<< Accentul se pune pe măsura în care Joe Biden va reduce tarifele, dar acțiunea reală este în altă parte >>, notează The Economist.
<< Deseori se spune că, în general, China este o zonă cu rar consens în politica americană. Aproape toată lumea este de acord că trebuie făcut ceva pentru a contracara ascensiunea acesteia. Dar această apariție a unității maschează diviziunile și chiar confuzia cu privire la ceea ce trebuie făcut exact, mai ales în domeniul economic. Scopul final este deschiderea pieței chineze pentru afacerile americane sau dizolvarea legăturilor comerciale cu China?
Pentru administrația lui Joe Biden, aceste curente încrucișate au dus la deliberări prelungite – atât de mult încât unii critici o acuză de „paralizie”. O dezbatere aparent fără sfârșit despre eliminarea taxelor vamale asupra Chinei este cel mai recent exemplu de indecizie. Încet, însă, se conturează forma abordării lui Biden față de economia chineză. Săptămânile următoare ar putea determina dacă e vorba de o strategie hotărâtă, coerentă sau de o încurcătură de contradicții.
Narațiunea este suficient de clară. Într-un discurs din luna mai, Antony Blinken, secretarul de stat al Americii, a redus la trei cuvinte politica lui Biden privitor la China: „investește, aliniază, concurează”. Adică, America ar trebui să investească în forțele proprii; să se alinieze mai strâns cu aliații; și să înfrunte China acolo unde este necesar. Lăsând deoparte, acestea sunt de fapt categorii bune pentru a înțelege modul în care administrația Biden încearcă să se ocupe de economia Chinei.
Să începem cu competiția. Acest lucru a ocupat centrul „scenei” sub conducerea lui Donald Trump, care a „târât” America departe de o dorință lentă de a „angaja” China într-o rivalitate mai puternică. În momentul în care și-a părăsit mandatul, tariful mediu al Americii pentru produsele chinezești a crescut de la aproximativ 3% la aproape 20%, conform calculelor lui Chad Bown, de la Institutul Peterson pentru Economie Internațională. Pentru Biden, întrebarea imediată este ce să facă cu această „moștenire”.
În condițiile în care inflația este ridicată, Biden vrea să reducă presiunile asupra prețurilor. Teoretic, eliminarea tarifelor aplicate Chinei – care sunt, de fapt, o taxă asupra consumatorilor – ar ajuta. În practică, poate aduce o contribuție foarte mică. Un studiu al Institutului Peterson a estimat că eliminarea tarifelor ar reduce cu doar 0,3 puncte procentuale rata anuală a inflației, care acum este de peste 8%. Pe de o parte, fiecare mică reducere contează. Pe de altă parte, Biden nu vrea să facă ceva care ar fi văzut de republicani și, poate, de China însăși, ca o capitulare.
Chiar și în cadrul propriei sale administrații, mulți consideră tarifele ca un avantaj prețios. Rezultatul cel mai probabil va consta în modificări minore. Tarifele anterioare ale lui Trump au vizat produse precum semiconductori. Dar taxele ulterioare au „lovit” articole precum pantofii, afectând mai direct consumatorii. Eliminarea tarifelor pentru unele produse de consum ar părea, prin urmare, o decizie ușoară. Dincolo de asta, opoziția față de reduceri devine mai puternică. „Pentru tarifele la produsele de înaltă tehnologie sau bunurile industriale, administrația Biden ar putea dori să le crească substanțial, în același timp în care le elimină pe altele. Trebuie să determine care funcționează și care nu”, spune Clete Willems, un veteran al echipei comerciale a lui Trump. Hawks salută faptul că America importă mai puțin din China decât o făcea la începutul războiului comercial.
Administrația Biden a dezbătut, de asemenea, dacă să înceapă o nouă anchetă asupra comportamentului economic al Chinei. Marea anchetă a lui Trump, desfășurată în conformitate cu secțiunea 301 din legea comercială americană (folosită pentru a aborda probleme care nu pot fi rezolvate în cadrul OMC), s-a concentrat pe „transferurile forțate de tehnologie” ale Chinei. Mulți din administrația Biden văd asta ca pe un „diagnostic” greșit. Adevărata problemă este capitalismul de stat mai larg al Chinei.
O nouă investigație 301 ar putea pune planurile industriale și subvențiile Chinei în fața nemulțumirilor economice ale Americii cu aceasta. Din punct de vedere intelectual, asta ar fi atrăgător. „Provocarea mai mare va fi dacă este administrația pregătită să facă ceea ce spune 301? Este gata să impună noi sancțiuni semnificative Chinei?”, spune Scott Kennedy, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale. Întârzierea Casei Albe în anunțarea unei noi spețe 301, în ciuda discuțiilor care s-au învârtit în jurul lui de luni bune, dezvăluie ezitarea acesteia.
Un alt lucru în competiția Americii cu China este pachetul de sancțiuni economice lansate împotriva companiilor. Administrația lui Trump a deschis calea, plasând liderii industriali chinezi, de la Huawei, un gigant al telecomunicațiilor, până la DJI, un producător de drone, pe „lista de entități” ale guvernului, împiedicând astfel companiile americane să le vândă orice fără permisiune. Totuși, până la sfârșitul mandatului său, metodele sale erau din ce în ce mai haotice, reprezentate de cererea sa nefastă, ca proprietarul chinez al TikTok, o aplicație extrem de populară, să-și retragă operațiunile americane.
Echipa lui Biden a lucrat pentru a plasa sancțiunile pe o bază legală mai solidă, făcându-le totodată mai direcționate. Cele mai multe dintre listele negre corporative ale lui Trump sunt încă în vigoare. Biden a adăugat la acestea inclusiv interzicerea investițiilor americane într-o serie de companii chineze de tehnologie de supraveghere. De asemenea, ia în considerare noi reguli pentru a bloca accesul rivalilor străini la datele personale ale americanilor, care încă ar putea agăța TikTok. Abordarea Biden arată mai puțin ca o retragere din conflictul lui Trump cu China și mai mult ca o profesionalizare a acestuia.
A doua parte a strategiei lui Biden – alinierea cu aliații – îl deosebește mult mai mult de predecesorul său. În timp ce Trump s-a desfătat de disprețuirea celor mai convinși prieteni ai Americii, Biden a reparat cu fermitate relațiile. Baza abordării sale față de Asia a fost dezvăluită în luna mai, odată cu lansarea Cadrului Economic Indo-Pacific (IPEF), care leagă țări ce reprezintă 40% din PIB-ul global. India, Japonia și Vietnam fac parte din el și, cel mai important, China nu face parte. Un alt rezultat al eforturilor lui Biden a fost o declarație comună, la sfârșitul summitului G7 din 28 iunie, prin care se angaja să „reducă dependențele strategice” față de China.
Există îndoieli că aceste cuvinte frumoase vor spori multe acțiuni concrete. Mesajele împărtășite de mai mulți diplomați asiatici, despre IPEF, sunt remarcabil de asemănătoare: este bine să avem America înapoi la „masă”, dar singurul fel de „mâncare” oferit este un „terci subțire”. IPEF va include discuții despre orice, de la decarbonizare la partajarea datelor, dar nu va fi nimic despre tarife, un pilon al discuțiilor comerciale tradiționale. Administrația Biden contestă această caracterizare. Un înalt oficial subliniază concentrarea IPEF pe lanțurile de aprovizionare, argumentând că va fi esențială. Cu discuțiile care încep la sfârșitul acestei luni, oficialul consideră că un acord pentru accelerarea timpilor de vămuire a porturilor ar putea fi realizat în cel puțin un an.
Chiar dacă acest lucru se va realiza, există o frustrare printre mulți în America și în străinătate că Biden nu va face mai mult pe partea de comerț. Un grup de politicieni bipartizani, încăpățânați, din Washington, încă se agită pentru ca America să reintre în Parteneriatul Trans-Pacific, un acord comercial regional din care s-a retras Trump. Aliaților precum Japonia le-ar plăcea asta. Ei cred că, în special, crearea de noi lanțuri de aprovizionare este esențială pentru reducerea dependenței de China. Totuși, pentru administrația Biden ideea nu are nicio șansă de succes; se teme să nu înstrăineze susținătorii sindicali și să înfurie un popor precaut. Concluzia nesatisfăcătoare este că dorința lui Biden de a se alinia cu aliații, în strategia sa pentru Chin,a nu poate merge decât atât de departe.
Aceasta vorbește despre elementul final al abordării lui Biden: investiția acasă. Aceasta este zona în care retorica și acțiunea sunt cele mai îndepărtate. La urma urmei, planul de cheltuieli al lui Biden, pachetul său social și climatic „Build Back Better”, nu a ajuns încă la Congres. Acum este momentul critic, pentru o inițiativă care fusese concepută ca un răspuns la China. Senatul și Camera Reprezentanților au adoptat două proiecte de lege alternative cu același obiectiv central: un plan de 52 de miliarde de dolari pentru consolidarea capacității Americii de a produce semiconductori. Senatul este mai modest și a primit sprijin bipartizan. Camera, susținută aproape exclusiv de democrați, conține o mulțime de măsuri, până inclusiv și finanțare pentru salvarea recifelor de corali.
Cei familiarizați cu discuțiile pentru a compensa diferențele spun că au existat progrese recente, aducând proiectul de lege unificat mai aproape de versiunea Senatului. Un aspect al Camerei poate supraviețui, în formă redusă: crearea unui mecanism care, pentru prima dată, ar impune companiilor americane să notifice guvernului cheltuielile de peste mări, ridicând posibilitatea ca să blocheze Casa Albă unele investiții în China. Pentru ca proiectul de lege să treacă mai departe înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, din noiembrie, probabil că va trebui să se ajungă la un acord înaintea pauzei din august din Congres.
Chiar și fără acest proiect de lege, administrația Biden a încercat să dea tonul pentru un impuls investițional acasă. Trump a convins și a amenințat companiile să înființeze fabrici în America, făcând progrese limitate. Marea inițiativă a lui Biden, care a atras mai puține titluri, a fost o revizuire extinsă a lanțurilor de aprovizionare. În februarie, guvernul a publicat șase rapoarte separate, care acoperă semiconductori, baterii și multe altele. Acest lucru nu echivalează cu o politică industrială la scară chineză. Dar scopul este de a canaliza finanțarea și stimulentele pentru a consolida baza de producție a Americii.
Planul Biden ar putea „împinge o ușă deschisă”. De la începutul administrației sale, companiile au anunțat investiții de peste 75 de miliarde de dolari în producție și cercetare, pe zona semiconductorilor, în America. Acesta este în parte un răspuns la acțiunile lui Biden, dar și o recunoaștere a fragilității lanțurilor globale de aprovizionare. Într-adevăr, poate cea mai utilă politică în dezvățarea companiilor de piața chineză este politica lui Xi Jinping pe partea „zero-Covid”, care aproape a blocat țara.
Dacă Biden reușește să stimuleze producția internă, acea victorie ar putea veni cu prețuri mai mari pentru consumatori, o eficiență redusă și, în cele din urmă, o creștere economică mai scăzută. Adevărat, el reconstruiește relații deteriorate cu aliații. Însă, în alte privințe, strategia sa economică de a trata cu China seamănă foarte mult cu o rafinare a concurenței deschise începute de Trump. >>
