Alin Prunean, deputat de Sălaj, pleacă din USR și se alătură partidului REPER

REPER, partidul lui Dacian Cioloş, anunţă marţi plecarea unui nou parlamentar din USR. Al treilea membru al Parlamentului României care se alătură REPER este Alin Prunean, deputat de Sălaj, spune partidul într-o postare, potrivit News.ro.

„Vom merge înainte, aproape de oameni, vom munci împreună şi pentru aceştia, aşezat, pentru că oamenii sunt cei care dau tonul vremurilor. Fiecare dintre noi are un cuvânt de spus despre cum construim un prezent în care să fim în siguranţă, despre cum pregătim un viitor orientat spre încredere, bunăstare şi respect. Învăţăm din greşeli, ni le asumăm şi mergem înainte.”, a afirmat Alin Prunean, potrivit celor de la REPER.
Luni, partidul nou anunţat preciza că un alt parlamentar USR. Cristina Rizea, deputat de Constanţa, a decis să se alăture formaţiunii.

Liderul USR Cătălin Drulă a declarat, luni, în emisiunea Talk News, de la Profit News TV, despre plecările din partid, că şi informaţiile sale sunt în zona asta, că vor fi 11 parlamentari care vor părăsi formaţiunea.

El a mai spus că s-au gândit să facă asta pe etape şi nu pleacă toţi deodată ceea ce ”nu prea e ok, pentru că vor să dea impresia că USR se sparge”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here