Alexandru Muraru: „Încercarea de reabilitare a unui criminal de război în România anului 2021, într-un lăcaș de cult din Vaslui, este ilegală și incalificabilă”

Foto: Wikipedia

Deputatul Alexandru Muraru, reprezentantul special al Guvernului pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, a sesizat Ministerul de Interne și Parchetul General privind o slujbă de comemorare a mareșalului Ion Antonescu la Vaslui.

„Am urmărit cu surprindere și revoltă reportajul realizat de o televiziune locală în data de 02.06.2021 în Biserica Sf. Parascheva din municipiul Vaslui, unde a avut loc o slujbă de comemorare a mareșalului Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război de o amploare fără precedent în istoria României. Ceremonia religioasă a fost urmată de o serie de alocuțiuni, cele mai multe fiind o deșănțată elogiere a unei persoane condamnate pentru crime de război și crime împotriva umanității, la adresa a sute de mii de civili”, precizează Muraru într-un comunicat de presă.

Reprezentantul guvernamental consideră că „întreaga acțiune, desfășurată într-un cadru public, a încălcat flagrant legislația în vigoare, fiind, la prima vedere, o faptă penală. Membrii ai clerului, cadre militare în rezervă, istorici au glorificat un criminal de război făcând apologia unui personaj care a pus la cale, în anii 40, un întreg plan de exterminare a populației evreiești.”

„Atrag atenția că ceea ce s-a întâmplat în lăcașul de cult este o încercare de reabilitare a unui criminal de război, o acțiune ilegală și incalificabilă”, subliniază Alexandru Muraru.

În acest sens, „am adresat o sesizare către Ministrul de Interne și către Procurorul General, pentru a demara investigațiile ce se impun.”

„Totodată, am sesizat prefectul județului, pentru a lua act ca astfel de manifestări care contravin Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului și OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omeniri, să nu mai aibă loc, pe viitor”, se mai menționează în comunicat.

În luna mai, România a adoptat Strategia națională pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului, Xenofobiei, Radicalizării și Discursului Instigator la Ură pentru perioada 2021 – 2024, un plan național care își propune să diminueze astfel de activități publice, precum evenimentul consumat în municipiul Vaslui.

Deși este cunoscut faptul că Biserica Sf. Parascheva din municipiul Vaslui ar fi  o „ctitorie” a mareșalului Ion Antonescu, „este obligatoriu să abandonăm definitiv paradigma comemorării criminalilor de război sau a legionarilor care au rămas în istorie pentru sângeroasele masacre și pogromuri și să procedăm, în schimb, la comemorarea victimelor acestora.”

„Încercarea de reabilitare a unuia dintre cei mai mari criminali din istoria României nu trebuie tratată cu superficialitate sau ignorată. Aceasta este o acțiune incalificabilă și incompatibilă cu eforturile pe care le-a făcut România în ultimii 20 de ani în materia protejării victimelor Holocaustului, a prevenirii și combaterii negării Holocaustului sau a încercărilor de reabilitare a criminalilor de război. Această încercare de reabilitare este incompatibilă cu angajamentele pe care le-a luat România în fața comunității internaționale și a organizațiilor sau instituțiilor la care este parte.

Reiterez sprijinul și întreaga deschiderea către dialog față de autoritățile centrale și locale, precum și către toate celelalte instituții ale statului român în măsurile pe care le întreprind pentru a conserva și promova politicile memoriei, respectiv sancționarea faptelor sau manifestărilor care aduc atingere recunoașterii celor care au căzut victime crimelor de război”, conchide Alexandru Muraru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here