Israelul, care este gata să negocieze ”timp de patru ani” o soluţie cu două state cu palestinienii, va putea să-şi anexeze coloniile din Cisiordania fără întârziere, a declarat marţi ambasadorul Statelor Unite la Ierusalim, David Friedman, informează France Presse.

Preşedintele Donald Trump şi-a prezentat marţi, la Casa Albă, alături de premierul israelian, Benjamin Netanyahu, planul de pace pentru Orientul Mijlociu, bazat pe o soluţie „cu două state” şi prin care face Israelului o serie de concesii. El a spus că teritoriul prevăzut pentru noul stat palestinian va rămâne deschis şi nu vor fi dezvoltate colonii israeliene timp de o perioadă de patru ani, scrie agerpres.ro.

Printre numeroasele puncte sensibile ale planului se numără acordarea suveranităţii Israelului asupra Văii Iordanului.

Această vastă zonă strategică din Cisiordania ocupată este „vitală” pentru Israel, a insistat Netanyahu care a anunţat că statul evreu „îşi va pune în aplicare suveranitatea”.

Declaraţia făcută câteva minute mai târziu de ambasadorul SUA în Israel, David Friedman, a fost şi mai explicită.

„Israelul nu trebuie să aştepte deloc”, a răspuns Friedman unui ziarist care l-a întrebat dacă anexarea va fi şi ea supusă termenului de patru ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here