Ambasadorul Ucrainei la Varșovia: Există temeri că Rusia ar putea ataca Polonia. Guvernul polonez se pregătește pentru asta

Polonia înțelege amenințarea reprezentată de Rusia și se pregătește pentru un posibil atac al statului agresor, a declarat ambasadorul ucrainean în Polonia, Andriy Deszczyca, pentru postul de televiziune ucrainean Canalul 24.

„Există unele temeri că Rusia ar putea ataca Polonia. Guvernul polonez se pregătește pentru asta”, a spus Deszczyca, scrie ziare.com.

El a menționat că Polonia a adoptat recent o reglementare privind apărarea țării, care întărește puterea forțelor armate poloneze.

Cu toate acestea, guvernul polonez înțelege că este prioritar în această fază să ajute Ucraina și să împiedice astfel apropierea trupelor ruse de granița cu Polonia, mai spune ambasadorul ucrainean.

Potrivit acestuia, Rusia răspândește pe teritoriul Poloniei dezinformări potrivit cărora guvernul de la Varșovia ar intenționa să alipească forțat vestul Ucrainei.

„Realitatea este că polonezii îi ajută pe ucraineni, pe cei care au sosit în Polonia. Este un sprijin fără precedent în ultimii ani. Narațiunea rusă a diviziunii dintre poporul ucrainean și cel polonez nu a rezistat plauzibilității războiului”, a adăugat Deszczyca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here