Pe zi ce trece, știrile cu privire la ce se întâmplă în America seamănă tot mai mult cu știrile despre ce se petrece în Rusia. Unele chiar tind să se suprapună într-atât, încât devine imposibilă orice distincție între ce-i în țara condusă de Trump și ce-i în țara condusă de Putin.
Trupele ICE par surori cu trupele OMON, iar reprimarea celor mai mici proteste cunoaște niveluri comparabile de agresivitate în SUA și Rusia.
Ba, pe alocuri, America lui Trump tinde să-i dea lecții Rusiei lui Putin, din moment ce doi cetățeni ieșiți în stradă să-și manifeste nemulțumirea legată de abuzurile politicii prezidențiale au fost executați (da, acesta e termenul) la fața locului. În Minneapolis, la interval de nici trei săptămâni, o femeie a fost împușcată la volan, iar un bărbat a fost împușcat de câteva ori când se afla deja imobilizat și întins la pământ.
După ambele episoade, și președintele Trump, și alți oficiali de-ai săi au lăudat ucigașii și au întinat memoria victimelor.
În America lui Trump, procurorul general a devenit în aceste 12 luni scurse din primul mandat copia procurorului general din Rusia lui Putin.
În ambele țări, pentru procurorul general, moftul președintelui e tot ceea ce contează – din perspectiva asta, e greu să mai faci diferența între Casa Albă și Kremlin.
În SUA, situația s-a împuțit însă atât de strașnic în ultimele zile, încât procurorul general tocmai a anunțat că a ordonat arestarea unui fost jurnalist CNN, Don Lemon, deși motivul arestării este legat de activitatea de presă a acestuia: relatase de la un protest anti-ICE ținut într-o biserică.
CNN, fostul angajator al lui Don Lemon, a acuzat administrația Trump de atingere adusă Primului Amendament și deci libertății presei, ca și de încă un strat de abuz, având în vedere că un judecător respinsese deja de două ori emiterea unui mandat de arestare.
De subliniat este și faptul că și alți jurnaliști din Minnesota s-au aflat sub tirul presiunilor tipul celor exercitate asupra lui Lemon.
Pasul făcut de procurorul general al SUA în cazul acestor jurnaliști – un pas incredibil pentru o societate minimum democratică – a venit la scurt timp după ce Tom Hofman, țarul frontierelor, desemnat de Trump, preluase gestionarea directă a operațiunilor ICE din Minneapolis; și la scurt timp după ce Hofman amenințase că tactica se schimbă, afirmând sec: “Vine justiția”.
Iar justiția administrației Trump, iată, a venit – doar că a venit în spiritul în care e exploatată la Moscova și Minsk sau în alte capitale de dictaturi-mamut.
În Rusia, represiunea orchestrată de stat a crescut la cote fantastice odată ce Putin a priceput că poate pierde războiul din Ucraina sau, în cel mai bun caz, că îl poate câștiga doar extrem de greu și cu o uriașă întârziere. Așa au fost inventate infracțiunea de denigrare a armatei și infracțiunea de a numi “război” războiul din Ucraina.
În SUA, represiunea orchestrată de statul federal a sporit în intensitate odată ce Trump a înțeles că, pe termen scurt cel puțin, a început să piardă, politic și mediatic, războiul său contra imigranției; și totodată, că e posibil ca victoria să nu vină nici pe termen lung.
Civili pașnici îmbrânciți și aruncați la pământ, civili nevinovați stropiți cu spray toxic direct în față și de la foarte mică distanță; civili uciși pe loc; trupe de mascați, cu biceps mare și creier mic – asta vezi azi pe străzile din America lui Trump, asta vezi și pe străzile Rusiei lui Putin.
Și, desigur, mai nou, vezi și în America jurnaliști arestați la ordin politic, la fel cum e obiceiul pământului în Rusia.
În chestiunea ICE, respectiv legat de Ucraina, Trump și Putin au acționat și au reacționat identic și la aceiași stimuli.
E dramatic, dar e o realitate care se impune agresiv: în SUA, protestatarii pașnici riscă să fie omorâți, iar jurnaliștii riscă să fie arestați pentru denigrarea ICE. În Rusia, același lucru se petrece când vine vorba de denigrarea armatei și a dictatorului.
Diferența dintre Trump și Putin se reduce în ritm înfricoșător.
Nu este întâmplător probabil nici faptul că pe un perete din Casa Albă tocmai a fost observată o fotografie cu Putin. Cu Putin alături de Trump, desigur.
Și este cu atât mai grăitor faptul că această fotografie cu un criminal recunoscut ca atare pe plan internațional, a fost așezată de Trump alături de fotografia președintelui SUA cu o nepoțică a sa. Cald și drăgăstos, ca într-un cuib!
Este și ăsta un fel de a recunoaște oficial că dictatorul rus a fost acceptat sincer în marea familie Trump; și că America e pe drumul unei odioase transformări.














