Vladimir Distrugătorul. Putin își arată adevărata față

Foto: Wikimedia Commons

Vladimir Vladimirovici Putin va fi considerat unul dintre răufăcătorii istoriei.

De la incursiunea din Ucraina, el a fost comparat cu Adolf Hitler și Iosif Stalin.

Fost agent KGB

Fostul agent KGB, în vârstă de 69 de ani, a fost președinte al Federației Ruse în majoritatea ultimelor două decenii.

Economia Rusiei este la fel de mică pe cât este de vast teritoriul său, doar 2% din producția mondială, cam de dimensiunea Spaniei.

Cu toate acestea, se întinde pe 11 fusuri orare și este bogată în gaze naturale, petrol și alte resurse.

Acest țar modern, mai preocupat de ambițiile imperialiste decât de economie, a lansat o invazie militară totală asupra Ucrainei în această săptămână, aparent pentru că nu a fost de acord cu aderarea ei la NATO.

Acum s-a transformat în dorința lui de a demonta guvernul de la Kiev și, într-un scenariu mai extrem, de-a răsturna lumea modernă sau chiar de-a o elimina cu arme nucleare.

Imperiul sovietic

Pretextul este Ucraina, pe care nu o consideră un stat legitim. Convingerea lui depinde de părerea fermă că Ucraina, cândva parte a imperiului sovietic, nu are dreptul de a-și decide viitorul și alianțele.

Înainte de invadarea Ucrainei, despre care mulți credeau că este puțin probabil să se întâmple, unii s-au întrebat dacă a fost înțelept din partea alianței militare să invite fostul stat sovietic încă din 2008.

Săptămâni de-a rândul, oficialii de la Moscova au luat în râs sugestiile conform cărora Rusia ar invada, în ciuda faptului că avea 130.000 de soldați adunați la granițele Ucrainei. Ei au spus că politicienii occidentali „isterici” și mass-media internațională fantazează pe seama invaziei.

Sărbătoarea dragostei slave

Apoi, în zorii Dragobetelor, o sărbătoare a dragostei de origine slavă, Vladimir V. Putin și-a trimis trupele.

Resentimentele liderului rus s-au intensificat de-a lungul anilor și se pare că acesta a devenit mai izolat în ultimul timp.

Liderii occidentali spun că s-a schimbat în rău și că nu mai ascultă alte păreri, fiind obsedat de Ucraina.

Așa de mare este preocuparea lui față de statul vecin slav, încât i-a învinovățit pe foștii lideri sovietici Stalin, Lenin și Hrușciov că i-au oferit acesteia „daruri teritoriale”.

„Adevăratul” Putin

Luni, milioane de oameni din Rusia și din alte părți l-au văzut pe „adevăratul” Putin, care și-a dezvăluit sinele într-un discurs de 55 de minute.

Îi dispăruse chipul fără însușiri pe care îl arătase lumii la întâlnirile cu președintele Macron și cancelarul german Scholz.

În schimb, am văzut un Putin mâhnit, ursuz, înfuritat, mustrându-și și înspăimântându-și subordonații. S-a așezat la o masă măreață, într-o încăpere regală din secolul al XIX-lea, comportându-se ca un țar plin de resentimente istorice din secolul al XXI-lea.

Până sâmbătă, la trei zile de la invazia care a luat lumea prin surprindere și a atras condamnări internaționale, a existat o încercare de-a impune o întrerupere a știrilor în Rusia.

Agenția rusă de monitorizare a presei a ordonat instituțiilor de presă să șteargă informațiile care conțin cuvintele „asalt”, „invazie” sau „declarație de război” în descrierea incursiunii militare masive și neprovocate a Rusiei.

Mass-media de stat a acoperit recunoașterea de către Rusia a celor două state separatiste și nu atacul militar, așa că rușii sunt ținuți în întuneric privind războiul purtat în numele lor.

Unii protestatari anti-război au fost reținuți înainte de-a pleca de acasă pentru a demonstra împotriva invaziei, spun informațiile. Iar rețeaua Facebook a fost închisă.

TikTok

În afara Rusiei, Generația X a apelat la Instagram și TikTok pentru a încerca să ajungă la omul puternic rus și să-l convingă să renunțe la acțiunea militară.

Hei, Vladdy Daddy, te rog nu începe cel de-al Treilea Război Mondial” și „Tati Putin, te rog anulează războiul” au fost rugăminți tipice.

Hei, Baby Daddy, uită-te în ochii mei, ești mai bun de-atât”, a spus un alt utilizator, de parcă s-ar fi adresat unui copil cu probleme.

Istoria îl va reține pe Vladimir Vladimirovici Putin drept un autocrat care a rămas prea mult timp în funcție și s-a înconjurat de oameni supuși, așa cum au făcut toți dictatorii dinaintea lui.

O Rusie mai bună

A avut șansa de a construi o Rusie mai bună pentru poporul său, care merită un viitor mai luminos și o țară care să fie respectată pe scena mondială.

Va fi ținut minte pentru invadarea Ucrainei, pentru vărsarea de sânge și pierderea de vieți doar pentru că era fixat pe o altă țară pe care și-o dorea pentru el.

El va rămâne în memorie pentru opresiune și pentru înăbușirea libertății și a bunăstării, pentru risipirea oportunității masive pe care a avut-o cândva, una pe care națiunea lui o merita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here