Israelul anunţă miercuri că l-a ucis pe noul lider al aripii armate a mişcării islamiste palestiniene Hamas, Mohammed Odeh, pe care l-a vizat într-un atac marţi în Fâşia Gaza, încălcând un armistiţiu pe care l-a încheiat în octombrie cu Hamasul, relatează AFP, citată de News.ro.
“Comandantul aripii armate a organizaţiei teroriste Hamas a fost eliminat ieri”, a anunţat pe X ministrul israelian al Apărării Israel Katz.
Katz şi premierul israelian Benjamin Netanyahu au anunţat marţi că armata israeliană a desfăşurat “un atac în Fâşia Gaza care l-a vizat pe Mohammed Odeh”, noul comandant al Brigăzilor Ezzdin al-Qassam, aripa armată a Hamasului.
Hamas nu a făcut imediat nicio declaraţie cu privire la asasinat.
Trump reunește miercuri guvernul la Camp David pentru o ședință despre Iran












