Protestatari pro-ruși demonstrează în Piața Victoriei, ”împotriva dictaturii”

Aproximativ 100 de persoane protestează, vineri seara, în Piața Victoriei, ”împotriva dictaturii,” și cer demisia Guvernului. Protestul nu este revendicat de vreo organizație civică, dar este promovat de mai multe siteuri, pagini de Facebook și persoane cu expunere publică renumite pentru pozițiile lor constante pro rusești. Organizarea și temele protestului amintesc izbitor de mitingul organizat, ieri, la Sofia de cel mai vocal partid pro-rus din Bulgaria.

Protestul are loc în condițiile în care astfel de manifestări sunt interzise pe durata stării de alertă. Jandarmii prezenți în Piața Victoriei încearcă să intre într-un dialog de la distanță cu protestatarii, pentru că aceștia nu poartă măști.

Unul dintre site-urile care susțin protestul și care promovează agresiv discursul propagandei de la Kremlin, Activenews, scrie:

”Pe internet circulă un manifest atribuit Frontului Civic Unit. Cu toate acestea, la protest și-au anunțat prezența persoane cunoscute, precum publicistul Iulian Capsali sau avocatul Dan Chitic.

Printre altele, în manifest se vorbește despre protestul împotriva „celor care au încălcat legile și constituția prin instituirea decretului stării de urgență și a tuturor măsurilor ulterioare acestuia, cu complicitatea Parlamentului. CCR a constatat că „forul legiuitor avea obligația de a-l supune controlului parlamentar, iar prin hotărârea adoptată să sancționeze exercitarea ultra vires (în afara atribuțiilor- n.n.) a competențelor legale de către Președintele României, doar o atare hotărâre fiind susceptibilă de contestare la Curtea Constituțională, în baza art.146 lit.l) din Constituție”. Se cere demisia Președintelui, a Guvernului „ și sancționarea parlamentarilor complici la emiterea și impunerea decretelor și OUG-urilor ilegale care au încălcat și confiscat drepturile românilor, permițând abuzurile din perioada stării de urgență”.

Adrian Severin s-a remarcat după ieșirea din închisoare pentru pozițiile sale vehemente împotriva SUA și a NATO

Printre protestatari se află și Bogdan Stanoevici, fost candidat la alegerile prezidențiale, și fostul parlamentar Adrian Severin, condamnat pentru corupție și cunoscut pentru poziționările sale publice anti-occidentale și pro-Kremlin.

„Am început cu recomandări, cu exemplul personal, cu jandarmi care poarta măști, încercăm să avem un dialog de la o distanță sigură. Încercăm să gestionăm situația fără a avea incidente”, a spus la Digi24 Alexandru Iacob, purtător de cuvânt al Jandarmeriei București.

„Le-am recomandat să păstreze o distanță sigură între e, chiar dacă ei nu consideră că acest lucru e important. Noi știm că este important, că sănătatea lor este importantă, și importantă este și sănătatea jandarmilor, de aceea încercăm să avem un dialog cu ei de la o distanță sigură”, a mai spus Iacob.

”Guvernanții au fost surprinși de amploarea neașteptat de mare a unui protest care a blocat practic centrul Sofiei. De la câteva sute la prânz numărul participanților a crescut la câteva mii în cursul după amiezii,” scria, joi, Radio Europa Liberă, despre protestul din Bulgaria.

”S-a scandat „Demisie” și „Hoților” în Piața parlamentului, în fața Ministerului de Finanțe, a Ministerului Sănătății și a Guvernului. Protestul a continuat peste trei ore. Organizator este micul partid „Renaștere” care a obținut în ultimele alegeri peste 1% din voturi. Liderii acestuia, foști membri ai partidului ultranaționalist „Ataka”, au făcut declarații pro-rusești. La acțiunea de azi însă au participat mulți simpatizanți ai altor partide de opoziție. Poliția a operat arestări.

Prin amendamente la Legea Sănătății guvernul a înlocuit, în baza propunerii Inspectorului sanitar principal, starea de urgență cu situația epidemică de urgență. Sunt menținute cea mai mare parte din măsurile antiepidemice. Vor fi carantinate în continuare persoanele care vin din alte țări,” mai nora Radio Europa Liberă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here