Volodimir Zelenski spune că nu a vorbit ”niciodată” cu Viktor Orban despre un armistiţiu cu Rusia

Sursa: captură video

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deminţit marţi, răspunzînd unei întrebări într-o conferinţă de presă, la Kiev, că a discutat cu premierul ungar Viktor Orban despre un armistiţiu cu Rusia, relatează BBC News, citată de Agerpres.

O jurnbalistă de la radiodifuzorul american NPR l-a întrebat pe Zelenski dacă Orban sau vreun alt lider a încercat să convingă Ucraina să accepte un armistiţiu cu Rusia.

Ea l-a întrebat dacă un astfel de eventual armistiţiu prevedea renunţarea la teritorii ocupate situate de-a lungul ”liniilor inamice” şi cum a răspuns.

Volodimir Zelenski i-a răspuns că nu a doscutat niciodată cu Viktor Orban despre vreun armistiţiu cu Rusia.

”Niciodată”, a repetat el.

”Poate că vorbeşte despre aceste puncte de vedere cu prietenii săi”, a declarat preşedintele ucrainean.

El a declarat că consideră că politicile Ungariei nu sunt întotdeauna favorabile Ucrainei.

Ucraina şi Ungaria sunt vecine ”în pofida tuturor acestor provocări şi încercăm să găsim soluţia” problemelor dificile, a dat el asigurări.

preşedintele ucrainean a declarat că i-a cerut anterior lui Orban să-i spună de ce Ungaria nu susţinea candidatura Ucrainei la aderarea la Uniunea Europeană (UE).

”Nu a putut”, a subliniat Zelenski.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here