un memento înfiorător al modului în care funcționează China domnului Xi.
Domnul Xi este bântuit de istorie. Potrivit lui, unul dintre motivele pentru care Uniunea Sovietică s-a prăbușit până la urmă a fost acela că, la trei ani după moartea lui Stalin, în 1953, liderul sovietic, Nikita Hrușciov, a lansat un atac puternic asupra defunctului dictator. Atunci s-a instalat putregaiul ideologic. Dl Xi este atât de îngrijorat că s-ar putea întâmpla ceva similar în China, încât a dus o campanie împotriva „nihilismului istoric”, adică criticarea eroilor revoluționari ai partidului sau evaluarea sumbră a erei Mao. În aprilie, partidul a invitat publicul să raporteze orice „denaturare” a istoriei partidului: trebuia doar să sune la 12377. În martie, luarea în derâdere a eroilor naționali a fost declarată infracțiune și pedepsită cu până la trei ani de închisoare.
Acum 40 de ani, când partidul a deliberat rezoluția lui Deng cu privire la istorie, starea de spirit era foarte diferită. Deng încerca să îndepărteze China de nebunia maoistă. El a desființat „comunele populare” dezastruoase, care au făcut ca milioane de oameni să moară de foame, la începutul anilor ’60. Statuile lui Mao erau dărâmate și lozincile lui erau șterse de pe pereți. Precum domnul Xi, Deng se temea de consecințele atribuirii etichetei de răufăcător lui Mao. Rezoluția l-a numit un lider „remarcabil”. „Meritele lui primează, iar erorile sale sunt secundare”, se spunea atunci. Dar s-a oprit asupra acelor greșeli, în special asupra „catastrofei” Revoluției Culturale dintre 1966 și 1976. A atacat cultul personalității și stilul său dictatorial. „Este inadmisibil să trecem cu vederea sau să albim greșelile, în sine ar fi o greșeală și ar da naștere la greșeli din ce în ce mai grave”, se arăta în document.
Domnul Xi pare să nu țină seama de acest avertisment. Detaliile rezoluției propuse sunt încă secrete, dar el a dat dovadă de mult mai puțină dorință decât Deng de a diseca greșelile lui Mao. Și-a creat propriul cult al personalității, deși unul mult mai bând decât cel al lui Mao. A afișat un stil tiranic de guvernare, care a provocat suferință multor oameni, în special în Xinjiang și Hong Kong. Domnul Xi detestă haosul Revoluției Culturale – este obsedat de menținerea stabilității. El nu ar face, precum Mao, încercări sălbatice de a grăbi apariția unei utopii comuniste și, prin aceasta, de a dezlănțui foametea. Dar folosește tehnologia digitală pentru a crea un sistem omniprezent de control al partidului, de un tip pe care Mao, atunci când nu mâna hoardele Gărzilor Roșii, l-ar fi iubit.
În Mao, domnul Xi vede genul de om puternic de care partidul are nevoie pentru a evita soarta omologului său sovietic. Există chiar și speculații că anul viitor el ar putea reînvia titlul lui Mao și va deveni președinte al partidului. Postul a fost desființat în 1982, pentru a lăsa să se odihnească în pace fantoma lui Mao. Pentru Occident, în timp ce încearcă să găsească modalități de a trăi cu Chină lui Xi, perspectiva unui președintei Xi ca de dictator pe viață, este suficient de îngrijorătoare. Lipsa lui de apetit pentru a permite examinarea unui trecut întunecat și chinuit este cu atât mai alarmantă. >>
ALEGERI ÎN FRANȚA | Cum s-a infiltrat ideologia woke în clasa politică
