Alianța Medicilor le cere autorităților să pregătească sistemul medical pentru „efortul uriaş” la care va fi supus

Alianţa Medicilor a transmis, duminică, un apel către autorităţi să pregătească sistemul medical pentru „efortul uriaş” la care va fi supus. Medicii cer măşti şi costume de protecţie pentru tot personalul medical, achiziţionarea a sute de mii de teste, organizarea de spitale temporare lângă cele permanente şi pregătirea suplimentară a tuturor spitalelor. ”O epidemie masivă poate începe oricând”, au transmis medicii.

Alianţa Medicilor a transmis, duminică, un apel către autorităţi.

„Facem apel la autorităţi să pregătească sistemul sanitar pentru efortul uriaş la care va fi supus”, este mesajul medicilor.

Aceştia au transmis principalele solicitări, pe care le consideră esenţiale în lupta cu pandemia de coronavirus:

”1) Asiguraţi fonduri suplimentare nelimitate pentru sistemul medical – spitale, ambulanţe, cabinete de familie – pe perioada crizei.

2) Asiguraţi măşti şi costume de protecţie pentru tot personalul medical.

3) Angajarea în regim de urgenţă de personal medical calificat, alocarea de fonduri pentru spitale să îşi suplimenteze schemă de personal, identificarea de spaţii de cazare pentru medicii din afară localităţii, hoteluri etc.

4) Pregătirea spitalelor existente. Identificarea de spaţii de expansiune şi pregătirea lor pentru găzduirea de pacienţi – policlinici şi alte stabilimente medicale în primul rând.

5) Construirea urgenţă de spitale temporare lângă spitalele permanente pentru a trata bolnavii cu forme uşoare de corona virus.

6) Achiziţia în regim de urgenţă de echipamente medicale, cumpărarea tuturor stocurilor distribuitorilor din România şi tot ce se mai poate aduce din străînătate – ventilatoare, paturi, substanţe, piese de schimb, materiale de uz curent, consumabile etc.

7) Trimiterea de epidemiologi de către Ministerul Sănătăţii în fiecare spital care să preia temporar managementul şi să le organizeze pentru confruntarea cu COVID-19”.

Medicii consideră că ”trebuie achiziţionate urgent sute de mii de teste şi organizate locuri de testare din maşină şi la domiciliile tuturor persoanelor răcite”.

”Testarea actuală este insuficientă pentru a identifica focarele la un moment de început. Nu mai este timp de pierdut, o epidemie masivă poate începe oricând, acţionaţi în regim de urgenţă maximă altfel România riscă să se confrunte cu un dezastru umanitar!”, a mai transmis Alianţa Medicilor.

În România sunt 123 de cazuri confirmate, dar specialiştii se aşteaptă la creşterea numărului de îmbolnăviri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here