Alarmă roșie în Balcani. CEPA: Cel mai mare pericol de război în Bosnia din anii 1990 încoace

Secesiunea și chiar conflictul armat sunt o posibilitate tot mai mare în Bosnia și Herțegovina. Și nu-i prima oară când Rusia este puternic implicată, se arată într-o analiză CEPA.

🔷 Occidentul a capitulat în această săptămână în fața Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU când a fost de acord să blocheze un raport acuzator care indică faptul că țara se confruntă în prezent cu „cea mai mare amenințare existențială a perioadei postbelice”.

Raportul, întocmit de Înaltul Reprezentant (OHR) pentru Bosnia, Christian Schmidt, a fost tranzacționat pentru o extindere a Forței Uniunii Europene (EUFOR). Toate mențiunile despre document au fost eliminate de la reînnoirea anuală a mandatului ONU, iar Schmidt (un fost ministru al guvernului german) a fost blocat să prezinte raportul Consiliului de Securitate. Manevra SUA, Franței și Regatului Unit a fost concepută pentru a liniști Rusia și-a salva procesul de pace de la Dayton, care a pus capăt războiului bosniac în urmă cu 26 de ani.

Compromisul Occidentului se înscrie într-o succesiune de victorii pentru liderul sârbilor bosniaci Milorad Dodik – și Rusia – în reducerea supravegherii internaționale asupra Bosniei. Înaltul Reprezentant este o țintă cheie pentru naționaliștii sârbi, deoarece poate folosi așa-numitele Puteri de la Bonn pentru a aplica legile și a elimina deținătorii de funcții politice, ceva ce Dodik vrea să oprească.

Deci, cât de gravă este situația? Răspunsul este că-i destul de gravă, amplificată mai mult de neputința Occidentului de-a oferi un plan de rezolvare a problemelor și de dorința clară a Rusiei de-a vedea țara dizolvată. În timp ce administrația Biden a căutat să „parcheze” probleme precum Rusia și Balcanii de Vest, astfel încât să se poată concentra asupra Chinei, mesajul nu pare să fi ajuns la președintele Vladimir Putin și la aliații săi.

„Rusia nu vrea să fie parcată. Vrea să conducă zgomotos pe mijlocul drumului”, avertiza Edward Lucas, expert CEPA, în iunie. Europenii „ar trebui să se întrebe de ce Rusia se simte atât de încrezătoare și de ce administrația Biden șterge dintre priorități securitatea europeană”, a scris el.

Dodik a înscenat o serie de evenimente, fiecare mai provocator decât precedentul. În urmă cu două săptămâni, poliția specială sârbă bosniacă a desfășurat un „exercițiu” neanunțat pe un vârf de deal folosit de separatiști în bombardarea Sarajevo-ului în anii 1990. Folosind amenințarea secesiunii pentru a obține concesii și folosind autonomia semnificativă a Republicii Srpska și puterea acesteia în instituțiile trilaterale, el încearcă să elimine toți judecătorii internaționali din curțile țării și-a început să înființeze instituții separate.

Bosnia și Herțegovina este un stat suveran compus din două entități: Federația, formată în mare parte din musulmani bosniaci și croați catolici, și Republica Srpska, compusă în mare parte din sârbi ortodocși. În urma deciziei din iulie a OHR de-a promulga o lege care incriminează negarea genocidului, Dodik a declarat retragerea Republicii Srpska din instituțiile statului, inclusiv din sistemul judiciar, autoritățile fiscale și armate. O preocupare deosebită este amenințarea de-a reconstitui armata Republicii Srpska, nu numai pentru că ar reprezenta renașterea unei organizații care a comis un genocid, ci pentru că ar marca un alt pas concret către secesiune, ceea ce SUA și europenii au încercat să împiedice de la sfârșitul războiului bosniac încoace.

Până acum, Occidentul a căutat în mare măsură să cumpere provocările lui Dodik, provocând o deteriorare pas cu pas a democrației și a statului de drept. UE continuă să se bazeze excesiv pe ceea ce este din ce în ce mai perceput în țară ca o promisiune iluzorie de extindere pentru a stimula reforma. Și în timp ce SUA și UE rămân concentrate pe negocierea unui pachet limitat de reforme electorale constituționale, acest lucru nu reușește să abordeze problema structurală de bază: sistemul politic umflat din punct de vedere birocratic și creat de procesul de pace de la Dayton, care îi recompensează pe politicienii naționaliști cleptocrați și provocatori de disensiuni etnice.

Rusia și vecinii Bosniei, inclusiv fostele state constitutive iugoslave ale Serbiei și Croației, promovează activ diviziunea și creează instabilitate. Unii lideri croați au cerut „federalizarea” Bosniei, un eufemism pentru a promova o entitate croată separată, în timp ce oficialii sârbi promovează conceptul de Srpski svet (lumea sârbă), care amintește de ideea celebrului lider sârb Slobodan Milošević despre „Serbia Mare”. Srpski svet este o idee iredentistă care, de asemenea, e folosită pentru a evoca emoții în rândul sârbilor kosovari și, de asemenea, amenință cu reaprinderea conflictului Serbia-Kosovo.

Consolidarea militară rapidă a președintelui sârb Aleksandar Vučić provoacă între timp tensiuni suplimentare. Serbia nu se confruntă cu nicio amenințare militară plauzibilă. Bugetul de apărare al Serbiei s-a dublat de la 700 de milioane de dolari în 2018 la 1,5 miliarde de dolari în acest an. De exemplu, achiziționarea de sisteme rusești avansate, cu rază medie de acțiune, concepute pentru a distruge avioanele și rachetele de croazieră ridică întrebări sumbre cu privire la intențiile Serbiei. În timpul sărbătorii recent instituționalizate „Unitatea sârbească”, din 15 septembrie, Vučić a declarat că „armata este de cinci ori mai puternică” decât acum câțiva ani și va „crește drastic în următoarele nouă luni” pentru a apăra Serbia și sârbii de pretutindeni.

Îndrăzneala tot mai mare a liderilor sârbi are rădăcini în Rusia, al cărei sprijin de lungă durată a crescut până la punctul în care ar putea fi gata să provoace o criză internațională majoră în Europa. Pe lângă rolul său în Consiliul de Securitate, unde rușii au drept de veto, de ani de zile alimentează tendințele separatiste și naționaliste. Kremlinul finanțează grupurile paramilitare extremiste din Republica Srpska (un ecou înfiorător al anilor 1990, când grupuri similare au comis crime de război), precum și antrenarea poliției oficiale și a armatei. Banii ruși finanțează, de asemenea, gruparea etno-naționalistă Srbska Čast (Onoarea sârbă), care are filiale în Serbia și Republica Srpska. Gruparea conduce tabere de antrenament pentru tinerii sârbi, unde aceștia sunt învățați să glorifice criminalii de război sârbi, să lupte corp la corp și să se jure credință Rusiei. În plus, instituțiile de propagandă ruse, cum ar fi Sputnik și Biserica Ortodoxă Rusă, exercită o influență semnificativă în Republica Srpska prin influență morală și dezinformare.

Există o cale de ieșire din aceasta pentru Occident, dar va deveni mai îngustă și mai dificilă cu cât va trece mai mult timp. Este nevoie urgentă de un consens transatlantic între SUA, UE și Regatul Unit cu privire la o strategie pentru Balcanii de Vest. O astfel de strategie ar trebui să recunoască faptul că întreaga regiune sud-est europeană este interconectată și că soluțiile de ajutoare pentru o singură țară nu vor funcționa. Prin urmare, o posibilă soluție trebuie să abordeze nu doar criza actuală a Bosniei, ci și să ajute la rezolvarea disputei Serbia-Kosovo și să blocheze ambițiile expansioniste ale Serbiei.

Pentru a aborda criza imediată, pașii ar trebui să includă:

• EUFOR ar trebui consolidată cu trupe NATO. Este puțin probabil ca cei 700 de pacificatori împrăștiați în țară să oprească orice escaladare bruscă. Ca forță de descurajare, unii experți susțin că este nevoie de cel puțin o brigadă – aproximativ 5.000 de militari – care să fie staționată la Brčko, în estul țării.
• SUA, UE și Regatul Unit trebuie să explice în mod clar Serbiei și Croației că interferența în integritatea teritorială a Bosniei nu va fi tolerată. Pentru început, UE și Regatul Unit ar trebui să urmeze exemplul SUA în impunerea de sancțiuni împotriva lui Dodik. În mod similar, ar trebui impuse sancțiuni individuale și altor figuri balcanice care agită apele în Bosnia sau Kosovo. În plus, UE ar trebui să folosească mai eficient cooperarea pentru dezvoltare și pârghia economică cu Serbia pentru a pune capăt măsurilor care vizează o nouă bifurcare. Fiind cel mai mare investitor din Bosnia, Serbia și Balcanii de Vest, UE are, probabil, „morcovi și bastoane” mai eficiente decât OHR. La începutul acestui an, UE s-a angajat să investească alte 9 miliarde de euro (10,4 miliarde de dolari) în regiune.
• SUA, UE și Regatul Unit ar trebui să reafirme prerogativa OHR de a folosi Puterile Bonn, care ar trebui să fie utilizate cu moderație și strategic. La rândul său, OHR ar trebui să utilizeze acele puteri pentru a iniția din nou reforme menite să abordeze problemele structurale politice și economice.
• Administrația Biden, împreună cu aliații săi, ar trebui să se trezească în fața amenințării și să dedice timp și energie pentru a descuraja Rusia de-a se deda la jocuri periculoase într-o regiune periculoasă. În mod clar, cuvintele de avertizare ale președintelui Biden către Putin în iunie nu au funcționat, iar președintele Rusiei ar trebui să se confrunte acum cu consecințele.

Riscul unei colaps politic și posibil militar în Bosnia nu a fost atât de mare din anii 1990. Diplomații înțelepți știu că rar obții criza pe care o anticipezi; și fără acțiune rapidă la început, costurile se pot multiplica cu o viteză înfiorătoare.🟦

Reportaj Der Spiegel: Sârbii bosniaci se joacă cu focul