Alarmă de secetă în regiunea centrală din insula spaniolă Mallorca

Sursa foto: aa.com.tr

Penuria de apă din insula spaniolă Mallorca se apropie de un nivel de criză, informează DPA, citată de Agerpres.

Situația este mai gravă în zona Pla de Mallorca, situată în interiorul insulei turistice de la Marea Mediterană, unde guvernul regional al Insulelor Baleare a declarat luni o alertă de secetă.

Este al doilea cel mai ridicat nivel de alertă și presupune restricții inițiale privind consumul de apă. Cu toate acestea, consecințele asupra rezidenților și turiștilor din cele 14 mici municipalități nu au fost determinate și comunicate încă. Cel mai ridicat nivel de alertă este declararea urgenței hidrologice.

Guvernul Insulelor Baleare a precizat că, în prezent, deficitul de apă afectează aproape întreg arhipelagul. Peste 88% din Insulele Baleare se află în ”etapa de alertă timpurie”. Doar insula Formentera are în continuare o situație normală în ceea ce privește alimentarea cu apă.

În luna iulie, rezervele de apă din Insulele Baleare au scăzut la un nivel de 43% – cu cinci puncte procentuale mai puțin decât în iunie și cu trei puncte mai puțin decât cifrele din anul precedent.

În Mallorca, nivelul a scăzut de la circa 50% la 46%, în Menorca de la 42% la 40% și în Ibiza de la 34% la 29%. Guvernul Insulelor Baleare se așteaptă ca nivelurile apelor subterane să scadă și mai mult în luna august. Autoritățile nu estimează o recuperare notabilă înaintea sosirii toamnei.

Cutremur de magnitudine 6,1 în Turcia. Peste 200 de replici seismice / Cel puțin un mort