<< Două cărți ies în evidență din stivele de pe biroul președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Una este o colecție de eseuri despre istoria Ucrainei, a lui Mihailo Hrușevski, un gânditor din secolul al XIX-lea, care a contribuit la formarea identității naționale a țării. Al doilea este „Hitler și Stalin: tiranii și al doilea război mondial”, de istoricul englez, Laurence Rees. Cărțile sugerează nu numai perspectiva președintelui, ci și circumstanțele sale schimbate >>, scrie The Economist.
<< Ultima oară când The Economist a vorbit cu dl Zelenski, în martie, conversația a avut loc într-o cameră de criză. Trăia într-un buncăr secret, plin cu tăiței instant, și cu un sentiment de pericol existențial. Acum s-a întors în vechiul său birou cu lambriuri din lemn, din centrul Kievului. Pe un raft stă o statuetă de Oscar, pe care Sean Penn i-a împrumutat-o ca să-i poarte noroc. Deși au rămas sacii de nisip și capcanele anti-tanc, adrenalina din primele săptămâni a dispărut. Rutina lui Zelenski caracterizează schimbarea. În fiecare dimineață, la ora 6.00, își pune ochelarii de citit și răsfoiește aproximativ 20 de pagini din fiecare carte.
Studiul domnului Rees despre Hitler și Stalin, doi bărbați care au înghițit părți din Europa, sugerează modul în care Zelenski îl vede pe Vladimir Putin, omologul său rus. Lucrarea lui Hrușevski subliniază importanța forțelor populare în istoria Ucrainei. Obiectivele de război ale domnului Zelenski reflectă ambele gânduri. „Oamenii nu vor să facă compromisuri pe teritoriu”, spune el, avertizând că a permite „înghețarea” conflictului cu orice teritoriu ucrainean în mâinile Rusiei l-ar încuraja pur și simplu pe Putin. „Și de aceea este foarte important… să mergem la granițele noastre din 1991”. Aceasta include nu doar teritoriul acaparat de Rusia în acest an, ci și Crimeea, pe care a capturat-o și anexat-o în 2014, ca și părțile din regiunea Donbas invadate de proxy ruși în aceeași perioadă.
Volodimir Zelenski: „Cea mai mare greșeală a Rusiei”
În ultimele zile, The Economist i-a intervievat pe cei trei oameni aflați în centrul efortului de război al Ucrainei. Unul este domnul Zelenski. Al doilea este generalul Valeri Zalujnîi, militarul de top al țării în ultimul an și jumătate. Al treilea este generalul colonel Oleksandr Sirski, șeful forțelor terestre ale Ucrainei, care a condus apărarea Kievului, în primăvară, și contraofensiva spectaculoasă a Ucrainei, în provincia Harkov, în septembrie. Toți cei trei bărbați au subliniat că rezultatul războiului depinde de următoarele câteva luni. Ei sunt convinși că Rusia pregătește o altă ofensivă mare, care să înceapă încă din ianuarie. Indiferent dacă Ucraina lansează o lovitură preventivă sau așteaptă să contraatace, cum își adună și își distribuie forțele, câtă muniție și echipament strânge în următoarele săptămâni și luni, aceste decizii care se profilează vor determina viitorul țării lor.
Ucraina s-a bucurat de o toamnă triumfătoare. Avansul fulger al generalului Sirski prin Harkov l-a determinat pe Putin să numească un nou comandant și să recruteze 300.000 de soldați. Poziția Rusiei a fost atât de precară în octombrie, încât generalii săi au început să discute opțiunile nucleare. În noiembrie, forțele ucrainene au intrat în orașul Herson. „Acesta este începutul sfârșitului războiului”, declara domnul Zelenski în timp ce se plimba prin orașul proaspăt eliberat. „Ajungem, pas cu pas, în toate teritoriile ocupate temporar”.
Dar nici generalul Zalujnîi (foto sus), nici generalul Sirski (foto jos) nu sună triumfător. Unul dintre motive este cel al escaladării războiului aerian. Din octombrie, Rusia a lovit aproape în fiecare săptămână centralele electrice și rețeaua Ucrainei, cu drone și rachete, provocând pene lungi și frecvente. Deși Rusia nu are rachete ghidate de precizie, în ultimele săptămâni se crede că a oferit Iranului avioane de luptă și elicoptere în schimbul a mii de drone și, probabil, rachete balistice.
„Mi se pare că suntem pe muchie”, avertizează generalul Zalujnîi. Mai multe atacuri mari ar putea dezactiva complet centralele. „Aceasta este momentul în care soțiile și copiii soldaților încep să înghețe”, spune el. „În ce fel de dispoziție vor fi luptătorii? Fără apă, lumină și căldură, mai putem vorbi despre pregătirea rezervelor pentru a continua lupta?” Pe 13 decembrie, oficialii americani au declarat că se apropie de o decizie de a oferi Ucrainei baterii de apărare antiaeriană Patriot, care, spre deosebire de sistemele trimise până acum, sunt capabile să doboare rachete balistice.
O a doua provocare ține luptele care se desfășoară în prezent în Donbas, mai ales în jurul orașului Bahmut. Generalul Sirski, care sosește obosit la interviul ce are loc în estul Ucrainei, cu fața umflată din cauza lipsei de somn, spune că tactica Rusiei acolo s-a schimbat, sub comanda lui Serghei Surovikin, care a preluat conducerea în octombrie. Grupul de mercenar, Wagner, care este mai bine echipat decât armata regulată a Rusiei, luptă în primul eșalon. Trupele din Cecenia și altele din rândul celor regulate sunt în spate. Dar, în timp ce aceste forțe luptaseră cândva separat, astăzi cooperează în detașamente de 900 de soldați sau mai mult, mișcându-se în mare parte pe jos.
Bahmut nu este o locație deosebit de strategică. Deși se află pe drumul spre Sloviansk și Kramatorsk, două orașe mari, Ucraina mai are câteva linii defensive pe care să se întoarcă în această direcție. În plus, Rusia nu are resursa umană pentru a exploata o străpungere. Generalii cred că scopul atacului său necruțător asupra orașului Bahmut este de a bloca sau „țintui” unitățile ucrainene, astfel încât acestea să nu poată fi folosite pentru a susține ofensivele din provincia Luhansk, în nord. „Acum, inamicul încearcă să ne ia inițiativa”, spune generalul Sirski. „Încearcă să ne oblige să mergem complet în defensivă”.
Ucraina se confruntă, de asemenea, cu o nouă amenințare din partea Belarusului, care a început exerciții militare majore, în vară, și, mai recent, și-a actualizat registrul de înrolare. Pe 3 decembrie, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a vizitat Minsk, capitala Belarusului, pentru a discuta despre cooperarea militară. Oficialii occidentali spun că, probabil, Belarus a acordat prea mult sprijin material unităților ruse pentru a intra el însuși în lupta, dar scopul acestei activități este probabil de a ține în loc forțele ucrainene în nord, în cazul în care Kievul este atacat din nou, și astfel să le împiedice să fie folosite în vreo nouă ofensivă.
A treia provocare este cea mai serioasă. Efortul de mobilizare al Rusiei a fost larg disprețuit, cu nenumărate povești despre echipamente inadecvate și recruți nemulțumiți. Statul major al Ucrainei și partenerii săi occidentali sunt mai precauți. „Știm cu toții că e vorba de calitate slabă și că le lipsește echipamentul”, spune Kusti Salm, de la Ministerul Apărării al Estoniei. „Dar faptul că se pot mobiliza atât de repede este o dilemă de avertizare timpurie pentru Ucraina și, în cele din urmă, pentru NATO”. Schemele conduse de Marea Britanie și Uniunea Europeană pot antrena aproximativ 30.000 de soldați ucraineni în 18 luni, spune el. Rusia a reușit să convoce de cinci ori mai mulți soldați noi într-o fracțiune de timp.
„Mobilizarea Rusiei a funcționat”, spune generalul Zalujnîi. „Țarul le spune să meargă la război, iar ei merg la război.” Generalul Sirski este de acord: „Inamicul nu trebuie ignorat. Nu sunt slabi… și au un potențial foarte mare în ceea ce privește resursa umană”. El dă exemplul modului în care recruții ruși, echipați doar cu arme de calibru mic, au încetinit cu succes atacurile ucrainene din Kreminna și Svatove, în provincia Lugansk, deși noroiul de toamnă a ajutat și el. De asemenea, mobilizarea i-a permis Rusiei să își rotească forțele mai frecvent pe și în afara liniilor frontului, spune el, permițându-le să se odihnească și să se recupereze. „În acest sens, au un avantaj”.
Dar, cred generalii, principalul motiv pentru care Rusia a luat cu arcanul atât de mulți tineri bărbați este acela de a se întoarce la ofensivă, pentru prima dată de când tentativa sa de a invada Donbasul s-a stins, în vară. „La fel ca în [al doilea război mondial]… undeva dincolo de Urali, ei pregătesc noi resurse”, spune generalul Zalujnîi, referindu-se la decizia sovietică de a muta industria de apărare spre est, dincolo de raza bombardierelor naziste. „Sunt 100% pregătiți”. Un atac major rus ar putea avea loc „în februarie, în cel mai bun caz în martie și în cel mai rău caz la sfârșitul lunii ianuarie”, spune el. Și ar putea veni de oriunde, avertizează el: în Donbas, unde domnul Putin este dornic să captureze restul provinciei Donețk; în sud, spre orașul Dnipro; chiar şi spre Kiev însuși. De fapt, un nou atac asupra capitalei este inevitabil, consideră el: „Nu mă îndoiesc că vor mai avea o tentativă la Kiev”.
Asta înseamnă că războiul a devenit o cursă de reînarmare. Pentru Ucraina, asta creează un compromis dureros între prezent și viitor. Luptele vor încetini în timpul iernii, dar nu se vor opri. Un atac cu rachetă asupra cazărmilor folosite de grupul Wagner în orașul Melitopol, pe 10 decembrie, a fost o reamintire a modului în care Ucraina poate folosi lansatoarele Himars furnizate de America, pentru a uza forțele ruse în lunile următoare. Dar în Donbas războiul rămâne unul die tranșee noroioase, bombardamente necruțătoare și lupte sângeroase de infanterie.
Tentația este să trimiți rezerve. O strategie mai înțeleaptă este să le păstrezi. „Știu câte unități de luptă am acum, câte unități de luptă trebuie să creez până la sfârșitul anului – și, cel mai important, să nu le ating în niciun fel acum. Oricât de greu ar fi”, spune generalul Zalujni. Decizia lui agonizantă seamănă cu cea a comandanților britanici care au reținut avioanele de luptă Spitfire, când Franța a suferit atacul german, în 1940. „Fie ca soldații din tranșee să mă ierte”, spune generalul Zalujnîi. „Este mai important să ne concentrăm pe acumularea de resurse chiar acum pentru bătăliile mai lungi și mai grele care ar putea începe anul viitor”.
Ucraina are destui bărbați sub arme — peste 700.000 în uniformă, într-o formă sau alta, dintre care peste 200.000 sunt antrenați pentru luptă. Dar materialul este limitat. Muniția este crucială, spune generalul Sirski. „Artileria joacă un rol decisiv în acest război”, notează el. „Prin urmare, totul depinde cu adevărat de cantitatea de provizii, iar acest lucru determină succesul bătăliei în multe cazuri”. Generalul Zalujnîi, care formează un nou corp de armată, pun în lumină o listă de dorințe. „Știu că pot învinge acest inamic”, spune el. „Dar am nevoie de resurse. Am nevoie de 300 de tancuri, 600-700 IFV [vehicule de luptă de infanterie], 500 de obuziere”. Arsenalul incremental pe care îl caută este mai mare decât totalul forțelor blindate ale majorității armatelor europene.
Partenerii Ucrainei accelerează eforturile de reparare și recondiționare a echipamentelor vechi și deteriorate pentru a-l retrimite pe teren mai repede, în parte, învățând Ucraina să-l repare cât mai aproape de linia frontului. De asemenea, accelerează fabricarea de arme pentru a satisface cererea tot mai mare din partea Ucrainei și a propriilor forțe armate.
La 6 decembrie, Congresul SUA a convenit, în principiu, să permită Pentagonului să cumpere 864.000 de cartușe de artilerie de 155 mm, peste 12.000 de obuze Excalibur ghidate de GPS și 106.000 de rachete GMLRS ghidate prin GPS pentru HIMARS – teoretic, suficiente pentru a susține câteva luni non-stop tirul ucrainean la cel mai intens nivel. Dar acestea vor fi produse în câșiva ani, nu la timp pentru o ofensivă de primăvară.
Rusia are probleme similare. Va rămâne fără muniții „pe deplin funcționale” la începutul anului viitor, spune un oficial american, forțând-o să folosească stocuri prost întreținute și furnizori precum Coreea de Nord. Lipsa de obuze este „critică”, a declarat amiralul Tony Radakin, șeful apărării Marii Britanii, pe 14 septembrie. „Abilitatea lor de a desfășura operațiuni la sol ofensive cu succes se diminuează rapid”. Dar pariul domnului Putin este că poate produce obuze modeste mai mult decât pot America și Europa să îi ofere Ucrainei din cele strălucitoare. Aliații Ucrainei se luptă să o mențină bine aprovizionată, recunoaște generalul Zalujnîi. Își amintește că i-a spus amiralului Radakin că armata britanică a tras un milion de obuze în primul război mondial (de fapt, Marea Britanie a tras 1,5 milioane numai în bătălia de pe Somme). „Vom pierde Europa”, a venit răspunsul. „Nu vom avea din ce să trăim dacă trageți atâtea obuze”.
Oferta afectează și strategia. Alegerile care îi vexează pe domnul Zelenski și pe generalii săi poartă ecoul celor care apar în fiecare conflict prelungit. În 1943, de exemplu, Germania era în defensivă, dar aliații nu au fost de acord cu privire la unde și când să folosească presiunea avantajului. Marea Britanie a vrut să lovească în Italia și în Marea Mediterană. America și Uniunea Sovietică au preferat o invazie în Franța. Considerațiile postbelice au jucat și ele un rol. Marea Britanie dorea să atace Balcanii pentru a preveni dominația sovietică a zonei. Înaltul comandament al Ucrainei se confruntă astăzi cu același tip de întrebări, dar dintr-o poziție mult mai proastă.
Timpul este crucial. Introducerea fragmentată a rezervelor este o modalitate bună de a distruge lent multă resursă umană, la fel cum a făcut Rusia în Donbas, în timpul verii. Dacă atacă prea devreme, Ucraina nu va avea suficiente unități antrenate și echipate. „Cu acest tip de resursă nu pot conduce noi operațiuni mari, deși lucrăm la una chiar acum”, spune generalul Zalujnîi. Dar dacă o lași prea târziu, Rusia ar putea lovi prima, prinzând forțele ucrainene.
Ocupația pe termen lung otrăvește deja mințile ucrainene, avertizează domnul Zelenski: „Trebuie să recunosc că acest model de propagandă al Kremlinului funcționează”. Ucrainenii din teritoriile ocupate, spune el, sunt ca astronauții care nu-și pot scoate căștile grele, limitându-se în ceea ce pot vedea la dezinformarea necruțătoare. „Este puțin înfricoșător să vedem cum s-au schimbat orașele deocupate, când mergem în unele dintre aceste orașe”, spune el. Prin urmare, este exclusă strategia de a face Rusia să sângereze încet. „Principalul lucru este să nu-ți fie frică de acest inamic”, spune generalul Zalujnîi. „Se poate lupta, trebuie luptat astăzi, aici și acum. Și în niciun caz nu ar trebui amânat pentru mâine, pentru că vor fi probleme”.
O altă întrebare este unde să lovești. Cea mai tentantă opțiune pentru Ucraina este să construiască o forță mare care să meargă spre sud, spre Marea Azov. Aceasta ar rupe „podul de uscat” al teritoriului ocupat, care leagă Rusia de Crimeea. Avansarea cu 84 km spre sud, prin provincia Zaporijia până la Melitopol, ar fi suficientă, spune generalul Zalujnîi, deoarece ar pune lansatoarele Himars în raza de acțiune a liniilor de aprovizionare rusești către peninsulă, făcând pozițiile inamicului de nepăstrat. Oficialii ucraineni spun că această abordare a fost discutată și testată în jocuri de război la începutul anului, cu generalul Mark Milley, liderul militar al Americii, și cu generalul-locotenent Chris Donahue, comandantul Corpului 18 Aeropurtat al Americii, care până recent a coordonat antrenamentul și echipamentul occidental pentru Ucraina până în prezent.
Ucraina a exclus o ofensivă în provincia Zaporijia, în vară, preferând să se concentreze asupra orașului Herson, din cauza lipsei de resurse. Un astfel de atac ar avea și alte dezavantaje. Rusia și-a consolidat poziția în sud din noiembrie, săpând noi tranșee, construind mai multe linii de apărare și redistribuind forțele care s-au retras din Herson în acea lună. Este, de asemenea, cel mai previzibil curs de acțiune.
„Toate succesele noastre se datorează faptului că nu ne aruncăm niciodată cu capul înainte”, notează generalul Sirski. Câștigurile sale de la Harkov au datorat mult înșelăciunii și surprizei. În timpul ofensivei din Herson, comandanților li s-a spus să planifice acțiuni de diversiune. Asta i-a atras atenția asupra punctelor slabe din linia rusă din jurul Izium. El a adunat rezerve prin retragerea batalioanelor individuale din diferite brigăzi și adunându-le în liniște, fără a fi observat. Repetarea acestui truc ar putea necesita identificarea vulnerabilităților rusești în părți mai puțin strategice ale frontului, cum ar fi în jurul Svatove sau la sud de Donețk. O altă opțiune este de a efectua raiduri mari: împingeri rapide menite să hărțuiască, să lezeze și să distrugă, mai degrabă decât să mențină terenul. „Există un antidot pentru fiecare otravă”, notează generalul Sirski.
Opțiunile militare – primăvară sau vară, Zaporijia sau Donbas – depind de mulți factori, de la aprovizionarea cu arme occidentale, la vreme, la propriile alegeri ale Rusiei. Poate cel mai important, depinde de strategia Ucrainei de a pune capăt războiului. Dl Zelenski insistă că singura modalitate de a-l încheia este o retragere completă a Rusiei, atât de pe teritoriile confiscate anul acesta, cât și de pe teritoriul ocupat din 2014. „Singura diferență despre care vorbesc este cea dintre a-i alunga noi sau a se retrage ei”, spune domnule Zelenski. „Dacă el [domnul Putin] se retrage acum la granițele din 1991, atunci se va deschide posibilul drum al diplomaților. Iată cine poate transforma cu adevărat războiul de la o cale militară la una diplomatică. Numai el o poate face”.
În privat însă, oficialii ucraineni și occidentali admit că pot exista și alte rezultate. „Putem și ar trebui să luăm mult mai mult teritoriu”, insistă generalul Zalujnîi. Dar el recunoaște în mod oblic posibilitatea ca progresele rusești să se dovedească mai puternice decât se aștepta, sau cele ucrainene mai slabe, spunând: „Nu este încă timpul să facem apel la soldații ucraineni în modul în care Mannerheim a apelat la soldații finlandezi”. El se referă la un discurs pe care generalul de vârf al Finlandei l-a ținut trupelor în 1940, după un acord de pace dur, care a presupus cedare de teritoriu către Uniunea Sovietică.
Chiar și progresele constante ale Ucrainei e probabil să culmineze în diplomație. Unii generali ucraineni cred că scopul unei ofensive nu ar trebui să fie doar eliberarea teritoriului, ci să facă acest lucru într-un mod care să-l determine pe Putin să încheie un acord. Un oficial european familiarizat cu planificarea ucraineană spune că operațiunea ideală ar fi una care să-l convingă pe Putin că războiul nu poate fi câștigat și că prelungirea lui ar pune sub risc chiar și posesiunile de dinainte de război – Crimeea și o treime din Donbas. Ca toate strategiile coercitive, un astfel de atac s-ar baza pe reținere la fel de mult ca pe agresiune, prin amenințarea Crimeei, dar și posibil renunțând la ea.
Într-adevăr, pe măsură ce Ucraina avansează, partenerii săi se pot îngrijora din ce în ce mai mult cu privire la riscul escaladării nucleare și își pot limita sprijinul în consecință. Pe 5 decembrie, Antony Blinken, secretarul de stat al Americii, a spus că scopul Americii a fost să ofere Ucrainei mijloacele de „recâștigare a teritoriului care i-a fost confiscat din 24 februarie”.
Dar un război care se învârte atât în jurul identității Ucrainei, cât și în jurul teritoriului său – într-adevăr unul care a forjat acea identitate din nou, cu mult mai puternic decât înainte – a dezlănțuit forțe aflate chiar și dincolo de controlul domnului Zelenski, poate cel mai popular lider din lume de astăzi. Peste 95% dintre cetățenii săi vor să elibereze întreaga Ucraine, notează el. Ura față de Rusia este adâncă. „Este o tragedie pentru familiile care au pierdut copii… De aceea oamenii urăsc. Ei nu vor compromisuri”. >>
Cum e cu eventuala ofensivă rusă. Momentul SF în care a ajuns Moscova
