Misiunea turcă „Izvorul Păcii” s-a sfârșit, după ce liderul de la Ankara, Recep Tayyip Erdogan, și omologul său rus, Vladimir Putin au ajuns la un acord privind împărțirea reponsabilității asupra „zonei de securitate” pe care Turcia o va crea în nord-estul Siriei, pe o secțiune largă a teritoriilor controlate de combatanții kurdo-arabi ai Forțelor Democratice Siriene (FDS).
Mutarea strategică parafată de Erdogan și Putin a fost descrisă de președintele turc drept un „acord istoric”. Accentul retoric pus de liderul turc trebuie, însă, privit în disonanță cu mesajele din ultimele zile adresate președintelui Donald Trump, pe care îl acuză de neîndeplinirea în totalitate a promisiunilor privind armistițiul încheiat săptămâna trecută în legătură cu Siria.
Sărbătoare în presa din Rusia
Între timp, presa rusă jubilează, încoronându-l pe Vladimir Putin drept principalul actor global care va decide viitorul politic al Siriei și, la scară extinsă, va face cărțile în întregul Orient Mijlociu, valorificându-și alianțele cu regimul Assad și cu Iranul.
„Putin a câștigat la loterie! Triumful neașteptat al Rusiei în Orientul Mijlociu”, a titrat cotidianul Moskovsky Komsomolets, adăugând că retragerea militară ordonată de Trump distruge rolul Statelor Unite de „partener de încredere” în problema siriană și de „actor politic rațional”.
„Toate acestea sunt în avantajul Rusiei. Am urmărit în ultima vreme comportamentul lui Trump și mi-am făcut gânduri sedițioase: Poate că într-adevăr este agent rus? Muncește pe brânci ca să consolideze imaginea internațională a Rusiei, în general, și în special pe cea a lui Putin”, a comentat într-un editorial Maksim Yusin, editorul paginii de politică externă al cotidianului Kommersant.
„Este o plăcere atât de mare. Soldații ruși au preluat controlul unei baze americane fără măcar să lupte!”, a exclamat Olga Skabeeva, moderatoarea emisiunii „60 de minute” de la postul național de televiziune al Rusiei, acompaniată de uralele co-prezentatorului Evgheni Popov: „Deodată am învins pe toată lumea!”. Skabeeva, într-un nou acces de euforie, a început să strige în studio: „Trump a fugit!”.
„De mult timp America nu a mai fost umilită într-un asemenea mod. Au fugit umiliți! Nu-mi pot aminti un asemenea scenariu de la Vietnam încoace”, a reacționat analistul politic Mihail Sinelnikov-Orișak.
7 consecințe periculoase
Cert este că, dincolo de beția de grandoare din mass-media rusă, Statele Unite ies cu o imagine internațională șifonată din teatrul de operațiuni siriene. Un context în care scandalul uriaș de la Casa Albă vizându-l pe Donald Trump („Ukrainagate”) atârnă ca o piatră de moară de capitalul de garant hegemonic al americanilor în marile jocuri de putere la nivel mondial.
O largă majoritate a experților în relații internaționale descriu avântul Rusiei după retragerea americană drept o transformarea a sferei sale de influență din Siria într-o veritabilă „agenție de brokeraj” geopolitic în Orientul Mijlociu.
Ce a câștigat Putin din politica izolaționistă a lui Donald Trump în Siria:
1 – „Pentru prima dată, Putin se află la vârful ordinii mondiale. În ceea ce privește Siria, nimeni nu este deasupra lui. Dar asta înseamnă că nimeni altcineva nu va mai putea repara problemele care apar pretutindeni. El trebuie acum să aducă la masa negocierilor Turcia și kurzii sirieni. Apoi trebuie să îi concilieze pe kurzi și regimul Assad, iar la final să prevină un război între Turcia și Siria. Dacă Rusia va eșua, toți acești actori se vor întoarce împotriva ei. Întrebarea care se pune: Este obligată Rusia să creeze ordine politică în Siria?”, se întreabă Bruno Macaes, expert al Hudson Institute.
2 – Kurzii sirieni au trecut de partea lui Putin, prin alianța obligată de împrejurări cu regimul lui Bashar al-Assad, mânați acum de puternice resentimente anti-americane după abandonul Administrației Trump, cu un potențial impact pe termen lung, mai ales că nu este prima oară în istorie când SUA își trădează suporterii kurzi.
3 – „Președintele rus Vladimir Putin a folosit cu succes fobia kurdă a președintelui Recep Tayyip Erdogan în demersul său de a ajuta regimul de la Damasc să-și restabilească controlul teritorial asupra Siriei. Scopul final al lui Putin este de a convinge Turcia să se întoarcă la acordul de la Adana din 1998 și să-și restabilească relațiile cu Damascul”, scrie Wladimir van Wilgenburg, expert în politici kurde, într-un editorial publicat în Ahval. Acordul de Adana obliga Damascul să oprească suportul alocat Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), inamicul tradițional al turcilor, cu nenumărate atentate teroriste la activ. De asemenea, acordul implica și crearea unei „granițe dure” între Turcia și Siria, consacrând ambelor țări „responsabilitate suverană” în menținerea păcii de-a lungul segmentului de frontieră. Această prevedere ar putea fi ascunsă acum în planul lui Erdogan de a dezvolta „zona de securitate” la granița cu Siria.
4 – Putin folosește acum Turcia și ca un „agitator” în interiorul NATO, conectând-o la tehnica militară rusească, prin vânzările de sisteme S-400, care vor fi integrate nu doar în arhitectura de securitate a Turciei, ci și în cea a Alianței Nord-Atlantice, trezind temeri legate de camuflarea unui canal de spionaj militar al Kremlinului conectat la infrastructura informațională nord-atlantică.
5 – Există și un „șpil” de percepție, pe care îl subliniază Leonid Bershidsky într-o analiză Bloomberg: Putin, care a anexat Peninsula Crimeea, îl atrage pe Erdogan în reflectorul internațional al revizioniștilor. Bershidsky notează că intervenția militară a Turciei în nord-estul Siriei și „zona de securitate” pe care o vizează reprezintă de fapt elementele unei anexări teritoriale. Atenție: o anexare comisă de a doua armată ca mărime din NATO. Totul pe fondul OK-ului dat de Trump.
6 – Prin greșelile strategice comise de Trump și prin avantajele speculate rapid de Rusia, mutările liderului de la Kremlin îl portretizează acum pe șeful de la Casa Albă în postura unui lider indiferent la pericolul refacerii nucleelor ISIS din Siria, care se aflau sub paza forțelor kurde, se arată într-o analiză Atlantic Council.
7 – Întoarcerea Rusiei în „etapa geopoliticii mondiale” are consecințe grave și asupra aliaților americani din Europa, atrage atenția Edward Lucas, analist din cadrul Center for European Policy Analysis (CEPA). Trump lasă cale liberă rușilor „să ofere favoruri” și să „ceară favoruri”. „Este foarte ușor să îți închipui Kremlinul forțând pentru impunerea unor oferte quid pro quo. Anulați, reduceți dimensiunea sau amânați un exercițiu militar. Abțineți-vă de la un contract de armament. Relaxați niște eforturi de contrapropagandă (…) Dă-i un ghiont unui aliat pentru a rezolva o dispută de lungă durată. Oricare dintre aceste lucruri ar fi ușor de justificat într-o epocă «America first». De ce ar trebui Statele Unite să cheltuiască bani în numele unor așa-ziși aliați, care sunt în realitate zgârciți, nerecunoscători, necooperanți și – cea mai rea situație din lexiconul lui Trump – slabi? (…) Pericolul acestui comerț cu favoruri privind Rusia se află nu în formă, ci în fond. Ca și în cazul forțelor americane ușor înarmate din Siria, efectul prezenței americane este mult mai puternic decât numărul real de trupe aflat pe teren. Dar deformați această percepție și veți rămâne rapid fără nimic. Mai rău, percepțiile în Rusia se schimbă și ele, în cealaltă direcție. Succesul din Siria mărește încrederea în sine – și disponibilitatea pentru noi aventuri”, consideră Lucas.
Ultimele 24 de ore
După şase ore de negocieri, marți, la Soci, în sud-vestul Rusiei, Recep Tayyip Erdogan şi Vladimir Putin au decis ca într-o primă fază să desfăşoare patrule militare ruse şi siriene în sectoarele fâşiei frontaliere la marginea zonei în care armata turcă a lansat operaţiunea la începutul lui octombrie.
Apoi, „150 de ore mai târziu”, patrule comune, de această dată ruso-turce, urmează să efectueze misiuni în zonă.
Turcia va deţine astfel controlul asupra zonei situate între oraşul sirian Tal Abyad, pe care l-a cucerit la începutul ofensivei, şi oraşul Ras al-Ain, din care ultimii combatanţi kurzi s-au retras duminică. Este vorba despre o „zonă de securitate” cu o lungime de 120 de kilometri sub controlul său direct, din cea de 440 de kilometri lungime pe care o solicita iniţial.
Redur Khalil, unul dintre comandanţii FDS, a dat asigurări că retragerea „tuturor combatanţilor noştri şi forţelor de securitate din zona de operaţiuni militare de la Ras al-Ain la Tal Abyad” s-a încheiat.
De facto, Turcia şi Rusia deţin, astfel, controlul asupra unei mari părţi a frontierei turco-siriene.
