„Ploșnițele au infestat paturile de scândură ca lăcustele… toamna a sosit tifosul… Ne-am târât până la gard și am implorat: „Dați-ne medicamente”. Iar paznicii au tras o salvă din turnurile de veghe”. În „Arhipelagul Gulag”, Alexander Soljenițîn a relatat chinul zdrobitor al prizonierilor sovietici. Închis pentru că a criticat guvernul, Soljenițîn a fost unul dintre cei 2,65 milioane de oameni arestați în perioada 1921-1959 pentru „activități contrarevoluționare” și etichetați „dușmani ai poporului”, notează The Economist.
<< Nu toți „dușmanii poporului” au fost disidenți: simpla apartenență la mica burghezie ducea adesea la o călătorie în gulag. Drept urmare, „dușmanul poporului” tindea să fie bine educat. În 1939, 1% dintre respondenții la recensământ și 2% dintre deținuții din gulag aveau diplome universitare. Printre „dușmanii poporului” din perioada 1927-1953, rata a fost de 15%. Încarcerarea „dușmanilor poporului” a presupus, astfel, relocarea unei mari părți a intelectualității sovietice. Iar o nouă lucrare a lui Gerhard Toews, de la New Economic School, din Moscova, și Pierre-Louis Vézina, de la King’s College, din Londra, arată că regiunile în care au fost închiși „dușmanii poporului” au în continuare de beneficii economice din această migrație forțată.
Studiul a început cu date despre ponderea deținuților din fiecare dintre cele 79 de închisori din 1952, în care se aflau „dușmani ai poporului”. Cu excepția a nouă lagăre speciale, prizonierii politici au fost amestecați cu inractori de drept comun. În afară de câteva modele – „dușmanul poporului” avea tendința de a se concentra în închisori mari din zone slab populate, cu legături slabe de transport – alegerea lagărelor în care erau trimiși părea aleatorie.
Mai departe, lucrarea a măsurat nivelurile actuale de dezvoltare economică pe o rază de 30 km de locurile închisorii. S-a descoperit că, cu cât cota de „dușmani ai poporului” dintr-un lagăr era mai mare în 1952, cu atât oamenii care trăiesc astăzi în apropiere sunt mai bogați și mai educați, chiar și după ce se ține cont de diferențele regionale și de factorii care au afectat locul în care au fost trimiși „dușmanii poporului”. O creștere cu zece puncte procentuale a ponderii deținuților din categoria „dușmanilor poporului” a corespuns unor câștiguri de 8% la salarii; 23% din profit pe muncitor; 23 de puncte procentuale în ponderea firmelor la care lucrătorul mediu a mers la universitate; și 21% în lumina folosită noaptea per persoană, acesta fiind un parametru care măsoară producția economică. După destrămarea Uniunii Sovietice, a crescut neobișnuit de rapid și numărul firmelor înregistrate în apropierea fostelor lagăre cu număr mare de „dușmani ai poporului”.
Pentru a explica această tendință, autorii au studiat unde s-au răspândit „dușmanii poporului” după ce a fost eliberați. Până în 1959, „dușmanii poporului” nu avea voie să meargă acasă. „Pașapoartele de lupi” i-au împiedicat să trăiască în orașele mari. Pe măsură ce închisorile au devenit orașe-colonii, directorii întreprinderilor de stat au recrutat foști deținuți, care deseori stăteau acolo unde aveau prieteni sau familii noi.
Nu au fost disponibile date despre locațiile post-închisoare ale „dușmanilor poporului”. Dar un sondaj din 2016 a constatat că oamenii care locuiesc în apropierea lagărelor cu număr mare de „dușmani ai poporului” aveau mai frecvent rude care fuseseră prizonieri politici. Mai mult, 42% dintre respondenții ai căror bunici fuseseră „dușmani ai poporului” au urmat studii universitare, comparativ cu 31% pentru toți ceilalți. Aceste date indică existența unei cauze în spatele corelației. O mulțime de „dușmani ai poporului” s-au stabilit lângă închisorile lor și au avut copii bine educați, care au rămas în aceleași zone și au dat naștere unei alte generații educate și bogate.
Iosif Stalin a făcut tot posibilul pentru a-și eradica dușmanii. Ar fi fost o mângâiere pentru „dușmanii poporului” să știe că pur și simplu capitalul lor uman a supraviețuit gulagului cu șase decenii. >>
