Nu putem ști prin ce își imaginează sau își propune Nicușor Dan să rămână în memoria concetățenilor săi după terminarea mandatului sau, poate, a mandatelor de președinte al României. Asta, desigur, în caz că și-a făcut astfel de proiecții.
Având în vedere contextul în care a preluat funcția supremă în stat, după alegerile din luna mai, n-ar fi exclus să-și fi fixat măcar o prioritate de ordin general: aceea ca la finele aventurii prezidențiale să nu fie succedat de un președinte pro-rus sau cel puțin de unul certat cu democrația liberală.
În orice caz, însă, indiferent ce urme îți propui să lași în istorie, ca om de stat, realitatea este că luptele care apar pe parcurs și prioritățile care se cristalizează de-a lungul mandatului pot foarte bine să fie dintr-un cu totul alt registru decât cel inițial imaginat sau chiar planificat.
În cazul lui Nicușor Dan, al cărui debut de mandat nu duce lipsă de provocări gigantice (stabilizarea finanțelor țării, războiul hibrid al Rusiei în România, deznodământul războiului Rusiei în Ucraina), e tot mai limpede că justiția se va impune ca una dintre marile teme care-i vor modela activitatea și îi vor defini moștenirea.
De la Ion Iliescu încoace, niciunul dintre predecesorii lui Nicușor Dan nu a scăpat de judecata istoriei în funcție de ceea ce a făcut pe tărâmul justiției.
Iliescu nu a vrut deloc să întărească justiția, dar în ultimul său mandat nici nu a avut cum să evite măcar o minimă preocupare în acest sens, constrâns fiind de startul demersurilor Bucureștiului pentru aderarea la NATO și UE.
Așa, de altfel, a și apărut ironia că, în vremea lui Iliescu și tocmai sub premierul său, Adrian Năstase, cel mai corupt premier post-decembrist, a fost înființat Parchetul Național Anticorupție (PNA, precursorul DNA; DNA care, un deceniu mai târziu, avea să-l trimită pe Năstase la închisoare).
În schimb, Băsescu, succesorul lui Iliescu, și-a făcut campanie direct pe tema justiției, promovând lupta anticorupție prin sloganul rămas celebru: “La țepe, în Piața Victoriei !”.
Justiția a marcat, de altfel, ambele mandate de președinte ale lui Traian Băsescu, devenind inclusiv subiect de suspendare a șefului statului (interesul mafioților pentru subminarea justiției nu este, așadar, o invenție a prezentului pe care îl trăim).
Sub mandatele lui Băsescu, DNA și-a întărit masiv rolul în sistemul de justiție și în societate, dar moștenirea lăsată de Traian Băsescu, deși clar definită de problema justiției, nu a fost și ocolită de controverse.
Iohannis, succesorul lui Băsescu, a demarat în trombă cu povestea “României educate”. Poveste la care, deși fostul președinte a ținut până la capăt, nu a avansat totuși decât cel mult modest sau chiar mai puțin decât atât.
În schimb, moștenirea lui Iohannis a fost încă și mai bine conturată de povestea justiției. Gustul lăsat e, însă, unul în cel mai bun caz amestecat – după un sprint reformist, în perioada Dragnea, alergarea de anduranță a justițiarului Iohannis a sfârșit prin a lăsa de dorit.
Activitatea DNA s-a moleșit în ultimii ani, iar azi, când a explodat din nou tema justiției, după documentarul Recorder, una dintre problemele centrale spre care se arată cu degetul și magistrați, și analiști este reprezentată de pachetul de legi ale justiției, adoptat în al doilea său mandat.
Iar după Iohannis a venit Dan.
În doar șase luni, ponderea subiectului justiție a căpătat și pentru el dimensiuni-mamut, comparabile ca interes general generat cu ofensiva anticorupție din epoca Băsescu și ofensiva contra anticorupției și statului de drept din epoca Iohannis.
Este imposibil ca povestea justiției să nu se impună drept cea mai mare luptă sau cel puțin una din Top 2 și pe parcursul mandatului/mandatelor lui Nicușor Dan, având în vedere faptul că tocmai se ciocnesc două plăci tectonice: reforma pensiilor speciale ale magistraților și dimensiunea cu accente oarecum de revoluție a dezvăluirilor despre mafia de la vârful și din măruntaiele sistemului de justiție.
De fapt, în debut de mandat, Nicușor Dan se confruntă cu existența a trei elemente fără precedent:
- Genul acesta de reformă a pensiilor speciale de care beneficiază magistrații.
- Genul acesta de devoalare a nivelului atins de mafiotizarea justiției: mărturii direct din interior; solidarizări ale magistraților cu confrați mai curajoși, care ating aproape o mie de profesioniști; repunerea în discuție a legilor justiției; în fine, reînvierea protestelor de stradă ale societății civile.
- Concomitența fără precedent a celor două evenimente fără precedent.
În ceea ce îl privește pe Nicușor Dan, întrebarea care se pune cu adevărat nu este dacă va fi atins de problematica justiției – acest lucru e gatantat, nu va putea ocoli nicicum faptul de a se implica – ci cum va se va implica și care vor fi efectele acțiunilor sale.
De modul în care va alege să își găsească locul și rolul în dezbaterea legată de justiție va depinde nu doar urma în istorie pe care o va lăsa Nicușor Dan, ci, până atunci, va depinde fiecare zi de exercitare a mandatului său de președinte.
În cadrul constituțional și legislativ din România, pe chestiunea justiției președintele poate juca un rol masiv spre decisiv sau doar unul modest – totul depinde pur și simplu de opțiunea sa.
Pârghiile pe care le are sunt pe alocuri constrângătoare, ca-n orice democrație, dar pe alocuri generoase. În plus, vocea pe care președintele o are în spațiul public, în mediul politic și în sfera diplomatică este una care poate cântări foarte greu dacă, bineînțeles, șeful statului este și dispus să o folosească pe măsura potențialului.
Vin vremuri în care președintele Nicușor Dan poate alege să se izoleze la Cotroceni sau să petreacă mai mult timp în ședințele de la sediul CSM și intervenind public decât în biroul prezidențial.
Vin vremuri în care președintele Nicușor Dan poate alege să joace exagerat de precaut cartea arbitrului sau, din contră să se poziționeze adecvat de ofensiv – și în comunicarea publică, și în interacțiunea cu partidele.
Vin vremuri în care Nicușor Dan, după ce ani la rând, din postura de independent, a reușit să joace foarte eficient cartea diplomației și a mersului pe sârmă, în relația cu partidele și cu instituțiile care i-au fost ostile, va trebui să-și facă un upgrade serios la rafinatul său soft politic pentru că tipul de forțe cu care se confruntă acum depășește cam tot ceea ce a întâlnit în viața sa anterioară de activist civic și de primar.
Pe tărâmul revoluției care tocmai a izbucnit în justiție, șefului statului îi vor fi testate ca niciodată voința politică, interesul personal, rezistența, simțul datoriei și simțul istoriei.
Nicușor Dan are ce învăța din experiența fiecăruia dintre predecesorii care s-au succedat la Cotroceni în ultimii 25 de ani.
Are, în primul rând, de învățat cum să nu procedeze – cum să nu înceapă, ce compromisuri să nu facă, cum să nu comunice și unde să nu se oprească. Și mai ales, de ce să nu înșele (și el) așteptările.
