Actorul Dave Prowse, interpretul lui Darth Vader, a murit la vârsta de 85 de ani

David “Dave” Prowse, actorul cunoscut mai ales pentru rolul lui Darth Vader din trilogia originală Războiul Stelelor, a murit la vârsta de 85 de ani, a anunțat agentul său, Thomas Bowington, potrivit The Guardian.

„Fie ca Forța să fie cu el pentru totdeauna!”, a spus Bowington, fără să dea amănunte despre cauza morții.

Prowse, fost culturist, a avut o serie de roluri de monștri sau personaje negative înainte să fie invitat de George Lucas să dea o probă pentru rolurile Vader și Chewbacca, fiind ales datorită fizicului său impresionant: măsura 1,98 m înălțime.

Regizorul George Lucas l-a remarcat în 1971, în filmul Portocala Mecanică, unde Prowse juca un rol de bodyguard, și l-a chemat la o audiție pentru rolurile lui Darth Vader și Chewbacca,în primul Star Wars din trilogie, din 1977: Episodul IV – O Nouă Speranță. 

Prowse a ales să fie Darth Vader, iar când a fost întrebat de ce, a răspuns: „Toată lumea își amintește personajul negativ”.

Accentul său britanic nu se potrivea pentru personaj, așa că vocea lui Vader a fost dublată de actorul James Earl Jones.

De asemenea, multe dintre scenele de luptă ale lui Darth Vader au fost jucate, de fapt, de scrimeurul olimpic britanic Bob Anderson.

Născut în Bristol, în 1935, David Prowse a fost crescut de mama sa și nu și-a cunoscut niciodată tatăl. El a făcut o pasiune pentru culturism și haltere și a participat la competiția Mr. Universe, unde s-a împrietenit cu Arnold Schwrzenegger. De asemenea, a câștigat de trei ori campionatele britanice de ridicare a greutății.

Primul rol al lui Prowse a fost în James Bond – Casino Royal (1967), în care a jucat rolul monstrului lui Frankenstein. Deși fusese distribuit în acest film datorită staturii sale, el a devenit tot mai interesat de actorie și a decis să-și facă o carieră în film.

A fost antrenorul personal al lui Christopher Reeve pentru rolul lui Superman din 1978.

Prowse a fost însă cel mai mândru de rolul său de Green Cross Code Man, un supererou creat în anii 1970, într-o campanie de conștientizare a pericolelor rutiere pentru pietoni în Marea Britanie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here