Având în vedere că primul tur al prezidențialelor a fost anulat pe motiv de ingerințe rusești, având în vedere imperativul strategic ca reluarea alegerilor să nu mai cunoască o nouă sau similară fundătură, având în vedere și faptul că atmosfera din societate este neverosimil de încinsă, iar încrederea în instituții, partide și politicieni a ajuns la un minim istoric, alinierea la noul start al prezidențialelor, de către oricare dintre taberele politice, a unor candidați fie uzați, fie deja perdanți se poate solda în 2025 cu un cataclism chiar mai mare decât cel din noiembrie 2024.
Întâi de toate, trei precizări-cheie:
- Câștigătorul primului tur, Călin Georgescu, nu ar mai avea ce să caute în viitoarea cursă preconizată a se desfășura undeva în primăvară.
- Dar pentru asta, pe lângă justificarea bazată pe documentele declasificate deja de CSAT mai este nevoie totuși ca statul român să livreze opiniei publice noi elemente de natură să convingă populația și partenerii externi că un individ precum Călin Georgescu a reprezentat și reprezintă pe mai departe un pericol indubitabil și nu poate fi reacceptat în bătălia pentru Cotroceni.
- Serviciilor de informații și Parchetului General, printre alții, le revine un rol solist în acest sens.
În caz că lucrurile vor apuca-o într-adevăr pe o pistă cât de cât normală, asta însemnând un scrutin prezidențial reluat fără Călin Georgescu, rămâne întrebarea nu mai puțin prestantă: care vor fi ceilalți candidați?
În clipa de față, pornind de la semnalele publice și unele semnale ceva mai difuze, principalele nume care se agită ar fi: Elena Lasconi, George Simion, Nicușor Dan, Daniel Funeriu (din categoria semnalelor publice) și Marcel Ciolacu, poate chiar Victor Ponta (categoria semnalelor ușor difuze).
Dintre aceste nume, următoarele au în comun o uriașă piatră de moară ce le atârnă de gât: eșecul la diverse runde de prezidențiale:
- Marcel Ciolacu a fost învins.
- George Simion a fost învins.
- Elena Lasconi a fost învinsă.
- Victor Ponta a fost învins.
- Crin Antonescu… a fost învins o dată și a mai fost învins o dată. Ar mai putea fi învins încă o dată.
De altfel, merită insisat nițel pe cazul atipic al lui Crin Antonescu, căci e unul în care dai nas în nas tocmai cu mama eșecului:
- La alegerile prezidențialele din 2009 a iesit pe locul trei, deci nu s-a calificat nici în finală. Mai grav, la acel scrutin Crin Antonescu nu a avut câștig de cauză nici măcar din postura de susținător al unui candidat calificat în finală: l-a sprijinit pe Mircea Geoană, omul care în acel an, 2009, avea să intre în istoria prezidențialelor prin cea mai stânjenitoare înfrângere – “Mihaela, dragostea mea!”…
- Cinci ani mai tarziu, în contextul scrutinului prezidențial din 2014, situația lui Crin Antonescu a fost chiar mai dureroasă: Antonescu a pierdut înainte de a mai apuca chiar să candideze. Ne aducem aminte: perioada USL vehiculase ideea unui 2014 cu candidatura-umbrelă a lui Crin Antonescu, din partea USL, dar anul 2014 s-a terminat fără a mai exista USL și fără vreo candidatură a lui Crin Antonescu, însă cu candidaturile lui Victor Ponta și Klaus Iohannis.
- Iar în 2025, în caz că PSD va mai decide o dată, tot subit, că vrea să aibă propriul candidat, Crin Antonescu are toate șansele nu doar să piardă și a treia oară, ci să piardă și o a doua oară înainte chiar de a mai fi candidat oficial, căci e de așteptat ca PNL să nu fie atât de sinucigaș încât să mai mizeze pe el.
Din perspectiva “lipiciului” la un succes prezidențial al celor înșirați mai sus, tabloul cu asemenea potențiali prezidențiabili arată așadar cum nu se poate mai respingător.
Pe de altă parte, înclin să cred că ne aflăm totuși într-un moment în care mai există potențial de surprize, cărțile privind candidaturile fiind departe de a fi fost pe deplin făcute deopotrivă în arcul pro-occidental, în cel suveranist și în cel pesedist (iau arcul pesedist ca unul de sine stătător, având în vedere că pesediștii nu sunt nici sută la sută de suveranismul AUR, nici sută la sută pro-occidentali în sensul PNL și USR).
În orice caz, partidul sau alianța care, la reluarea bătăliei pentru Cotroceni, va îndrăzni să propună un “deja-învins” își asumă un risc de eșec periculos de ridicat.
E foarte probabil ca alegătorii, mai ales în contextul tulburat din România zilelor noastre, să aibă (pentru acest tip de abordare și pentru un asemenea profil de candidat) un dispreț mai mare sau cel puțin egal cu disprețul deja atât de manifest atunci când vine vorba de politruci, de cameleoni, de vechi, de resapați.
Să așteptăm săptămânile ce vin – cred că sunt șanse să producă oarece surprize. Dacă nu pe toate liniile frontului, atunci măcar pe unele dintre ele.
