Acordul politic între PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţi cuprinde la articolul 4 că formaţiunile politice semnatare convin asupra aplicării rotaţiei în privinţa ocupării funcţiei de prim-ministru, astfel că, pentru perioada iunie 2025 – aprilie 2027 candidatul la funcţia de prim-ministru, susţinut de Coaliţie, va fi desemnat de către PNL. Pentru perioada aprilie 2027 – decembrie 2028 candidatul la funcţia de prim-ministru, susţinut de Coaliţie, va fi desemnat de către PSD. Ne angajăm să promovăm o guvernare responsabilă şi eficientă, pentru a construi o societate mai justă şi mai echitabilă, spun semnatarii, potrivit News.ro.
ACORDUL POLITIC este semnat între Partidul Social Democrat – PSD, Partidul Naţional Liberal – PNL, Uniunea Salvaţi România – USR, Uniunea Democrată Maghiară din România – UDMR şi Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor – GPMN
”Formaţiunile politice semnatare, conştiente de responsabilitatea ce le revine într-o perioadă dificilă pentru România, convin asupra formării Coaliţiei politice de guvernare pro-occidentale pentru perioada 2025-2028, denumită în continuare Coaliţia. În faţa provocărilor economice, geopolitice şi sociale, acest parteneriat are ca obiective implementarea unor reforme structurale fundamentale, stabilitatea şi performanţa guvernării, dezvoltarea României şi consolidarea democraţiei. Măsurile promovate de Coaliţie urmăresc refacerea echilibrelor bugetare, prioritizarea şi continuarea investiţiilor, asigurarea unui climat predictibil pentru mediul de afaceri, cu menţinerea coeziunii şi solidarităţii sociale. Ne angajăm să promovăm o guvernare responsabilă şi eficientă, pentru a construi o societate mai justă şi mai echitabilă.
Art. 1. Principii de funcţionare
1)Activitatea Coaliţiei se fundamentează pe buna colaborare, transparenţă şi responsabilitate.
2)Coaliţia va susţine un program de guvernare, bazat pe priorităţi clare şi asumate colectiv.
3)Parcursul pro-european şi euro-atlantic al României sunt elemente fundamentale ale programelor şi politicilor promovate de Coaliţie şi de către reprezentanţii acesteia.
4)Formaţiunile politice membre ale Coaliţiei se angajează să ducă o politică moderată şi echilibrată, prin alinierea la obiective comune, în ciuda unor diferenţe ideologice.
5)Coaliţia va asigura transparenţa decizională şi o comunicare unitară, pentru a primi încrederea cetăţenilor şi a partenerilor internaţionali în actul de guvernare.
6)Meritocraţia şi profesionalismul vor fi promovate în administraţie, dincolo de apartenenţă politică. 7)Fiecare decizie politică majoră este adoptată prin consens politic, cu implicarea directă a tuturor formaţiunilor politice componente ale Coaliţiei şi a prim-ministrului.
. 2. În vederea implementării programului de guvernare Coaliţia va susţine urmatoarele direcţii:
1)Adoptarea urgentă a unui plan credibil de reducere a deficitului bugetar;
2)Combaterea risipei bugetare prin restructurarea companiilor de stat, reducerea cheltuielilor administrative şi limitarea beneficiilor nejustificate;
3)Reforma sistemului fiscal, prin eliminarea excepţiilor şi creşterea eficienţei colectării;
4)Prioritizarea investiţiilor în proiectele de infrastructură mare, precum şi pentru comunităţile locale pentru asigurarea resurselor necesare în mod realist şi eficient;
5)Reforma pensiilor speciale;
6) Stabilirea de obiective măsurabile şi evaluabile pentru fiecare minister şi agenţie;
7)Comasarea instituţiilor redundante şi reducerea birocraţiei;
8) Accelerarea absorbţiei fondurilor europene prin reforme în managementul public;
9) Introducerea unei culturi instituţionale bazate pe răspundere, profesionalism şi rezultate;
10)Modernizarea serviciilor publice pentru a răspunde nevoilor reale ale cetăţenilor;
11) Eliminarea privilegiilor nemeritate şi tratament egal în faţa legii;
12)Independenţă energetică în domeniul gazelor naturale şi accelerarea tranziţiei către energie regenerabilă;
13) Aderarea la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică;
14) Eficienţă şi performanţă în Educaţie. Norme didactice europene la nivel european, burse adaptate la posibilităţile reale şi creşterea performanţei şcolare;
15) Lărgirea bazei de contributori la CNAS şi oferirea unor servicii de sănătate îmbunătăţite concomitent cu cheltuirea eficienta a fondurilor disponibile;
16) Reforma administraţiei prin digitalizarea şi interconectarea serviciilor publice şi implementarea unor criterii de eficienţă, debirocratizare, simplificare, de dereglementare;
17) Descentralizarea şi creşterea eficienţei administraţiei publice locale, conform principiului subsidiarităţii;
18) Digitalizarea şi îmbunătăţirea serviciilor consulare şi extinderea reţelelor de consulate itinerante;
19) Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei actului de justiţie şi a gradului de încredere a cetăţenilor în acesta;
20) Îndeplinirea jaloanelor şi accesarea fondurilor europene din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă;
21) Finalizarea legăturii rutiere rapide între Marea Neagră şi Europa Centrală şi a primei autostrăzi montane care va traversa munţii Carpaţi;
22) Consolidarea parteneriatului Transatlantic şi a celorlalte parteneriate strategice;
23) Implementarea prevederilor Programului Armata României 2040 şi a Planului multianual de înzestrare a Armatei României;
24) Combaterea fenomenului Infracţional, în special în ceea ce priveşte traficul de droguri şi de persoane, concomitent cu programe de reabilitare şi protecţie a victimelor;
25) Combaterea extremismului, a antisemitismului, xenofobiei, radicalizării, a violenţei împotriva femeilor şi a discursului instigator la ură, în vederea asigurării siguranţei cetăţenilor;
26) Promovarea şi susţinerea programelor, proiectelor şi a legislaţiei care fac posibilă păstrarea identităţii şi dezvoltarea comunităţilor minorităţilor naţionale;
27) Recunoaşterea şi sprijinirea Diasporei Româneşti ca parte esenţială a identităţii naţionale şi valorificarea potenţialului său uman, economic şi cultural prin politici active de recunoaştere şi re-întoarcere voluntară;
28) Încurajarea natalităţii şi sprijinirea familiilor cu copii;
29) Susţinerea măsurilor economice pentru reducerea deficitului comercial;
30) Susţinerea sportului ca domeniu esenţial pentru o viaţă sănătoasă, încurajarea sportului de masă şi a sportului de performanţă;
31) Stimularea economiei şi reducerea inegalităţilor teritoriale;
32) Parteneriat onest cu mediul privat pentru dezvoltarea unei economii sănătoase, bazate pe iniţiativă privată, inovaţie şi respect pentru munca cinstită, protejarea demnităţii angajatului şi stimularea angajării legale;
33) Reforma autorităţilor de control şi reglementare în domeniul Mediului. Creşterea calităţii vieţii în toate oraşele şi satele prin mecanisme de control şi dezvoltarea infrastructurii verzi.
34) Susţinerea Republicii Moldova pentru accelerarea şi menţinerea traseului european şi consolidarea valorilor democratice, respectiv întărirea sa economică, socială şi culturală, în vederea integării în Uniunea Europeană. Ca parte acestui proces, considerăm importantă dezvoltarea infrastructurii şi reducerea timpilor la forntieră şi eficientizarea acceesului la cetăţenia română.
Art.3. Obiectivele legislative ale Coaliţiei constau în promovarea legislaţiei necesare pentru implementarea programului de guvernare.
Art.4. Formaţiunile politice semnatare convin asupra aplicării rotaţiei în privinţa ocupării funcţiei de prim-ministru. Pentru perioada iunie 2025 – aprilie 2027 candidatul la funcţia de prim-ministru, susţinut de Coaliţie, va fi desemnat de către PNL. Pentru perioada aprilie 2027 – decembrie 2028 candidatul la funcţia de prim-ministru, susţinut de Coaliţie, va fi desemnat de către PSD.
Art.5. Structura Guvernului este compusă din: prim-ministru, 16 ministere, dintre care 6 ministere PSD, 4 ministere PNL, 4 ministere USR şi 2 ministere UDMR; Guvernul are 3 funcţii de viceprim-ministru fără portofoliu, câte una pentru PSD şi UDMR şi un independent, două funcţii de viceprim-ministru cu portofoliu, câte una pentru PNL şi USR.
La momentul aplicării rotaţiei convenite, conform art. 4, un portofoliu de viceprim-ministru fără portofoliu va fi alocat PNL şi un viceprim-ministru cu portofoliu va fi alocat PSD.
Art.6. Fiecare minister va avea de regulă 2 (doi) secretari de stat, cel mult 4 (patru) secretari de stat la ministerele cu activitate complexă.
Art.7 Formaţiunile semnatare ale prezentului Acord vor asigura reprezentarea Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale în structurile guvernamentale, cu respectarea ponderii politice parlamentare în cadrul prezentei Coaliţii.
Art.8. În situaţia unei remanieri guvernamentale sau în cazurile prevăzute de lege în care un membru al guvernului nu îşi poate exercita atribuţiile funcţiei, nominalizarea revine formaţiunii politice care a deţinut iniţial funcţia. Prim-ministrul are dreptul să refuze motivat respectiva nominalizare şi să solicite o nouă propunere.
Art.9. Formaţiunile membre ale Coaliţiei politice vor constitui o majoritate parlamentară şi se angajează să susţină învestirea Guvernului în condiţiile art. 2-4, din prezentul Acord, şi să acorde votul în vederea desemnării Preşedintelui Senatului, conform nominalizării făcute de către Partidul Naţional Liberal şi Preşedintele Camerei Deputaţilor, conform nominalizării făcute de către Partidul Social Democrat.
Art.10. Conducerea Coaliţiei este asigurată de liderii formaţiunilor politice membre. La şedinţele Coaliţiei participă şi alţi reprezentanţi ai conducerilor politice ale formaţiunilor care o compun.
Art.11. Şedinţele Coaliţiei sunt conduse de preşedintele partidului care numeşte premierul. Şedinţele au loc bilunar, sau ori de câte ori este nevoie, şi se desfăşoară de regulă la sediul Guvernului României. În cadrul acestora se iau decizii pentru realizarea prevederilor cuprinse în Programul de Guvernare.
Art.12. Şedinţele Coaliţiei vor aborda agenda politică guvernamentală şi parlamentară, iar Deciziile Coaliţiei se iau prin consensul liderilor formaţiunilor politice care formează Coaliţia.
Art.13. La şedinţele Coaliţiei pot participa, în funcţie de subiectele înscrise pe agenda şedinţei membrii cabinetului şi alte persoane, la invitaţia liderilor formaţiunilor politice membre, cu informarea şi aprobarea prealabilă a prim-ministrului.
Art.14. Secretariatul tehnic va fi asigurat de un reprezentant desemnat de către Premierul în Exerciţiu.
Art.15. Deciziile Coaliţiei sunt obligatorii pentru toate persoanele susţinute în funcţii publice de către aceasta. Revocarea acestor persoane poate avea loc după o evaluare şi cu informarea motivată şi prealabilă a formaţiunii politice care a făcut propunerea.
Art.16. Deciziile Coaliţiei sunt publice, iar dezbaterile în cadrul mecanismelor de decizie ale Coaliţiei sunt confidenţiale până la adoptarea deciziilor.
Art.17. Coordonarea activităţii Coaliţiei la nivel guvernamental se îndeplineşte de către prim-ministru şi viceprim-miniştri, care vor avea calitatea de avizatori pentru proiectele de acte normative, conform atribuţiilor delegate convenite. Agenda de lucru a şedinţelor de guvern, stabilirea şi prioritizarea politicilor publice guvernamentale vor fi decise de către prim-ministru, prin consultare cu viceprim-miniştrii, în întâlnirea lor săptămânală anterioară şedinţei pregătitoare de guvern organizată de către Secretariatul General al Guvernului.
Art.18. Pentru coordonarea şi punerea în aplicare a deciziilor Coaliţiei la nivel parlamentar se organizează săptămânal cel puţin odată, de regulă luni, şedinţe cu participarea liderilor de grup ai formaţiunilor semnatare din cele două Camere ale Parlamentului.
Art.19. Niciun parlamentar, membru al partidelor şi formaţiunilor politice care fac parte din Coaliţie nu va semna, nu va susţine şi nu va vota o moţiune simplă îndreptată împotriva vreunui membru al Guvernului sau o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.
Nu se va iniţia sau vota un proiect de lege sau amendament care presupune creşteri de cheltuieli, facilităţi, sporuri, angajări, achiziţii fără acordul prealabil al conducerii Coaliţiei.
Art.20. În vederea implementării deciziilor Coaliţiei la nivel parlamentar, liderii de grup se întâlnesc înaintea tuturor şedinţelor de Birou Permanent/Birou Permanent reunit al Camerelor şi ori de câte ori este necesar, la solicitarea unuia dintre lideri, înaintea şedinţelor comisiilor de specialitate ale Parlamentului.
Art.21. Medierea eventualelor dezacorduri de natură parlamentară, precum şi dezbaterea unor puncte de vedere divergente asupra implementării programului de guvernare sau susţinerea unor iniţiative legislative se face în şedinţele de Coaliţie. La şedinte vor fi invitaţi reprezentanţi desemnaţi de conducerea Coaliţiei să prezinte aceste puncte de vedere.
Art.22. Acordul politic de constituire a Coaliţiei politice este valabil în perioada 2025-2028 şi intră în vigoare la data semnării. Modificările la prezentul Acord se dezbat, negociază şi convin între formaţiunile semnatare, fiind decise prin consens.
Art.23. Încălcarea prevederilor art. 4, art. 5, art. 7, art. 9, art. 12, art. 15 şi art. 17 constituie un motiv de denunţare unilaterală a prezentului Acord.
Prezentul Acord politic a fost semnat astăzi, 23 iunie 2025, la Bucureşti, în cinci exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte semnatară”.
Ilie Bolojan, la semnarea acordului politic al coaliţiei: Am avut maturitatea şi responsabilitatea să ajungem la un acord politic, care să asigure o stabilă în România
Premierul desemnat, Ilie Bolojan, a declarat luni, la semnarea acordului politic al coaliţiei, că partidele au avut maturitatea şi responsabilitatea să ajungem la un acord politic, care să asigure o stabilă în România.
”Acest document, alături de programul de guvernare, închide practic procedurile necesare pentru formarea noului guvern, în aşa fel încât, după prânz, să înceapă auderea ministrilor în comisiile parlamentare şi după amiază votul în Parlament”, a spus Bolojan, la Senat.
El a mulţumit partidelor pentru că s-a ajuns la un acord.
”Mulţumesc partenerilor de coaliţie, pentru că, indiferent de orientările doctrinare, indiferent de conflictele care au fost în trecut, în faţa acestei situaţii dificile pentru România, generată de criza bugetară, am avut maturitatea şi responsabilitatea să ajungem la un acord politic, care să asigure o guvernare stabilă în România”, a precizat Ilie Bolojan.
Sorin Grindeanu: PSD va fi un partener responsabil şi onest în această coaliţie. Avem foarte multe lucruri de făcut şi, în acest mod, înţelegem să intrăm în această coaliţie
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că PSD va fi un partener responsabil şi onest în această coaliţie, el arătând că au foarte multe lucruri de făcut şi, în acest mod, înţeleg să intre în această coaliţie.
”Partidul Social-Democrat a hotărât să intre în această coaliţie, aşa cum ştiţi, în urmă cu două zile, în urmare a unei consultări lărgite. Aproape 5.000 de membri PSD au votat, într-un procent important, peste 70%, să facem parte din această coaliţie”, a declarat Sorin Grindeanu, după semnarea acordului coaliţiei. ”Asta înseamnă că Partidul Social-Democrat va fi un partener responsabil şi onest în această coaliţie. Avem foarte multe lucruri de făcut şi, în acest mod, înţelegem să intrăm în această coaliţie”, a mai spus Grindeanu.
Dominic Fritz: În vremuri normale, probabil o coaliţie nu ar arăta aşa cum arată astăzi. Ne despart unele lucruri, dar am găsit un consens, că în această criză trebuie să combatem hotărât extremismul în România şi să scoatem această ţară din criză
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a declarat luni, după semnarea acordului politic pentru formarea coaliţiei de guvernare, că în vremuri normale, probabil o coaliţie nu ar arăta aşa cum arată astăzi pentru că îi despart unele lucruri, dar a găsit un consens că în această criză trebuie să combată hotărât extremismul în România şi să scoată această ţară din criză, cu decizii ferme.
”USR intră în această coaliţie cu speranţă şi voinţă să reclădim încrederea cetăţenilor în instituţiile democratice şi să reaprindem ambiţia României de a-şi atinge potenţialul”, a spus Dominic Fritz, după semnarea acordului.
El a arătat că ”este evident că, în vremuri normale, probabil o coaliţie nu ar arăta aşa cum arată astăzi”.
”Ne despart unele lucruri, dar am găsit un consens că în această criză trebuie să combatem hotărât extremismul în România şi să scoatem această ţară din criză cu decizii ferme, cu reforme structural. Şi alături de premierul Ilie Bolojan, dar şi alături de preşedinte, Uniunea Salvaţi România va fi un partener onest, un partener responsabil şi un partener deschis pentru societate în această guvernare”, a menţionat Fritz.
Kelemen Hunor: Am reuşit să formăm o coaliţie majoritară de peste 60%, stabilă. Este poate cea mai complicată coaliţie în ultimii 25 de ani, dar trăim vremuri interesante / Ne aşteaptă decizii grele, care vor însemna şi între ghilimele durere
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni, după semnarea acordului politic al coaliţiei de guvernare, că partidele au reuşit să formeze o coaliţie majoritară de peste 60%, stabilă şi este poate cea mai complicată coaliţie în ultimii 25 de ani, dar trăim vremuri interesante. El a mai spus că ne aşteaptă decizii grele, care vor însemna şi între ghilimele durere.
”Am reuşit să formăm o coaliţie majoritară de peste 60%, stabilă. Este poate cea mai complicată coaliţie în ultimii 25 de ani, dar trăim vremuri interesante şi trebuie să găsim combustibil şi trebuie să avem rezervă de a reda încrederea cetăţenilor în clasa politică”, a spus preşedintele UDMR, după semnarea acordului.
El a arătat că ”avem nevoie de ajustări serioase, avem nevoie de un stat mult mai mic, mai subţire şi trebuie să fie o guvernare justă şi dreaptă”.
”Asta este lucrul cel mai important şi Uniunea Democrată Maghiară din România la cele două ministere unde va propune miniştri, va face tot ce depinde de noi. Vom pune experienţa, seriozitatea şi predictibilitatea în slujba oamenilor, în slujba cetăţenilor”, a precizat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a mai arătat că urmează decizii grele.
”Sigur că ne aşteaptă decizii grele, care vor însemna şi între ghilimele durere, dar dacă există un deziderat, dacă există un scop şi dacă se poate arăta că lucrurile se vor aşeza într-o normalitate, atunci sunt convins că acest guvern va avea şi susţinerea cetăţenilor şi este un lucru important. Pentru acest lucru vom munci în această coaliţie.”, a completat Hunor.
Varujan Pambuccian: Avem în momentul de faţă o formulă care ne mulţumeşte pe toţi în aceeaşi măsură şi ne nemulţumeşte pe toţi în aceeaşi măsură. Ceea ce este bine, pentru că înseamnă că am ajuns la o formulă echilibrată
Liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlament, deputatul Varujan Pambuccian, a declarat luni, la semnarea acordului politic al coaliţiei de guvernare, că au în momentul de faţă o formulă care îi mulţumeşte pe toţi în aceeaşi măsură şi îi nemulţumeşte pe toţi în aceeaşi măsură, ceea ce este bine, pentru că înseamnă că au ajuns la o formulă echilibrată.
”Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale a semnat şi el în dimineaţa aceasta acordul de coaliţie şi acordul şi programul de guvernare au fost îndelung negociate cu suişuri şi coborâşuri, aşa cum este firesc. Din fericire avem în momentul de faţă o formulă care ne mulţumeşte pe toţi în aceeaşi măsură şi nu nemulţumeşte pe toţi în aceeaşi măsură. Ceea ce este bine pentru că înseamnă că am ajuns la o formulă echilibrată”, a spus Varujan Pambuccian, la Senat. El a menţionat că ceea ce au trecut în Programul de guvernare trebuie pus în practică. ”De aici încolo, lucrurile care sunt scrise acolo vor trebui discutate, gândite şi puse în practică, sperând câteva lucruri, că parcursul atlantic al României – aici nu mai e o speranţă, e o certitudine – va fi păstrat, că ajustările necesare vor fi făcute în aşa fel încât să fie cât mai juste, echilibrate şi nedureroase şi că dezvoltarea economică şi socială va rămâne o constantă a noului guvern”, a mai spus Pambuccian.













