Amenințarea nucleară rusă. Indicii prețioase din compararea actualei faze cu cea premergătoare invaziei

Sursa: Wikipedia

Numeroși experți recunoscuți – de pildă, AICI,și AICI – au explicat, pe fondul războiului din Ucraina, că, rațional, nu ar fi oportun pentru Moscova să lanseze un atac nuclear în Ucraina și cu atât mai puțin asupra unui stat terț. Departe de a reprezenta o soluție la eșecul militar convențional de pe front, nici folosirea armelor nucleare tactice, nici recurgerea la cele strategice nu pot decât adânci impasul în care se află Rusia, dar de data asta la un nivel de coșmar inimaginabil.

Tradusă oarecum folcloric, argumentația ar suna astfel: ar fi ca și cum un bolnav de cancer ar fi „tratat” direct cu eutanasia pentru ca tumorile să nu se mai răspândească în organism.

În același timp, asistăm la o escaladare fără precedent a retoricii atomice, venită de la cel mai înalt nivel al conducerii ruse. Vladimir Putin s-a pronunțat el însuși, iar „zeu” mai înalt ca el, în ierarhia rusă, chiar nu există. Nici nu-l mai pomenim aici pe rățoiul dezorientat, Dmitri Medvedev, care din poziția sa de actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse și de ex-șef al statului, vorbește despre eventualitatea atacului nuclear cu ușurința cu care bețivii emotivi lăcrimează ori recită poezii, iar cei mai ușor mai „macho” își bat nevasta și copiii.

E drept că Rusia e posesorul unui uriaș arsenal nuclear, dar la fel de adevărat este și faptul că nu are nici dreptul de a se raporta la el ca la o praștie și nici posibilitățile reale de a-l arunca în luptă ca pe o piatră, cel puțin nu pe măsură ușurinței cu care amenință că o va face.

Chiar și așa, un lucru e cert: după Hiroshima și Nagasaki, lumea nu a fost nicicând mai în proximitatea conflictului nuclear ca acum (desigur, poate rămâne deschisă discuția dacă în timpul crizei rachetelor din Cuba lucrurile se poate să fi stat mai rău decât în prezenta criză generată de Putin).

Dar, ca în orice joc al nervilor, de un asemenea nivel, opțiuni au toate taberele, nu numai una dintre ele, iar faptul că Putin pare să se fi debranșat definitiv de la realitate nu înseamnă și că realitatea a sublimat și nu mai există, altfel spus ca și cum opțiunile s-ar înghesui toate într-un singur coș, cel de la Moscova.

Deși e limpede că are de-a face cu un nebun lipsit de discernământ pe ceea ce mai poate și pe ceea ce nu, Occidentul îl ia extrem de în serios pe Putin. Se simte asta tot mai puternic.

Din afară, e dificil spre imposibil de cunoscut cum anume se procedează în culise, din acest punct de vedere, dar nu poate fi trecut cu vederea faptul că se înmulțesc pe zi ce trece referirile liderilor occidentali și ale mass-media internaționale pe tema amenințării nucleare ruse.

Aș observa chiar că, din perspectivă atomică, pare că ne găsim în clipa de față în punctul în care fuseserăm în perioada noiembrie-februarie, din perspectivă convențională. Atunci, în acele luni, liderii militari și politici americani au demarat o operațiune de avertizare sistematică a opiniei publice internaționale cu privire la iminența unei invazii ruse în Ucraina. Elementele au fost livrate gradual, dozat, când oficial, când prin scurgeri controlate, pe surse. Dar în lunile acelea devenise evidentă o efervescență informațională și de comunicare, pe timp ce trecea de la niveluri tot mai înalte și de manieră tot mai asumată. Și tot clar ne este, cel puțin acum, privind retrospectiv, că, precum „în față”, concomitent activitatea era intensă și „în spate”, în culise. Dacă lucrurile nu ar fi stat astfel, Rusiei i-ar fi fost mult mai simplu să ducă acest război. De pildă, însăși ratarea fără drept de apel a cuceririi Kievului și a lichidării conducerii de stat a Ucrainei, încercate de Moscova în primele momente ale invaziei, sunt mărturie a faptului că, în timp ce „în față” liderii militari și politici americani avertizau opinia publică internațională, „în spate” lucrau intens la sabotarea viitoarei operațiuni ruse.

Acum, când observăm numărul crescând de referiri și avertismente ale liderilor occidentali și tot mai multele interviuri și analize ale experților militari, pe tema amenințării nucleare ruse, poate că nu ar trebui să ne scape din vedere ceea ce, cum spuneam mai sus, am văzut la lucru în perioada premergătoare invaziei: faptul că dincolo de activarea retoricii nu e exclus să fie în curs și o activitate concretă, specifică, poate chiar de răspuns decisiv înainte ca amenințarea să se fi concretizat. Nu am nicidecum în vedere o conotație „nucleară” termenului „răspuns”, mai sus angajat (cu toate că și pe acest palier a fost suficient timp ca pregătiri „active” să se facă). Dar cred că e rezonabil de intuit că dimensiunea convențională pe care se poate acționa e relativ darnică în opțiuni ce pot fi accesate chiar și în situații extreme.

Din acest punct de vedere, nu e exclus ca și Vladimir Putin, și elemente-cheie ale regimului său să se afle mai aproape ca oricând de forme de presiuni la care cu greu se poate rezista în mod viabil. Dacă lucrurile continuă să se precipite, e de așteptat ca unele aspecte să înceapă a deveni mai ușor vizibile și publicului larg.

  • P.S.: Indiferent cum se va termina povestea urâtă a amenințărilor golănești ale Kremlinului cu folosirea armelor nucleare, e foarte probabil ca războiul din Ucraina, pe lângă alte modificări tectonice pe care le va produce din punct de vedere geopolitic, să deschidă o discuție reală asupra temeiurilor existenței umor arsenale atomice colosale. E o discuție care nu s-a purtat la modul serios până acum, deși, iată, poveștii nucleare îi e atât de ușor să derapeze la modul absolut atunci când la butoane ajung demenți însetați de putere absolută.

Liderul rus în destinul căruia poate fi ghicit și destinul lui Putin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here