Vestea că ONG-ul Amnesty Interantional (AI) a revocat statutul de „prizonier de conștiință” în cazul lui Alexei Navalnîi a trezit confuzie în Occident. Iar acum unii experți sunt de părere că influenta organizație non-guvernamentală, de fapt, s-a lăsat înșelată de cântecul de sirenă al propagandei ruse. Mai mult, AI este acuzată de ipocrizie.
„Amnesty International a luat decizia internă de a nu-l mai califica pe Aleksei Navalnîi drept prizonier de conştiinţă din cauza comentariilor pe care le-a făcut în trecut”, a anunțat organizaţia zilele trecute, într-un email trimis France Presse, confirmând astfel informaţiile apărute anterior în mass-media ruse.
„Unele dintre aceste comentarii, pe care Navalnîi nu le-a denunţat în mod public, se încadrează în categoria de apeluri instigatoare la ură, ceea ce este în contradicţie cu definiţia Amnesty pentru prizonierul de conştiinţă”, a adăugat organizaţia, care asigură că „va continua să se lupte pentru eliberarea sa”.
În anii 2000, Alexei Navalnîi a participat la numeroase manifestaţii ale Marşului rusesc, adunare anuală a micilor grupări de extremă dreaptă sau monarhiste, care folosesc cu regularitate un discurs naţionalist şi rasist pentru a critica, în special, migranţii din Asia Centrală sau din republicile musulmane din Caucazul rus.
Devenind peste ani principalul opozant al Kremlinului, Navalnîi şi-a îmblânzit discursul, abandonând această retorică pe care a justificat-o prin dorinţa de a vorbi cu toate sferele opoziţiei faţă de Vladimir Putin.
Decizia Amnesty International a provocat o avalanşă de critici din partea aliaţilor lui Alexei Navalnîi, care au spus că organizaţia a cedat în faţa unei campanii organizate de defăimare a acestuia.
Contradicții peste contradicții
„Manevrarea stângace și opacă de către AI a acestei chestiuni a oferit o victorie Kremlinului și un set de instrumente altor regimuri autoritare care încearcă să-și discrediteze prizonierii politici”, scrie într-o analiză Ghenadie Rudkevici, expert în politic post-sovietice al Georgia College.
Principalele idei expuse în analiză:
- Dar niciuna dintre aceste informații (privind trecutul lui Navalnîi – n.r.) nu este nouă. Fără exepție, acoperirea occidentală a protestelor conduse de Navalnîi este urmată de povești care evidențiază trecutul său naționalist. Este de neconceput faptul că oficialii AI nu au fost conștienți de acest treuct atunci când l-au desemnat pentru prima dată pe Navalnîi prizonier de conștiință.
- Faptul că această decizie a fost inversată imediat după ce un membru al echipei lui Alexei Navalnîi a vorbit despre o „campanie coordonată și făcută nu din bunăvoință, ci cu rea intenție”, arbitrată de persoane dubioase când vine vorba de sprijinirea drepturilor omului, nu oferă prea multă încredere în capacitatea decizională a AI. Unele relatări sugerează că decizia a fost luată în ciuda dezacordurilor dintre filialele ruse și cele de la centru ale AI.
- Chiar și după standardele AI, acest lucru este departe de a fi clar. Potrivit unui capitol dintr-o carte al lui William Korey despre înființarea AI, fondatorul organizației, Peter Benenson, s-a gândit mai întâi la conceptul de prizonier de conștiință după ce a citit despre doi studenți portughezi arestați de regimul autoritar al lui Salazar pentru că au ținut un toast în numele libertății. Benenson nu a fost nici măcar o clipă curios de viziunile politice ale acelor studenți.
- Probabil pentru că știa că aceste puncte de vedere erau irelevante pentru decizia lui Salazar de a-i încarcera. Când AI a luat decizia de a-și aplica rigid criteriile, lui Nelson Mandela i s-a refuzat protecția acordată de eticheta prizonieratului de conștiință.
- Decizia AI de a revoca statutul de prizonier de conștiință al lui Navalnîi este, de asemenea, incompatibilă cu deciziile din trecut ale organizației. În articolul său despre conceptul prizonierului de conștiință, Edy Kaufman citează o decizie AI din 1990 referitoare la încarcerarea membrilor palestinieni Fatah de în Siria.
- Acei indivizi au primit statutul de prizonier de conștiință în ciuda faptului că făceau parte dintr-o organizație care susținea în mod deschis violența, invocându-se faptul încarcerarea lor nu avea legătură cu acea pledoarie.
- Conform aceluiași articol, AI a refuzat desemnarea statutului de prizonier de conștiință anumitor naționaliști sârbi și croați, deoarece aceștia au fost închiși pentru declarațiile lor rasiste.
- Nici măcar guvernul rus nu susține că actuala încarcerare a lui Navalnîi are legătură cu disprețuirea de către acesta a minorităților etnice și a migranților din Asia Centrală.
- Dacă AI ar fi stabilit inițial că nu se justifică ca Navalnîi să fie numit prizonier de conștiință, probabil că nu ar fi ajuns pe primele pagini ale BBC și The Guardian. Dacă AI ar fi eliminat statutul după un proces amănunțit și transparent, probabil că ar exista acum doar unele critici timide.
- Dar această schimbare în urma unei campanii abia ascunse a guvernului rus aruncă o lumină negativă asupra AI și încurajează pe guvernul rus și pe alții să încerce să își discrediteze opoziția.
„Anularea” face ca Amnesty să pară o adunătură de proști
Revocarea de către AI a statutului de „prizonier de conștiință” pune în evidență rolul supralicitat pe care îl joacă ONG-urile occidentale în modul în care este percepută Rusia, este de părere Jeremy Morris, profesor de studii globale al Universității Aarhus din Danemarca.
Principalele sale idei dintr-o analiză publicată în The Moscow Times:
- Cazul readuce în discuție dezbateri de lungă durată despre rolul supralicitat pe care îl joacă ONG-urile occidentale în modul în care este percepută Rusia și dacă retragerea SUA ca hegemon global are ca efect reducerea credibilității ideilor „liberale” privind drepturile omului.
- Faptul că ONG-urile se confruntă cu probleme, deoarece sunt chemate să sprijine victime ale încălcării drepturilor omului care sunt privite cu mai mult sau mai puțină simpatie publică, are rădăcini în războiul din Irak și vizează asocierea Amnesty cu fostul deținut de la Guantanamo și presupusul membru Al-Qaeda Moazzam Begg. Cazul lui Begg a scos la iveală conflicte în cadrul organizațiilor precum Amnesty.
- În timp ce circumstanțele difereau de cele ale lui Navalnîi, s-a susținut că o asociere între Begg și Amnesty era nepermisă, deoarece unii credeau că el însuși avea opinii „antitetice drepturilor omului”. Poate și mai important, s-a susținut că asocierea Amnesty cu Begg nu era în concordanță cu „misiunea” și responsabilitatea față de părțile interesate.
- Unul dintre motivele pentru care am putea fi șocați de „anularea” lui Navalnîi este că unii dintre noi încă mai dorim să credem în caricatura ONG-urilor ca instituții de cavalerie albă ale societății civile, dar care există de fapt doar într-o țară fantastică din propria noastră imaginație geopolitică.
- În realitate, ONG-urile se aseamănă cel mai adesea cu corporațiile – ținând cont de faptul că majoritatea organizațiilor mari sunt facționale, administrate prost, suferă de Principiul Peter și sunt într-o concurență nemiloasă unii cu alții. ONG-urile cu atât mai mult din cauza finanțării limitate din partea publicului și guvernelor (în mare parte occidentale).
- Progresele în domeniul drepturilor omului au avut tendința să vină nu de la instituții externe sau de la guverne iluminate, ci direct sau indirect din luptele grele ale mișcărilor sociale și politice pentru a face vizibilă puterea inegală. Ca atare, este important de menționat că recentul „succes” al lui Navalnîi nu este doar o reflectare a promovării propriilor sale obiective politice, cât și canalizarea unor curente mai profunde și mai largi de nemulțumire din societatea rusă.
- Elogierea lui Navalnîi în mass-media sau de către politicieni și grupuri de drepturi omului în străinătate are efecte pozitive și negative. Ea evidențiază manipularea cu totul cinică a legalității în scopuri politice și marginalizează inevitabil abuzurile unor activiști mult mai puțin vizibili decât Navalnîi. Riscă să omită alte abuzuri și să ascundă sensurile mai complexe ale drepturilor omului în Rusia.
- „Anularea” face ca Amnesty să pară o adunătură de proști. O opinie considerată condamnabilă înseamnă că o persoană nu mai poate fi prizonier de conștiință?
O „mâncare reîncălzită”
Și analistul Armand Goșu, expert în fostul spațiu sovietic, a rămas perplex în fața decizie luate de Amnesty International.
„Aud de câteva zile lucrul ăsta și nu înțeleg…. Mai multă lume, inclusiv persoane respectabile, oameni de sistem, comentatori de politică externă la televiziunile de la București vorbesc despre naționalismul feroce al lui Navalnîi.
Minciuna asta a inundat rețelele sociale și o parte din presă. Pentru multă lume, Navalnîi ar fi mai ceva ca Jirinovski. Nu pot să uit de armatele de idioți utili și agenți de influență în solda Moscovei care agitau frenetic în România, în primăvara lui 2014, ideea că Maidanul este organizat de fasciști ucraineni și că n-are rost să susținem această mișcare de protest. Iar Crimeea ar fi sfânt pământ rusesc, readus de Putin la sânul țării mame.
Nu uitați că guvernul Ponta a avut ministere care au difuzat comunicate de presă parcă scrise la Moscova. Ce se întâmplă acum, faptul că Navalnîi e considerat ultra-naționalist de diferiți influenceri din România e din registrul lucrurilor banale, o mâncare reîncălzită”, a comentat Armand Goșu într-un interviu pentru Contributors.ro.
Principalele afirmații ale analistului:
- Cea mai nouă critică pe tema asta vine din partea lui Grigori Iavlinski, fondatorul partidului politic liberal moderat Iabloko. În acest weekend, analiza lui Iavlinski, intitulată„Fără putinism și populism”, a fost activ dezbătută în cercurile intelectuale din Rusia. Să nu vă păcălească titlul, e cel mai dur text anti-Navalnîi pe care l-am citit vreodată. Va fi preluat masiv în presa internațională în următoarele zile. Iavlinski are, avea cel puțin, credibilitate, chiar dacă a ieșit demult din marea politică. Circulă deja zvonul că textul a fost scris la Kremlin, de influentul Serghei Kirienko, consilierul lui Putin, iar Iavlinski îl publică pentru că i s-ar fi promis sprijinul pentru ca Iabloko să depășească 5% și să intre în Dumă.
- Doar cine nu-l cunoaște pe Iavlinski poate să crediteze așa ceva. Că ar fi scris la comanda Kremlinului … e mai degrabă o bârfă din cercurile intelighenției rusești din noua generație. Cei mai bătrâni, care-l știm pe Iavlinski de 30 de ani, înțelegem că-i prea orgolios să accepte un astfel de rol. Cel mai probabil, Iavlinski a fost manipulat, are un orgoliu uriaș, e narcisist, iar în ultimii ani adesea inadecvat.
- Ideea textului e următoarea: ați avut un geniu ca Iavlinski și în loc să-l aduceți la putere, nu l-ați folosit 20 de ani; mai mult, de când a apărut Navalnîi, adică de vreo 10 ani, nici nu l-ați mai băgat în seamă pe Iavlinski.
- E un mesaj de om frustrat, la sfârșit de carieră politică, față de care așteptările erau mult mai mari. Cu atât mai frustrant este pentru Iavlinski, cu cât se uită în jur și vede în funcții importante oameni pe care-i desconsideră, intelectual, uman.
- În mod paradoxal, presa controlată de Kremlin a ajuns să-l acuze pe Navalnîi că a susținut anexarea Crimeei. Adică, ar fi susținut politica pe care tocmai ea o promova, adică de susținere a anexării Crimeei. Halucinant.
- Suntem într-o situație incredibilă, trebuie să căutăm argumente ca să răspundem propagandiștilor în slujba Rusiei sau idioților ei utili, care vor să ne facă să credem că dacă Navalnîi era naționalist sau susținea anexarea merita să fie otrăvit de Putin. Iar noi explicăm că nu era naționalist și nici nu susținea anexarea, de parcă asta este problema. În loc ca ei să explice cum e posibil ca în Rusia lui Putin un opozant important ca Navalnîi să fie otrăvit cu arme chimice interzise. Cum e posibil ca un serviciu secret să desfășoare activități de lichidare a unor cetățeni pentru activități politice în care-și exprimă dezacordul față de politica lui Putin. Rusia de astăzi e Germania lui Hitler? E Uniunea Sovietică a lui Stalin?
- Poate că mâine o să ne ceară să-l aplaudăm pe Putin că a încercat să-l otrăvească pe Navalnîi.
- Propaganda moscovită încearcă să distrugă reputația lui Navalnîi. Acționează pe întregul palier politic, de la grupările de stânga, ecologiste, la cele de dreapta, naționaliste. Pe unii dintre actori i-am cunoscut în 2014, la anexarea Crimeei. Au fost reactivați acum.
