Ambasadorul Germaniei: România este un partener excepţional, merită ajutorul nostru, la nevoie

Sursa foto: Facebook

România este un „partener excepţional” în NATO şi merită sprijinul Germaniei „la nevoie”, a declarat, vineri, ambasadorul acestei ţări, Peer Gebauer, la Aspen – GMF Bucharest Forum, informează Agerpres.

Germania a anunţat că va trimite, la sfârşitul lunii noiembrie, patru avioane de luptă Eurofighter în România pentru a susţine misiunea de poliţie aeriană a NATO.

„În aceste momente cu ameninţări, de criză, este nevoie să construim legături, să ne aliem, iar cum România este un partener excepţional, în aceste vremuri grele, merită ajutorul nostru, la nevoie. Iniţiativa de a trimite aeronave Eurofighter acum – şi vom continua şi în viitor, în mod regulat, cum am făcut la începutul războiului – a venit pentru că România este ameninţată, cum ştim cu toţii, fiind o ţară vecină a Ucrainei, o ţară care se află lângă acest război de agresiune al Rusiei şi în contextul incidentelor recente cu drone, care au dovedit în mod special vulnerabilitatea României şi cât este aceasta de aproape (de conflict – n.r.), a fost decizia Germaniei de a trimite aeronave Eurofighter, pentru a-şi arăta sprijinul”, a arătat ambasadorul Germaniei la Bucureşti.

Gebauer a precizat că detaşarea aeronavelor este „un semn al solidarităţii” Germaniei cu ţările de pe Flancul estic al NATO, care sunt direct afectate şi „în special cu România, pe care ne putem baza mereu”.

Secretarul de stat în Ministerul Apărării Naţionale Simona Cojocaru a apreciat gestul Berlinului, adăugând că „este doar o mică dovadă că Germania se implică în acest efort uriaş pe Flancul estic legat de descurajare şi apărare”.

Ambasadorul Germaniei la Bucureşti şi Simona Cojocaru au participat la un panel al Forumului Aspen – GMF, care a avut ca temă principală conceptul „Zeitenwende”, anume schimbarea de viziune a Germaniei în ceea ce priveşte politica de Apărare, privind cheltuielile militare, după începutul războiului Rusiei în Ucraina.

Peer Gebauer a subliniat, în intervenţia sa, că Germania a demonstrat prin fapte că merită încredere.

„Cum suntem cea mai mare ţară din UE şi cea mai puternică economic, vom avea toate privirile aţintite asupra noastră în mod special. Cred că alte ţări, multe ţări au contribuit mai puţin, dar nimeni nu le impută asta. Aşa că Germania, fiind în vizor, are o mare responsabilitate. Vrem să ne adaptăm la acest lucru. (…) Până la urmă, faptele arată cât de încredere este Germania”, a punctat el.

Gebauer a apreciat că în ultimii ani „un număr de parteneri UE şi/sau aliaţi au tendinţa de a bloca lucrurile”.

„Ţările se folosesc de acest drept de veto din interese bilaterale sau naţionale. Este un instrument foarte eficient. Pare să fie foarte eficient, pentru că toată lumea e deranjată că te pui de-a curmezişul şi e posibil să obţii ceva din asta. Aceasta este reţeta care duce la distrugerea tuturor alianţelor şi uniunilor. Dacă mi se permite să cer ceva, în calitate de ambasador al Germaniei aici, legat de aşteptările europene privind Germania, în ceea ce priveşte aşteptările Germaniei legat de Europa, acestea sunt să lăsăm aceste discuţii deoparte, să ne concentrăm pe a găsi compromisuri şi pe a colabora, pentru că altfel vom distruge toate alianţele şi uniunile, dacă ne tot blocăm reciproc”, a explicat ambasadorul.

El a lăudat România, pentru că „este un exemplu strălucit, din perspectiva Germaniei, de abordare constructivă”.

„România nu blochează nimic, nu boicotează nimic, nu se foloseşte de veto niciodată, ci se concentrează mereu să găsească un compromis şi cred – am mai spus-o, dar repet – avem nevoie de mai multe Românii în Uniunea Europeană”, a completat Peer Gebauer.

La rândul său, Simona Cojocaru a transmis că este important ca Germania să mobilizeze alte state membre să se alăture unor iniţiative importante din domeniile apărării şi securităţii. „Sunt multe domenii în care avem nevoie de un răspuns comun european”, a arătat ea.

***

Forţele aeriene germane Luftwaffe vor desfăşura în România, pe termen limitat, patru avioane de luptă Eurofighter, în cadrul misiunii de poliţie aeriană întărită Air Policing South (eAPS), aşa cum a fost deja cazul la începutul războiului, în lunile februarie şi martie 2022. Staţionarea este prevăzută la baza militară Mihail Kogălniceanu de lângă Constanţa iar contingentul operaţional este format dintr-un total de 150 de soldaţi. De asemenea, un sistem antidronă va fi desfăşurat, pentru a proteja contingentul german.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here