Stoltenberg: Atunci când vă gândiţi la Ucraina să devină membru NATO, condiţia este ca ea să câştige şi noi ajutăm Ucraina să facă acest lucru în acest moment

Sursa: captură video

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că prima condiţie pentru ca Ucraina să devină membru NATO este ca ea să câştige acest război cu Rusia, menţionând că statele din cadrul organizaţiei nord-atlantice ajută Ucraina să facă acest lucru din punct de vedere militar, economic şi financiar, transmite News.ro.

Jens Stoltenberg a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti, când Ucraina ar putea deveni membru NATO.
“Cea mai imediată şi urgentă sarcină este să ne asigurăm că Ucraina câştigă ca o naţiune independentă şi democratică în Europa şi pentru asta trebuie să mobilizăm cât mai mult posibil când vine vorba de sprijinul militar, economic, financiar. Dacă Ucraina nu câştigă ca un stat independent şi suveran, atunci calitatea de membru nu este deloc pe masă, pentru că nu mai avem membru candidat astfel. Atunci când vă gândiţi la Ucraina să devină membru, condiţia este ca ea să câştige şi noi ajutăm Ucraina să facă acest lucru în acest moment”, a explicat secreatarul general al NATO.
El a precizat că este nevoie de un parteneriat mai strâns şi politic, dar şi practic cu Ucraina, ceea ce va duce la consolidarea instituţiilor din această ţară.
“Aliaţii au spus foarte clar în timpul întâlnirilor că ei continuă sprijinul cu armament, cu muniţie, cu combustibil şi cu alte lucruri de care Ucraina are nevoie pentru a se apăra şi aceasta este sarcina imediată şi cea mai importantă pentru aliaţi. De asemenea, trebuie să înţelegem că există o distanţă între nimic şi a fi membru cu drepturi depline şi pentru asta este nevoie de un parteneriat mai strâns şi politic, dar şi practic cu Ucraina. Şi asta va consolida instituţiile lor, îi va ajuta să treacă de la echipamente şi standarde din era sovietică la unele moderne NATO şi asta va creşte interoperabilitatea, dar îi va ajuta să fie mai aproape de aderare. Aşa că este important să facem totul pas cu pas şi să ne asigurăm că Ucraina câştigă. Şi asta şi facem”, a afirmat Jens Stoltenberg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here