Potențialul pentru un război regional în Orientul Mijlociu și instabilitatea internă au expus sud-estul țării într-un moment crucial, notează Geopolitical Futures.
<< Poziția strategică a Iranului s-a întărit semnificativ în Orientul Mijlociu în urma războiului din Gaza – chiar dacă flancul său din spate, în Asia de Sud și Asia Centrală, devine tot mai vulnerabil. Ambele evoluții se desfășoară în timp ce Teheranul se apropie de cel mai critic moment de la revoluția sa, cu aproape jumătate de secol în urmă. Tranziția politică internă și problemele din regiunile sale de graniță cu Pakistanul și Afganistanul ar putea opri cu ușurință ambițiile iraniene în lumea arabă și dincolo de aceasta.
Tensiunile în zonele apropiate de Pakistan au fost deosebit de acute în ultimul timp. Un atac recent al militanților sunniți în sud-estul Iranului a lăsat cinci polițiști morți. Acest lucru s-a întâmplat la doar o săptămână după ce forțele de securitate iraniene au luptat timp de 17 ore pentru a neutraliza militanții care atacaseră două orașe separate în provincia sud-estică Sistan și Baluchestan a țării. Potrivit unui comunicat emis de Garda Revoluționară Islamică, atacatorii intenționau să preia bazele militare ale Gărzii Revoluționare Islamice, din principalul oraș portuar din Golful Persic, Chabahar, și din Rask – ambele situate pe principala autostradă nord-sud, care străbate provincia de-a lungul graniței cu Pakistanul. Grupul etnic islamist Baluch Sunni, cunoscut sub numele de Jaish al-Adl, a revendicat responsabilitatea pentru atac.
Jaish al-Adl și predecesorul său, Jundallah, au atacat vreme îndelungată ținte ale Gărzilor Revoluționare Islamice din provincia Sistan și Baluchestan, însă în ultimii ani atacurile au devenit mai mari și mai frecvente. Între timp, provincia a fost gazda celor mai îndelungate și intense proteste din 2022, când poliția morală iraniană a ucis-o pe Mahsa Amini. Climatul politic este atât de fragil încât clericul de top al regiunii, Molavi Abdul Hamid Ismaeelzehi, în predica sa de vineri, l-a criticat în mod deschis pe Liderul Suprem, Ayatollah Ali Khamenei, afirmând că republica islamică nu poate supraviețui doar prin forța armelor.
Frecvența și intensitatea crescută a atacurilor Jaish al-Adl arată că grupul încearcă să profite de nemulțumirea publică existentă în rândul minorității etnice baluch din țară. În plus, momentul atacurilor indică faptul că grupul încearcă să exploateze și conflictul mai larg din Orientul Mijlociu, care a alimentat tensiunile dintre Iran și Israel și dintre Teheran și Washington. Pe scurt, aceste atacuri forțează Teheranul să se confrunte cu două fronturi: unul privind dezordinea internă și unul referitor la perspectivele tot mai mari ale unui război regional. Ele ridică, de asemenea, suspiciuni în cadrul regimului cu privire la sprijinul extern acordat Jaish al-Adl, ceea ce explică de ce pe 16 ianuarie Teheranul a luat măsura fără precedent de a lansa rachete în Pakistan la un presupus sanctuar Jaish al-Adl, în provincia Baluchistan. Iranul suspectează Pakistanul că facilitează atacurile Jaish al-Adl la cererea aliaților săi arabi, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, despre care Teheranul crede că încearcă să limiteze expansiunea iraniană în Orientul Mijlociu. (În mod remarcabil, Pakistanul încearcă să gestioneze propria sa insurecție separatistă Baluch, despre care guvernul crede că a primit adăpost în partea iraniană a frontierei. Islamabadul a răspuns loviturilor de rachetă ale Teheranului cu lovituri proprii la ascunzișurile presupuse ale propriilor rebeli Baluch pe teritoriul iranian.)
Între timp, jihadiștii transnaționali au intensificat atacurile împotriva Iranului și Pakistanului deopotrivă, profitând de vidul din Afganistan începând cu revenirea Talibanului în august 2021. Provincia Stat Islamic-Khorasan a organizat mai multe atacuri în Pakistan alături de mișcarea rebelă Taliban a Pakistanului, cunoscută sub numele de Tehrik-i-Taliban Pakistan (TTP).
În timp ce TTP-ul se concentrează pe înființarea unui emirat propriu în zonele tribale nord-vestice ale Pakistanului, ISKP-ul a organizat atacuri în Iran, cel mai recent pe 4 ianuarie în provincia Kerman, la vest de Sistan și Baluchestan. Deoarece Jaish al-Adl, un grup islamist sunnit, se opune teocrației șiiite din Teheran, iar ISKP-ul este ferm împotriva șiiților și împotriva Iranului, este posibil să existe o anumită coordonare între cele două grupuri. Faptul că atacurile lor au avut loc în jurul aceleiași perioade și în aceeași zonă mai largă sugerează cel puțin acest lucru.
Regiunea de graniță Iran-Pakistan-Afganistan este un important coridor multidirecțional pentru o rețea de militanți și de crimă organizată. Cu talibanii încă în proces de consolidare a puterii în Afganistan și cu Pakistanul într-un mod de colaps, flancul estic al Iranului a devenit și mai vulnerabil. Acest arc al insecurității se extinde mai departe spre nord-est către Tadjikistan, ai cărui cetățeni au fost tot mai implicați în atacurile ISKP – inclusiv incidentul de mare amploare de la sala de concerte din suburbiile Moscovei.
În circumstanțe mai favorabile, această regiune ar oferi Iranului oportunitatea de a-și extinde influența prin prevalența limbii sale (și a variantelor sale afgane și tadjike). Dar în schimb, aceasta subminează eforturile Iranului de a-și realiza eforturile de decenii de a-și stabili influența spre vest, către Marea Mediterană și Marea Arabiei. Cu adevărat, sud-estul Iranului este crucial pentru capacitatea Teheranului de a-și proiecta influența în spațiul maritim. Chabahar este un port cheie situat în afara Strâmtorii Hormuz, trecătoarea îngustă care încercuiește cea mai mare parte a coastei sudice a Golfului Persic al țării. Aflat acolo unde Golful Oman se contopește cu Marea Arabiei, este o unitate strategică pentru ambițiile Iranului de navigație pe ape deschise. Chabahar este, de asemenea, crucial pentru capacitatea Iranului de a servi ca stat de tranzit viitor pentru națiunile asiatice centrale fără ieșire la mare care caută cea mai scurtă rută către mările deschise și pentru India, în timp ce încearcă să aibă acces la Eurasia dinspre est.
Pentru Iran, gestionarea terorismului este una, dar gestionarea furiei printre o minoritate etnică în timpul unei tranziții delicate de putere reprezintă o amenințare mult mai mare la adresa securității. Teheranul nu poate tolera deteriorarea securității în sud-est pe măsură ce regiunea devine din ce în ce mai instabilă. Instabilitatea în Sistan și Baluchestan ar putea încuraja alte minorități, cum ar fi azerii etnici din nord-vest. Iranul a câștigat un avantaj strategic în Orientul Mijlociu, dar rămâne slab intern și vulnerabil pe flancul său estic. >>
