- Actualizare: Pe 7 aprilie, America și Iranul au convenit asupra unui armistițiu de două săptămâni, Iranul declarând că tranzitul în siguranță prin Strâmtoarea Hormuz va fi posibil în coordonare cu forțele armate ale țării. Detalii AICI
Teheranul nu dă semne că își va epuiza resursele, relevă o analiză The Economist.
Pe 1 aprilie, chiar înainte de apusul soarelui, cu mai puțin de o oră înainte ca festivalul evreiesc de șapte zile, Paștele (Pesah), să înceapă în Israel, sirenele au răsunat din nou în orașele centrale ale țării, avertizând asupra unor rachete lansate din Iran. Iranienii au lansat cel puțin zece rachete simultan, cea mai mare salvă din ultimele patru săptămâni, în timp ce israelienii se pregăteau pentru masa de Seder. În total au fost lansate peste 20, majoritatea fiind interceptate de Forțele de Apărare ale Israelului (IDF). Doar câteva persoane au fost rănite, în principal de schije. Totuși, puțini israelieni se așteptau ca arsenalul de rachete al Iranului să fi rezistat atât de mult.
Cu doar o seară înainte, prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu susținuse că Israelul „sufocă” regimul iranian, promițând că acesta este „mai slab ca niciodată”. Israelienii ar putea fi iertați dacă afișează un oarecare scepticism. În iunie 2025, la sfârșitul războiului de 12 zile dintre Israel și Iran, Netanyahu a declaray că Israelul obținuse „o victorie istorică ce va dăinui generații” împotriva „amenințărilor existențiale” reprezentate de programele nuclear și de rachete balistice ale Iranului. La scurt timp după încheierea acelui război, serviciile de informații israeliene raportau deja că Iranul și-a reluat rapid producția de rachete. Nouă luni mai târziu, după mai bine de o lună de lovituri intense asupra Iranului, israelienii încă aleargă spre adăposturi din cauza rachetelor iraniene.
Iranul a lansat aproximativ 80 de rachete către Israel, în prima zi a războiului. Numărul zilnic a scăzut semnificativ, dar din a patra zi a conflictului, și în ciuda bombardamentelor aeriene neîntrerupte ale Israelului și Americii, Iranul a menținut un ritm constant de între 10 și 20 de rachete pe zi, de regulă rachete individuale sau salve de câte două. Rata de interceptare a Israelului rămâne ridicată, iar victimele și pagubele au fost relativ limitate. Dar Iranul nu dă semne că ar rămâne fără rachete sau lansatoare.
Analiștii din Israel și din țările occidentale au mai multe explicații pentru reziliența forțelor de rachete ale Iranului. În primul rând, serviciile de informații israeliene și americane au subestimat în mod repetat numărul de rachete produse de Iran de-a lungul anilor și au supraestimat numărul celor pe care pretindeau că le-au distrus, atât în războiul din iunie trecut, cât și în primele săptămâni ale conflictului actual.
În al doilea rând, dar nu mai puțin important, Iranul pare să aibă mai multe lansatoare decât se credea, multe dintre ele camuflate drept camioane civile. Acestea sunt dispersate pe întreg teritoriul Iranului, o țară cam cât Germania, Franța, Spania și Marea Britanie la un loc. Unele rachete au fost adaptate cu focoase mai ușoare, unele inclusiv cu submuniții. Acestea produc pagube mai mici dacă trec de apărarea antiaeriană și lovesc direct, dar pot fi lansate de la distanțe mai mari, din provinciile estice ale Iranului. Israelul și America au o acoperire mai redusă acolo, iar avioanele lor nu pot rămâne la fel de mult timp în zonă, ceea ce face mai dificilă localizarea și distrugerea rapidă a lansatoarelor.
Israelul susține de săptămâni întregi că a „neutralizat” cel puțin trei sferturi din lansatoarele de rachete ale Iranului. Dar, potrivit unor evaluări recente ale serviciilor de informații americane, jumătate dintre acestea sunt încă intacte. În plus, bilanțul Israelului includea lansatoare aflate în „orașe de rachete” subterane, ale căror intrări au fost bombardate de avioanele israeliene și americane. Iranul pare însă să fi fost pregătit pentru acest lucru și a curățat rapid intrările în cavități, permițând lansatoarelor să iasă din nou.
Lansatoarele sunt cele mai vulnerabile atunci când sunt în aer liber, în pregătirea lansării, și imediat după tragere. Flash-ul termic le trădează poziția în fața sateliților și a avioanelor de vânătoare sau dronelor aflate în patrulare. Condițiile meteorologice înnorate le-au oferit un anumit grad de protecție și au ascuns, de asemenea, echipele iraniene care lucrau la redeschiderea „orașelor de rachete”. Acest lucru ar putea explica creșterea numărului de lansări din ultimele zile.
Distrugerea programului de rachete al Iranului, început la mijlocul anilor 1980, când rachetele Scud furnizate de Uniunea Sovietică Irakului loveau orașele iraniene, avea să fie întotdeauna extrem de dificilă. Timp de peste patru decenii, Iranul a investit miliarde de dolari nu doar în dezvoltarea și producerea unei game de rachete cu raze tot mai mari, a unei flote de lansatoare și a unei rețele subterane de depozite, ci și în furnizarea de rachete și expertiză pentru fabricarea lor milițiilor pe care le susține în întreaga regiune.
Acest lucru a permis unor grupări precum Hezbollah în Liban, Hamas în Gaza și rebelii houthi din Yemen să-și construiască propriile arsenale semnificative de rachete. Hezbollah s-a alăturat Iranului în atacurile asupra Israelului în acest război. Majoritatea depozitelor sale mari de rachete au fost distruse de Israel la sfârșitul anului 2024, dar IDF consideră că mai dispune încă de peste 10.000 de arme cu rază scurtă de acțiune, capabile să lovească ținte aflate până la 45 km distanță, și câteva sute de rachete cu rază medie, de până la 200 km. Acestea au fost probabil folosite, la cererea Iranului, și pentru a ataca o bază aeriană britanică din Cipru. Până acum, houthii au lansat doar câteva rachete asupra Israelului în acest război, dar israelienii cred că mai au multe în rezervă.
În ciuda faptului că nu au reușit să oprească fluxul continuu de rachete, oficialii israelieni consideră că, împreună cu americanii, au afectat grav capacitatea Iranului de a relua producția de rachete după încheierea războiului. Sute de lovituri au vizat nu doar fabricile de rachete, ci și centre de cercetare și instalații care produc motoare de rachetă, componente electronice și chiar uzine siderurgice despre care susțin că furnizează materiale pentru programul de rachete. De această dată, ei cred că Iranul va avea nevoie de ani și de multe miliarde de dolari pentru a-și reconstrui arsenalul.
Ofițerii IDF subliniază, de asemenea, că, chiar dacă iranienii continuă să tragă, planurile lor inițiale de a copleși sistemele de apărare antirachetă ale Israelului prin salve masive repetate de sute de rachete au eșuat. Atunci când au prezentat scenarii pentru acest război, IDF a expus guvernului israelian posibilități înfricoșătoare de distrugeri extinse în marile orașe și sute, poate mii de victime. Iranul nu mai are suficiente rachete pentru un astfel de atac, iar numărul celor care au trecut de scutul antirachetă a fost relativ mic, provocând până acum aproximativ 20 de morți în Israel și în Cisiordania ocupată.
„Proiectul de rachete al Iranului a fost construit pentru a descuraja alte țări să îl atace, așa cum a făcut Irakul,” spune Tal Inbar, cercetător israelian și expert în rachete. „În acest sens, a eșuat. Dar a avut succes în alte privințe”.
Planurile inițiale de război ale Israelului au fost pregătite la sfârșitul anului trecut și se concentrau pe încercarea de a distruge cât mai mult din proiectul de rachete posibil. Inițial, atacul era planificat pentru vară. Dar protestele extinse din Iran, din decembrie și ianuarie, l-au determinat pe Donald Trump să le promită protestatarilor că ajutorul este „pe drum”. El și Netanyahu au lansat un război mult mai ambițios, menit să declanșeze prăbușirea regimului.
Regimul, deși puternic afectat, nu arată semne de prăbușire. Și încă este capabil să lovească numeroase ținte în Israel și în statele din Golf. Analiștii israelieni cred acum că, ori de câte ori se anunță o încetare a focului, Iranul tot va fi capabil să lanseze rachete. Capacitatea sa de a face acest lucru va juca un rol central în narațiunea de „victorie post-război” a regimului și în abilitatea sa de a proiecta putere și de a intimida vecinii.
Povestea necosmetizată a bombardamentelor care promit libertate
