Zelenski, la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est: Securitatea Europei de Sud-Est și a regiunii Mării Negre este indivizibilă

Sursa: Facebook

Securitatea Europei de Sud-Est și a regiunii Mării Negre este indivizibilă, a declarat, miercuri, la Summitul de la Odesa, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, transmite Agerpres.

El a arătat că Ucraina nu luptă cu Rusia doar pentru a se apăra pe sine, ci pentru a apăra întregul continent european.

‘Securitatea Europei de Sud-Est și a regiunii Mării Negre este indivizibilă. Ucraina a înțeles acest lucru încă din 2014. Întregul continent a devenit conștient de asta în 2022. Și chiar și astăzi suntem nevoiți să luptăm nu doar pentru țara noastră, ci și pentru ca această realitate să devină fundamentul unei noi politici regionale’, a afirmat Zelenski.

Liderul de la Kiev a vorbit de implicarea regimului de la Moscova în politicile interne ale țărilor din Sud-Estul Europei, printre care și România. El a cerut, totodată, sprijin european pentru Republica Moldova, în contextul alegerilor parlamentare din toamna acestui an.

‘Din păcate, regiunea noastră este una dintre principalele ținte ale Rusiei, care încearcă să semene haos. Am văzut acest lucru în Balcani, unde Moscova a alimentat tensiuni etnice, acte de sabotaj și tentative de lovituri de stat. Am văzut manipulări ale opiniei publice în România, orchestrate cu implicarea Moscovei. Iar de trei decenii, Rusia încearcă să țină Moldova în sărăcie și instabilitate, pentru a o aduce sub control total. Dacă Europa va pierde Moldova în acest an, Rusia va fi și mai încurajată să se amestece în țările voastre – să vă ia resursele, suveranitatea și chiar istoria. De aceea, sprijinirea unei Moldove europene – nu a uneia controlate de forțe rusești sau oligarhice – este o sarcină esențială pentru noi toți. Același lucru este valabil și pentru Ucraina. Pentru Moscova, Ucraina nu este o țară, ci o resursă – o rampă militară pentru viitoare invazii. Toți ne confruntăm cu aceeași sursă a distrugerii. Astăzi propun să ne concentrăm – și eu, în special – pe trei lucruri: apărare, unitate și dezvoltare reală’, a adăugat Zelenski.

El l-a acuzat pe Vladimir Putin că nu vrea să pună capăt războiului și a cerut Europei sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.

‘Este clar pentru toți: Putin nu vrea să pună capăt acestui război. El crede că atât timp cât își poate domina vecinii, rămâne politic în viață. Dar, indiferent ce crede, misiunea noastră este să-l forțăm să caute pacea și supraviețuirea politică prin mijloace non-militare. Pentru asta avem nevoie de sprijin militar pentru Ucraina, sisteme de apărare antiaeriană, drone – toate sunt esențiale, sancțiuni. Participarea voastră la deciziile UE privind pachetele de sancțiuni este vitală. Cel de-al 18-lea pachet poate fi mai dur – în special asupra transportului de petrol și sectorului financiar rus. Reducerea plafonului de preț al petrolului la 45 de dolari ar fi mai eficient decât cel actual de 60. Un plafon de 30 de dolari ar aduce schimbarea reală la Moscova’, a precizat liderul de la Kiev.

Referindu-se la NATO, Zelenski a spus că această alianță militară este ‘cheia arhitecturii de securitate europene’.

‘Sprijinul reciproc pentru extinderea UE și a NATO este esențial. Iar aderarea Ucrainei trebuie să progreseze – am îndeplinit toate condițiile. Amânările nu ajută pe nimeni. Și NATO este cheia arhitecturii de securitate europene. Fiecare țară europeană are dreptul să-și aleagă propriul drum în securitate. Summitul NATO care urmează trebuie să reconfirme acest lucru. Totodată, cooperarea noastră în domeniul infrastructurii, energiei, comunicațiilor, sistemelor digitale trebuie să arate progrese anuale concrete. Războiul Rusiei și blocada porturilor ucrainene au demonstrat cât de vitale sunt rutele alternative – pe care le avem datorită vouă’, a evidențiat președintele Ucrainei.

La reuniunea de la Odesa au luat parte 11 șefi de state, de guverne sau lideri ai parlamentelor din România, Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Albania, Bulgaria Croația și Grecia.

Nicuşor Dan, la Odesa: Am purtat discuţii substanţiale, axate pe identificarea unor direcţii concrete de cooperare în domenii strategice