Administrarea Poștei Române, împărțită între un scenarist, un mecanic auto și un prezentator TV

Inquam Photos / Octav Ganea

În consiliul de administrație al Poștei Române au aterizat: un scenarist de la „Neața cu Răzvan și Dani”, un fost mecanic auto din Argeș și prezentatorul TV al extragerilor Loteriei Române, relatează Newsweek România.

Poșta Română are circa 24.000 de angajați, fiind compania cu capital majoritar de stat cu cel mai mare număr de angajați. 

Potrivit informațiilor de pe site-ul companiei, din consiliul de administrație face parte Martin Ion, care precizează, în CV-ul publicat, că pseudonimul său de dramaturg este Ion Bogdan Martin. El a fost, din 1974 în 1989, tehnician specializat în prelucrări în orologeria industrială. A absolvit jurnalismul la o facultate particulară, după 1990, și, în 2013, a fost scenarist la „Neața cu Răzvan și Dani”.

Ion Martin nu precizează în ce an a făcut facultatea și nici anul nașterii.

Tot din CA-ul Poștei Române face parte și Alexandru Croitoru, care a făcut dreptul la BioTerra și a ajuns prezentator la extragerea loto, emisiune transmisă la TV. El se prezintă drept „Prezentator tv principal I” în cadrul Loteriei Române. 

El este și realizator al emisiuni 1X2 Pariloto. 

Cu această carieră în spate, el a fost pus de regimul PSD, în septembrie 2017 (dar demis 13 zile) și apoi în aprilie 2019, director general la Loteria Română. Din ianuarie 2020 a revenit la slujba de prezentator TV al Loteriei.  

Din echipă face parte și Manuel Tică, consilier județean PNL în Argeș, fost mecanic auto la IATSA Dacia Pitești. La 33 de ani a ajuns inginer și s-a specializat în evaluarea daunelor auto. Unul din hobby-urile sale este să crească păsări. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here