Al cincilea general rus care moare în Ucraina în numai trei săptămâni

Forţele armate ucrainene au anunţat sâmbătă eliminarea în luptă a celui de-al cincilea general rus. Este vorba despre general-locotenentul Andrei Mordvciov, comandantul Armatei a 8-a din cadrul Districtului militar Sud al Federaţiei Ruse, ucis în Cernobaievka, regiunea Herson, potrivit agenţiilor de presă EFE şi Unian, citate de Agerpres.

Vadim Denisenko, consilierul ministrului ucrainean de interne, a declarat la postul de televiziune local ”Rada” că nici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial Uniunea Sovietică nu a pierdut atât de mulţi generali în doar trei săptămâni.

Denisenko a spus că nu are nimic împotrivă ca aşa ceva să se mai întâmple dacă invadatorii continuă agresiunea.

Armata a 8-a comandată de Andrei Mordvciov este responsabilă pentru regiunile separatiste din estul Ucrainei Donețk și Luhansk.

În privința morții celui de-al cincilea general rus, anunțată de armata ucraineană, BBC notează că informația nu a putut fi încă verificată din surse independente.
Statul Major al armatei ucrainene a mai precizat sâmbătă, potrivit BBC, că peste 14.000 de soldați ruși au fost uciși în cele trei săptămâni de la invazia Rusiei.
Potrivit estimărilor serviciilor occidentale de intelligence, 7.000 de militari ruși ar fi fost uciși de armata Ucrainei.

De asemenea, între 14.000 și 21.000 ar fi fost răniți.

Într-o postare pe Facebook, oficialii ucraineni mai spun că Rusia a înregistrat pierderi serioase și în privința echipamentelor militare: 1.470 de blindate, 466 de tancuri și peste 115 elicoptere și 95 de avioane.

Primul general rus care a fost ucis în luptele din Ucraina a fost Magomed Tuşaev, care şi-a pierdut viaţa la 26 februarie lângă Kiev.

La 15 martie, generalul Oleg Mitiaev, comandantul unei divizii ruse motorizate, a fost ucis de miliţiile ucrainene „Azov”.
General-maiorul Vitali Gherasimov, şef de stat major şi prim-adjunct al comandantului Armatei 41-a din cadrul Districtului militar Centru al Rusiei, a fost ucis în luptele de la Harkiv, iar generalul Andrei Kolesnikov – comandantul Armatei a 29-a din cadrul Districtului militar Est (Extremul Orient) al Federaţiei Ruse – la 11 martie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here