Actorul Ion Dichiseanu, internat de urgență la Spitalul Floreasca

Actorul Ion Dichiseanu a fost internat de urgență, sâmbătă, la Spitalul Clinic Floreasca din Capitală, a anunțat purtătorul de cuvânt al unității medicale.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, Bogdan Opriţa, nu a oferit detalii despre starea de sănătate a actorului, notează Agerpres.

Actorul în vârstă de 87 de ani ar suferi de insuficiență renală și respiratorie, iar atunci când au ajuns medicii de la Ambulanță avea saturația de oxigen foarte scăzută. A fost testat pentru COVID, iar rezultatul a fost negativ. 

Ion Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959.

Este cunoscut datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru de televiziune și teatru radiofonic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here