Zelenski: O soluţie politică asupra Crimeei este posibilă şi preferabilă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că o soluţie politică asupra Peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în 2014, este posibilă şi preferabilă utilizării forţei, informează luni dpa, citată de Agerpres.ro.

„Referitor la frontierele administrative ale Crimeei, cred că este posibil politic să se forţeze demilitarizarea Rusiei pe teritoriul peninsulei”, a declarat Zelenski într-un interviu acordat duminică, publicat de câteva media ucrainene luni dimineaţa.

La ora actuală, Kievul luptă împotriva invaziei ruse şi a declarat în repetate rânduri că intenţionează să elibereze Peninsula Crimeea, precum şi zonele ocupate de la începutul războiului declanşat în februarie 2022.

Soldaţii ucraineni din sudul ţării avansează gradual de-a lungul coastei Mării Negre, într-un efort de a tăia calea de aprovizionare a Rusiei spre peninsulă.

Volodimir Zelenski a spus că o soluţie politică pentru Crimeea ar fi preferabilă, pentru că aceasta ar însemna mai puţine victime.

Zelenski a mai spus că el nu doreşte să mute războiul pe teritoriul rus, subliniind că scopul este de a elibera teritoriile Ucrainei şi că avansarea pe teritoriul rus comportă riscul ca Ucraina să piardă sprijinul Occidentului.

Propagandiştii ruşi şi susţinătorii războiului au declarat în repetate rânduri că, în cazul în care va fi înfrântă în acest război, Rusia ar putea fi divizată şi ocupată de forţe străine.

Ucraina nu a declanşat niciun fel de ofensivă asupra teritoriului rus cu scopul de a ocupa permanent aceste zone, notează dpa.

CNN | Maia Sandu: Ucraina are nevoie de mai mult sprijin, altfel Rusia nu se va opri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here