<< Când Wang și-a ridicat brațul pentru prima dată, era agitat. Apoi, a ridicat pumnul în aer și a strigat: „Partidul Comunist?”. Mulțimea i-a răspuns: „Jos!”. După aceea, Wang a strigat „Xi Jinping?”. Mulțimea a reacționat cu reținere, la numele președintelui; câţiva s-au uitat în jur să-l vadă pe tânărul cu ochelari care îndrăznise să strige. Ei au răspuns: „Jos cu el!”. Wang a strigat numele lui Xi încă de trei ori. De fiecare dată, răspunsul mulțimii s-a auzit și mai tare: „Jos cu el!” >>, scrie jurnalista Eva Rammeloo, pentru The Economist.
<< Wang (un pseudonim) nici măcar nu știa că tot așteptase acest moment.
Precum majoritatea tinerilor chinezi ieșiți pe stradă, în Shanghai, acesta a fost primul protest la care participa, până la vârstă de 27 de ani. După ce și-a încheiat tura la un cocktail bar, a făcut o plimbare rapidă cu bicicleta pentru a se alătura adunării. Oamenii depuneau flori și aprindeau lumânări. Mulți au ridicat foi de hârtie goale, un protest tăcut împotriva blocajelor cauzate de Covid, pentru a reprezenta tot ceea ce vroiau să spună, dar simțeau că nu pot. „Nu trebuie să scriem nimic”, a spus cineva. „Este un simbol al revoluției poporului” („foaie albă de hârtie” și „hârtie albă” s-au numărat curând printre mulții termeni cenzurați online).
„Simt că nu are rost să trăiesc. Aceasta este o idee filosofică, dar sentimentul este cauzat de Partidul Comunist”
Priveghiul era pentru cei care muriseră în incendiul dintr-un bloc, cu câteva zile mai devreme, în Xinjiang, în vestul Chinei. Adunarea din Shanghai a avut loc pe strada Wulumuqi Lu, Urumqi Road, ce purta numele orașului în care a avut loc incendiul. Au existat zvonuri că victimele nu putuseră fi salvate din cauza măsurilor stricte legate de coronavirus: scările de evacuare în caz de incendiu erau încuiate, iar intrarea fusese baricadată. Cel puțin zece persoane au murit.
Luminată de semafoare intermitente și de telefoanele mobile, mulțimea din Shanghai a strigat: „Nu mai vrem să ne testăm, vrem libertate!”. La capătul sudic al străzii, peste 100 de oameni scandau: „Toți suntem chinezi!”. Am vorbit cu Wang la marginea adunării – încă ținea bicicleta între picioare. A încercat să-mi explice că, deși blocajele cauzate de Covid au făcut viața imposibilă pentru generația sa, protestele care au izbucnit în China erau pentru mai mult decât pandemia.
„Ne dorim drepturile fundamentale, de cetățeni”, a spus Wang. „Am simțit un puternic sentiment de neputință în ultima vreme, că nu are rost să trăiesc. Aceasta este o idee filosofică, dar sentimentul este cauzat de Partidul Comunist”.
Simplul fapt de a fi un corp în această mulțime este deja curajos. Mei (un pseudonim) a păstrat distanța față de protestatarii mai agitați de pe strada Shanghai. Specialista în marketing, în vârstă de 30 de ani, îmbrăcată într-o jachetă cu sclipici, ieșise cu prietenii sâmbătă seara când a auzit despre priveghi: „Nu am văzut niciodată un protest adevărat în China”.
Partidul Comunist Chinez descrie demonstrațiile din alte țări ca fiind violente și haotice, ceva ce nimeni nu și-ar dori. Orice protest care are loc în China este, în mod normal, dispersat rapid. Însă, sâmbătă, pe Urumqi Road, sute de ofițeri au fost aliniați pe marginea străzii, privind („poliția încearcă să fie drăguță”, a spus Mei). Când l-am întrebat pe un ofițer dacă protestatarii aveau dreptate să ceară schimbare, el a zâmbit și și-a întors privirea. După o pauză, s-a uitat înapoi la mine: „Mei banfa”, a spus el – nu se poate face nimic.
„Dacă discursul meu a fost util, atunci sunt cu un pas mai aproape de a fi un chinez ideal”
În China, demonstrațiile care sunt permise se referă de obicei la probleme locale și sunt de cele mai multe ori rezolvate prin concedierea unui „țap ispășitor” local. Dar este greu să te gândești la un „țap ispășitor” suficient de mare pentru a repara toată politica „zero-Covid” a Chinei. Oricum, protestele trec dincolo de Covid. Chiar înainte de pandemie, Partidul Comunist devenise mai represiv. Acum, consideră Mei, toată lumea știe, „în adâncul sufletului”, că ceva trebuie o schimbare, „dar nu știu ce ar trebui exact.”
Părinții lui Mei sunt oficiali guvernamentali din nord-estul Chinei; bunicul ei l-a susținut pe Mao Zedong. Partidul a fost cu ea toată viața. „Dar uneori simți în adâncul sufletului că ceva nu este în regulă”, spune ea, ducându-și mâinile la burtă. Ea consideră că și bunicul ei simte asta: „Nu vorbim despre așa ceva. Dar poate că acest protest va avea o anumită influență asupra lui”, a spus ea. „Schimbarea nu are loc imediat.”
Tânărul barman care a condus scandările împotriva lui Xi Jinping știe ce fel de schimbare vrea. „Vrem ca țara noastră să nu mai fie o dictatură cu un partid”, a spus Wang. În jurul orei 4 dimineața a ajuns acasă, euforic. „Dacă discursul meu a fost util, atunci sunt cu un pas mai aproape de a fi un chinez ideal”, a scris el într-un mesaj pe rețelele de socializare.
Sentimentul de satisfacție a persistat în după-amiaza următoare, când el a servit cocktailuri clienților pe strada plină de copaci. Mama lui i-a trimis un mesaj în care spunea cât de mândră este de el. Apoi l-a avertizat să fie atent.
Când ofițerii de poliție au intrat în bar, mai târziu în acea zi, Wang încă se simțea drept un cetățean chinez mândru. Ofițerii au fost mai puțin blânzi decât cei care au urmărit demonstrațiile de sâmbătă seara: l-au pus pe Wang în cătușe și l-au împins într-o dubă. Nu existau acte oficiale pentru arestarea lui, mi-a spus un prieten de-ai lui Wang mai târziu în acea noapte. După trei zile, încă nu exista vreo urmă a tânărului care se ridicasw. >>
