Amenzi de peste 1,8 milioane de lei pentru taximetriști în 2019. Care sunt punctele problemă din Capitală

Poliţia Locală Bucureşti anunţă că, în 2019, a organizat 59 de acţiuni care au vizat activitatea de taximetrie, fiind aplicate amenzi în valoare de peste 1,8 milioane de lei. „Punctele problemă” din Capitală sunt, în funcţie de numărul amenzilor aplicate, Centrul Istoric, Gara de Nord, magazinul Unirea, zona Alba Iulia sau staţiile de taxi din apropierea marilor spitale şi a mall-urilor. Poliţia Locală sfătuieşte clienţii să nu plătească cursele dacă nu au fost înregistrate pe aparat şi să nu negocieze cu taximetriştii.

De la 1 ianuarie 2019, poliţiştii locali din Bucureşti au iniţiat 59 de acţiuni speciale care privesc activitatea de taximetrie. În această perioadă, cuantumul amenzilor aplicate pentru depistarea neregulilor se ridică la suma de 1.838.600 lei.

„Cele mai frecvente abateri constatate au fost refuzul cursei, solicitarea de suprapreţ, neeliberarea bonului fiscal, lipsa afişării tarifului cât şi intervenţia asupra aparatelor de taxat prin instalarea ilegală a unor dispozitive electronice artizanale, menite să majoreze preţul real”, a anunţat joi Poliţia Locală Bucureşti.

Sursa citată a precizat că poliţiştii locali, în funcţie de gravitatea celor constatate, au mai aplicat şi măsuri complementare: au fost reţinute 68 de autorizaţii taxi şi retrase alte 109 certificate de pregătire profesională.

Au mai fost întocmite 115 adrese către alte autorităţi de autorizare din judeţul Ilfov şi, în cazul a 25 de autovehicule, a fost sesizată Brigada Rutieră Bucureşti în vederea reţinerii certificatelor şi plăcuţelor de înmatriculare. În total, peste 2.800 de şoferi de taxi au trecut prin filtrul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Locale Bucureşti.

„«Punctele – problemă» ale Capitalei în privinţa taximetriştilor indisciplinaţi sunt, potrivit numărului de amenzi aplicate, Centrul Istoric, Gara de Nord, magazinul Unirea, zona Alba Iulia sau staţiile de taxi din apropierea marilor spitale sau a mall-urilor. Acţiunile Poliţiei Locale Bucureşti vor continua până la asigurarea unui cadru civilizat al activităţii taxi astfel încât bucureştenii să poată beneficia de servicii de calitate”, au mai precizat poliţiştii.

Poliţia Locală Bucureşti îi îndeamnă pe bucureşteni să refuze achitarea contravalorii unei curse dacă aceasta nu este înregistrată pe aparat. Mai mult, cei ce apelează la servicii de taximetrie sunt avertizaţi să nu negocieze şi să nu accepte preţuri impuse.

În aceste zile, Poliţia Locală Bucureşti a demarat o campanie în vederea combaterii nelegalităţilor din transportul public în regim de taxi, în “punctele problemă” fiind distribuite flyere de informare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here