Șantajul rușinos al lui Trump asupra Ucrainei face ca SUA să pară un mercenar
Șantajul de tip mafiot al președintelui Donald Trump asupra Ucrainei pentru mineralele sale rare reprezintă o abatere uluitoare de la decenii de leadership global american, transformând efectiv Statele Unite într-un mercenar global.
Dusă la cel mai vulgar nivel posibil, această abordare pare să fi funcționat. Conform rapoartelor, este iminent un acord în care Ucraina va ceda într-adevăr o parte din profiturile sale minerale către un fond deținut în comun cu SUA, în schimbul dreptului de a continua lupta împotriva Rusiei. Această înțelegere pare a fi mai puțin împovărătoare decât cererea inițială de 500 de miliarde de dolari din venituri, dar rămâne totuși o taxă de protecție extorcată de la o țară al cărei PIB anual pe cap de locuitor, de 5.000 de dolari, reprezintă doar 5% din cel al Americii.
Cu greu se poate exagera șocul resimțit atât de aliați, cât și de adversari, când a ieșit la iveală, săptămâna trecută, că Trump vrea controlul asupra resurselor minerale ale Ucrainei, inclusiv asupra elementelor rare, precum litiul, esențiale pentru tehnologia de vârf, energia regenerabilă și aplicațiile militare. Ucraina deține 5% din rezervele mondiale de pământuri rare și cele mai mari zăcăminte de titan din Europa, care înainte de război reprezentaseră aproximativ o treime din exporturile sale (acum, o parte din această bogăție se află în mâinile rușilor, complicând și mai mult situația).
Nu în fiecare zi poți spune cu adevărat că nu am mai văzut niciodată așa ceva. La o conferință a liderilor de afaceri globali la care am participat recent, în Barcelona, chiar și cei care simpatizau în mod tradițional cu abordarea „America First” a lui Trump s-au chinuit să justifice ideea că o națiune puternică ar putea exploata-o pe alta în cel mai întunecat moment al său, folosind ajutorul destinat supraviețuirii drept monedă de schimb pentru jaf economic.
Cererea lui Trump pare să urmărească reducerea dependenței SUA de lanțurile de aprovizionare chineze. Nu este o logică absurdă, așa cum niciun șantaj nu este lipsit de sens pe hârtie. Geopolitica a fost întotdeauna, într-o anumită măsură, despre interese.
Dar, în cele din urmă, America a fost percepută, pe bună dreptate, ca un far al democrației și un apărător al libertății pe scena globală. Atunci când a oferit ajutor militar sau economic, acest lucru s-a bazat pe interese strategice, imperative de securitate sau obligații morale — nu ca un schimb direct pentru profit, așa cum îl descrie Trump, vorbind despre „răsplătirea” a ceva ce nu fusese niciodată prezentat ca un împrumut. Dacă SUA oferă ajutor națiunilor aflate în război doar în schimbul unei compensații financiare, atunci nu mai este un aliat — devine un mercenar. Acest lucru creează un precedent periculos: astăzi, Ucraina este forțată să își cedeze suveranitatea economică pentru a se apăra de agresiunea rusă; mâine, o altă națiune vulnerabilă ar putea fi constrânsă să își cedeze autonomia politică.
Prin presiunea exercitată asupra Ucrainei pentru a-i ceda o mare parte din bogățiile sale minerale în schimbul protecției, Trump nu subminează doar tradițiile politicii externe americane, ci și întreaga arhitectură a relațiilor internaționale, care a menținut pacea din 1945 încoace. Disponibilitatea sa de a trata securitatea Ucrainei ca pe o marfă reprezintă un atac direct asupra principiului conform căruia alianțele și obligațiile internaționale sunt fundamentate pe valori comune și interese reciproce de securitate, nu pe schimburi de tip quid pro quo.
Ordinea internațională de după Al Doilea Război Mondial, pe care Trump o subminează acum, a fost concepută de Statele Unite pentru a preveni tipurile de conflicte globale care au cuprins lumea de două ori în secolul XX. Această ordine punea accent pe securitatea colectivă, respectul pentru suveranitatea națională și ideea că națiunile puternice nu ar trebui să intimideze pe cele mai slabe pentru câștiguri economice. Timp de aproape opt decenii, aproape fiecare președinte american, fie republican, fie democrat, a respectat aceste principii.
Acest lucru nu înseamnă că tranzacționalismul nu își găsește loc în afacerile externe — cu siguranță o face. De exemplu, atunci când SUA a acceptat să ofere Israelului miliarde de dolari în ajutor extern, a câștigat un aliat strategic în Orientul Mijlociu și și-a consolidat industria militară prin obligarea Israelului de a achiziționa arme americane. În mod similar, finanțarea Egiptului a fost o calculată mișcare geopolitică pentru a asigura pacea cu Israelul și a menține stabilitatea regională. Totuși, aceste aranjamente nu au fost simple acte de șantaj; ele s-au bazat pe diplomație strategică și calcule geopolitice, nu pe exploatare vulgară în vederea profitului.
Ceea ce a încercat Trump a fost cu totul diferit. Spectacolul oferit de secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, la Kiev, acum două săptămâni, când a făcut presiuni asupra Ucrainei pentru a semna pe loc cedarea a aproape jumătate din mineralele sale rare, a marcat un punct de jos în diplomația americană. Declarațiile vicepreședintelui J.D. Vance la Conferința de Securitate de la München, în aceeași perioadă, prin care s-a aliniat practic cu Rusia și nu cu aliații săi europeni, au fost atât de lipsite de strategie și viziune morală încât ar putea crea o nouă conotație pentru „München” — una care să rivalizeze cu politica de conciliere a lui Neville Chamberlain față de Adolf Hitler în 1938.
Această situație nu este doar o problemă de imagine proastă; este o gafă strategică. Ajutorul extern și militar nu se reduce doar la bani sau resurse; el implică influență, leadership și încredere. Prin condiționarea ajutorului de un tribut economic, Trump nu doar că degradează autoritatea morală a Americii, ci îi împinge și pe aliați să caute parteneriate de securitate în altă parte. Dacă ajutorul extern al SUA devine o marfă, lumea va fi mai puțin dispusă să-i urmeze exemplul.
Dacă SUA poate extorca minerale din Ucraina în schimbul ajutorului, ce l-ar opri pe Trump să încheie un acord cu Putin pentru petrol sau gaze rusești, abandonând complet Ucraina? Acest scenariu nu este ipotetic — este doar o extensie logică a unei politici externe bazate pe tranzacționalism lipsit de etică și strategie. Aceasta sugerează că loialitatea americană poate fi cumpărată și vândută, erodând încrederea aliaților și încurajând adversarii.
Implicațiile acestei abordări sunt și mai profunde. Dacă ajutorul este oferit doar atunci când există o garanție de rentabilitate financiară, atunci asistența umanitară, ajutorul pentru dezvoltare și sprijinul în caz de dezastre vor deveni o raritate. Administrația Trump a redus deja drastic finanțarea pentru USAID și alte programe umanitare. Dacă tranzacționalismul devine norma, națiunile aflate în criză — induferent că din cauza dezastrelor naturale, pandemiilor sau conflictelor — vor fi lăsate să se descurce singure, cu excepția cazului în care pot plăti prețul cerut.
Tentativa lui Trump de a șantaja Ucraina reprezintă o mutație periculoasă a doctrinei „America First” într-o politică de tip „America for Sale”. Această abordare mercenară diminuează influența SUA, subminează normele internaționale și sacrifică interesele strategice pentru câștiguri pe termen scurt. Ea reduce diplomația americană la o piață rudimentară, unde alianțele sunt licitate celui care oferă mai mult.
Ajutorul extern nu a fost niciodată perfect, iar SUA nu a acționat întotdeauna altruist. Totuși, principiul de bază al ajutorului internațional a fost acela că el servește unui scop mai înalt — securitate, stabilitate și moralitate — nu doar profitului. Acest principiu a diferențiat America de puterile coloniale care cucereau teritorii pentru câștiguri economice. Tocmai acest principiu a făcut ca leadershipul american să fie credibil și alianțele sale să fie durabile.
Această schimbare reprezintă un eșec moral și strategic de proporții epice. Politica externă americană trebuie să revină la rădăcinile sale — promovarea democrației, consolidarea cooperării internaționale și sprijinirea națiunilor aflate în nevoie, fără a aștepta un profit direct. Viitorul leadershipului global al SUA depinde de capacitatea sa de a apăra aceste valori, asigurându-se că America rămâne un aliat autentic, nu o forță mercenară.
Drumul înainte necesită o reafirmare a principiilor care au ghidat politica externă americană timp de decenii.
