<< În mod normal, nu ne gândim la 1991 ca la un an definitoriu. Suntem conștienți de anumite evenimente care se poate să fi schimbat ceva, dar rareori ne gândim la 1991 ca la mai mult decât atât. De fapt, a fost un an al schimbărilor globale intersectate. Nu a schimbat condiția umană, dar a schimbat foarte mult modul în care oamenii trăiau și vedeau lumea >>, scrie George Friedman, pentru Geopolitical Futures.
<< 1991 a fost anul în care Uniunea Sovietică s-a prăbușit și a pus capăt Războiului Rece. Teama de război nuclear, care bântuise lumea încă din anii 1950, s-a domolit, la fel și teama de o invazie sovietică în Europa de Vest. Uniunea Sovietică s-a spart în părțile sale componente, ceea ce este ceva foarte real astăzi.
1991 a fost anul în care 12 șefi de stat europeni au semnat Tratatul de la Maastricht. Cu acest acord, ei au încercat să facă ceea ce Europa nu făcuse niciodată: să creeze o structură unică, abolind istoria Europei. Acest lucru a îndepărtat Europa de Statele Unite, dar pe măsură ce Uniunea Sovietică s-a prăbușit, la fel s-a întâmplat și cu nevoia urgentă a Europei de putere americană.
1991 a fost anul în care o coaliție condusă de americani a executat Operațiunea Furtuna în Deșert, alungând Irakul din Kuweit, slăbind Irakul și permițând Iranului să-și recapete echilibrul după un deceniu brutal de război cu Irakul. Cel mai important lucru care a decurs de aici a fost o forță islamistă puternică, una dintre componentele majore ale acesteia fiind al-Qaida. Islamiștii au văzut în prezența americană în regiune un sacrilegiu și o amenințare la adresa autonomiei regionale. Orientul Mijlociu a fost transformat, iar odată cu el, pe 11 septembrie, Statele Unite.
1991 a fost anul în care miracolul economic japonez a sfârșit într-o criză financiară masivă. Până atunci, Japonia fusese văzută ca o provocare economică la adresa Statelor Unite și, foarte probabil, câștigătoarea bătăliei. Japonia și-a gestionat criza petrecând un deceniu și devenind o superputere normală, evitând extremele în economie.
1991 a fost anul în care China și-a accelerat creșterea economică. Prima perioadă de creștere a fost întreruptă de Piața Tiananmen și de sancțiunile impuse de SUA și Europa. Sancțiunile au fost suspendate în 1991. Precum Japonia anterior, China a crescut, înlocuind Japonia, devenind o putere asiatică în creștere dramatică și imprudentă.
1991 a fost anul în care președintele George H.W. Bush a ținut un discurs în care a proclamat Noua Ordine Mondială. El a rostit discursul în urma Furtunii în deșert și l-a imaginat ca pe modelul în care o lume unită va impune pacea și îi va zdrobi pe cei care o încalcă. Discursul a reprodus visul pe care îl avusese Europa, de a aboli conflictele și de a avea o viziune comună asupra viitorului. A replicat un vis rusesc de a pune capăt barierei dintre Rusia și lume și de a se alătura familiei democrației liberale și a bogăției. Iar visul mai vorbea despre orgoliul japonez și despre uimirea lumii față de Japonia, amintind că nimeni nu poate depăși Statele Unite, pentru că discursul Noii Ordini Mondiale era despre măreția americană, fiind evident că numai SUA puteau gestiona o lume unită în căutarea păcii și prosperității. Chiar și răspunsul la Piața Tiananmen ca și rezultatul final semnalau Noua Ordine Mondială.
Discursul lui Bush a fost sincer în credința că istoria omenirii poate fi gestionată cu satisfacție globală și că era misiunea Americii, ca singura mare putere rămasă, să gestioneze acest sistem. Mai fuseseră asemenea momente, precum Tratatul de la Westfalia sau înființarea Națiunilor Unite. Toți au dezamăgit, așa cum și 1991 a dezamăgit. Oamenii își iubesc națiunea mai mult decât lumea, pentru că este a lor și pentru că îi pune deasupra celorlalți. De asemenea, le oferă șansa de a defini ce urmează să se întâmple. Lumea este vastă și, dacă va fi gestionată, va fi gestionată de către un hegemon făcut dintr-o dreptate inumană, care poate măsura nevoile Chinei cu nevoile Japoniei și poate lua decizii remarcabil de înțelepte. Sau putem avea o comisie. După Stalin, Uniunea Sovietică a fost condusă de o comisie – și fusese oribil chiar și când Stalin era acolo. Statele Unite au multe comisii, toate concepute pentru a ne permite să urmărim interese proprii flagrante. Centrul a ținut de peste 200 de ani. Uniunea Europeană a fost concepută pentru a fi un comitet de lideri dispuși să le pese mai mult de Europa decât de propriile țări. Sunetul scrâșnit pe care îl auzim este clătinirea Maastricht-ului. Japonia a supraviețuit aproape căderii sale pentru că era o națiune de japonezi, cu un trecut comun și temeri comune. Au împărtășit durerea.
Împărtășirea durerii compatrioților tăi este posibilă, dacă nu chiar obișnuită. Împărtășirea acesteia cu străinii este mult mai grea. Furtuna în deșert a fost deschiderea nu către o nouă ordine mondială, ci către o nouă amenințare la adresa lumii: islamul radical, o amenințare care se întinde din Xinjiang până în Lower Manhattan. Dar, desigur, cei care cred în adevărul versiunii lor despre islam nu se văd ca amenințări, ci ca eliberatori și învățători. Și rușii și chinezii știu că, dacă lor nu le pasă de ei înșiși, nimănui nu-i va păsa. Noua Ordine Mondială s-a dovedit la fel de nemiloasă precum cea veche.
1991 nu este amintit de mulți ca fiind un an decisiv. Nu a fost un singur eveniment, precum 1945, care să fie privit ca un moment. 1991 a fost o colecție de puncte mai mici care, luate împreună, reprezintă un moment în care toate lucrurile visate de iluminism ar putea fi posibile. Momentul a dispărut însă, pentru că de fapt nu fusese niciodată acolo. Oamenii nu își vor învinge umanitatea și nu vor deveni îngeri. Lumea revine la ceea ce a fost cândva. Este ironic faptul că, în curând, vom vedea oficiali americani și ruși așezați la Geneva pentru a decide soarta națiunilor. Istoria nu tolerează optimismul. >>
Fostul comandant suprem al trupelor NATO: Este o criză de lungă durată / Opțiuni de atac ale Rusiei
