ABBA, revenire în TOP 10 după 40 de ani

    Legendara trupă ABBA, care a revenit cu două melodii noi după o pauză de 40 de ani, a intrat deja în Top 10 cu ambele cântece, la doar trei zile după ce le-a lansat.  Cele două melodii, „I Still Have Faith In You” și „Don’t Shut Me Down”, ocupă locurile 6 și 7 în Marea Britanie.

    „Dacă elanul publicului va continua, aceste melodii vor fi primele single-uri ale ABBA care vor figura în Top 10 britanic după ‘One Of Us’, în decembrie 1981”, notează Official Charts Company, organizaţia responsabilă de întocmirea acestor clasamente.

    Clasamentul oficial va fi publicat vineri.

    Pe YouTube, videoclipul primei melodii, I Still Have Faith In You, a adunat peste 13,6 milioane de vizionări.

    La rândul său, cealaltă melodie, „Don’t Shut Me Down”, a fost cea mai descărcată piesă în Marea Britanie săptămâna trecută. Ambele cântece au fost difuzate în streaming de peste 500.000 de ori până în prezent.

    ABBA va lansa un nou album, „Voyage”, în noiembrie și va avea un concert anul viitor, la Londra. Va fi, însă, un concert special, pentru că hologramele vor lua locul pe scenă celor patru membri ai formației, care au acum vârste cuprinse între 71 și 76 de ani.

    Tot variante virtuale ale artiștilor sunt și în videoclipurile celor două melodii lansate acum, care sunt extrase de pe viitorul album. Este primul material discografic înregistrat de ABBA după albumul „The Visitors” din 1981.

    „Voyage” este un album care conţine zece piese, dintre care opt melodii noi şi două versiuni noi pentru „Just a Notion” şi „Bumblebee”. Data lansării oficiale este 5 noiembrie.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here