UPDATE: Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a anunţat că în şedinţa de joi a grupurilor parlamentare din PE urma să fie desemnată echipa de negociatori a Parlamentului European care va purta discuţii cu cei din Consiliul UE pentru procurorul-şef al UE, relatează Mediafax.

Componența echipei, conform unei postări pe Facebook a europarlamentarului Siegfried Mureşan, este:

Monika Hohlmeier, președinta Comisiei de control bugetar (CONT), PPE, Germania

Juan Fernando Lopez Aguilar, președintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), S&D, Spania.

Maite Pagazaurtundua, vicepreședintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), Renew, Spania

Eurodeputatul PNL mai spune că poziţia PPE şi implicit a liberalilor este ca negocierile să înceapă cât mai repede pentru ca cele două instituţii să ajungă la un consens.

Poziţia celui mai mare grup din Parlamentul European, Grupul PPE, grupul din care şi noi, Partidul Naţional Liberal, facem parte, va fi aceea ca această echipă de negociatori să se apuce cât mai repede de treabă, să se întâlnească cât mai rapid cu reprezentanţii Consiliului şi să ajungă la un acord”, a completat Mureşan.

Liberalul reaminteşte că mandatul cu care va negocia echipa PE este susţinerea candidatei Laura Codruţa Kovesi la şefia Parchetului European.

Preşedintele Parlamentului European David Sassoli a transmis, pe 18 iulie, o scrisoare către Consiliul UE în care a reiterat susţinerea faţă de Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european, conform unui comunicat de presă al instituţiei.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Siegfried Mureşan a anunţat că în şedinţa de joi a grupurilor parlamentare din PE va fi desemnată echipa de negociatori a Parlamentului European care va purta discuţii cu cei din Consiliul UE pentru procurorul-şef al UE, funcţie la care candidează şi Laura Codruţa Kovesi.

Vă anunţ că astăzi (joi – n.r.), în şedinţa liderilor grupurilor parlamentare din Parlamentul European, Grupul PPE în Parlamentul European va cere accelerarea procedurii de alegere a procurorului-şef european şi va susţine foarte ferm candidatul român, doamna Laura Codruţa Kövesi. Astăzi (joi – n.r.), în şedinţa liderilor grupurilor parlamentare, se va desemna echipa de negociatori din partea Parlamentului European care va trebui să negocieze cu Consiliul Uniunii Europene şi să ajungă la un acord privind desemnarea procurorului-şef european”, a scris Siegfried Mureşan, joi, pe Facebook, notează Mediafax.

Eurodeputatul PNL mai spune că poziţia PPE şi implicit a liberalilor este ca negocierile să înceapă cât mai repede pentru ca cele două instituţii să ajungă la un consens.

„Poziţia celui mai mare grup din Parlamentul European, Grupul PPE, grupul din care şi noi, Partidul Naţional Liberal, facem parte, va fi aceea ca această echipă de negociatori să se apuce cât mai repede de treabă, să se întâlnească cât mai rapid cu reprezentanţii Consiliului şi să ajungă la un acord”, a completat Mureşan.

Liberalul reaminteşte că mandatul cu care va negocia echipa PE este susţinerea candidatei Laura Codruţa Kovesi la şefia Parchetului European.

„Mandatul acestei echipe de negocieri, aşa cum a fost el stabilit înaintea alegerilor europarlamentare şi cum a fost confirmat oficial de preşedintele Parlamentului European în luna iulie, va fi acela că doamna Kövesi este candidatul Parlamentului European şi este singura persoana pe care Parlamentul European o acceptă pentru această poziţie ca urmare a procedurii obiective de selecţie ce s-a desfăşurat până acum”, a conchis europarlamentarul PNL.

Pe 25 iulie, eurodeputatul PNL Rareş Bogdan declara, pentru sursa citată, că negocierile între Parlamentul European şi Consiliul UE cu privire la desemnarea procurorului-şef european, funcţie la care candidează şi Laura Codruţa Kovesi, ar putea începe după data de 20 septembrie.

Acesta a explicat că , joi 12 septembrie, va avea loc şedinţa Conferinţei Preşedinţilor în care va fi validată componenţa comisiei de negociere a PE, urmând ca într-un dintre sesiunile plenare să fie dat votul final. Prin urmare, după 20 sau 21 septembrie este posibil să fie reluate negocierile cu Consiliul UE.

Potrivit acestuia, din echipa de negociere vor face parte preşedintele Comisiei LIBE Juan Lopez Aguilar, parte a grupului S&D, din Spania, preşedintele Comisiei CONT Monika Hohlmeier, parte a grupului Popularilor Europeni (PPE), din Germania şi vicepreşedintele Comisiei LIBE Maite Pagazaurtundua, parte a Renew Europe, din Spania.

Preşedintele Parlamentului European David Sassoli a transmis, pe 18 iulie, o scrisoare către Consiliul UE în care a reiterat susţinerea faţă de Codruţa Kovesi pentru funcţia de procuror-şef european, conform unui comunicat de presă al instituţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here