Windows 10 va fi retras de la vânzare

Microsoft anunţă că va înceta în curând să mai vândă direct sistemul de operare Windows 10.

Începând din 31 ianuarie, Windows 10 nu va mai putea fi descărcat şi cumpărat de pe site-ul oficial Microsoft, potrivit News.ro.

Suportul oficial pentru Windows 10 va continua până în octombrie 2025. Lansat în 2015, Windows 10 este programat să fie trecut pe linie moartă după 10 ani.

Pe lângă comunicatul prin care anunţă că versiunile Home şi Pro de Windows 10 nu vor mai putea fi achiziţionate de pe site-ul companiei, Microsoft, încurajează utilizatorii să treacă la Windows 11.

Pe de altă parte, tot Microsoft a impus condiţii stricte la instalarea Windows 11, pentru a forţa utilizatorii să cumpere PC-uri noi dacă vor să folosească acest sistem de operare.

 

 

În ciuda multor update-uri defectuoase, Windows 10 s-a bucurat de o imagine per ansamblu bună. Asta şi pentru că venea după Windows 8, una dintre versiunile pe care utilizatorii au detestat-o foarte mult.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here