Anchetă deschisă în cazul acuzațiilor de viol și agresiune sexuale, aduse fostului ministru francez al Justiției

Sursa: Wikipedia

Justiţia a deschis o anchetă preliminară pentru viol şi agresiune sexuală vineri, a doua zi după difuzarea unui reportaj de televiziune în care se formulau astfel de acuzaţii la adresa fostului ministru francez, Nicolas Hulot, potrivit unui comunicat, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Cel puţin şase femei, între care o minoră la momentul faptelor, îl acuză pe apărătorul cauzelor de mediu de violuri sau agresiuni sexuale comise între 1989 şi 2001, în timp ce el califică acuzaţiile drept minciuni.

Investigaţiile „vor încerca să determine dacă faptele denunţate pot caracteriza o infracţiune penală şi, având în vedere vechimea lor, dacă nu s-au prescris”, a explicat procurorul din Paris.

Într-un reportaj de 62 de minute difuzat joi seară, într-o emisiune de anchete a unui canal public, trei femei relatează agresiunile sexuale cărora susţin că le-au căzut victime.

Ancheta televizată cuprinde şi mărturia militantei ecologiste Claire Nouvian şi revine asupra plângerii pentru viol depuse în 2008 de Pascale Mitterrand, nepoata fostului preşedinte Francois Mitterrand, clasată din cauza prescrierii faptelor.

Alte două femei, fosta animatoare Maureen Dor şi o fostă angajată a canalului de televiziune privat TF1, au transmis echipei emisiunii mărturii scrise privind faptele de care este acuzat Nicolas Hulot.

În ajunul difuzării reportajului, Nicolas Hulot a negat oficial aceste acuzaţii de agresiuni sexuale şi a anunţat că părăseşte „definitiv” viaţa publică, pentru a-şi proteja apropiaţii şi fundaţia de consecinţele unui „linşaj”.

În anul 1990 Nicolas Hulot, care era „personalitatea preferată a francezilor” an după an, a decis să-şi pună notorietatea în serviciul cauzei ecologiste.

El a creat „Fundaţia Ushuaia”, devenită între timp „Fundaţia Nicolas Hulot pentru natură şi om”, care avea un consiliu ştiinţific din nume prestigioase, precum Paul-Emile Victor, Théodore Monod, Yves Coppens sau Jean-Loup Chrétien.

Biden admite că tensiunile dintre Rusia și Ucraina împing spre o discuție cu Putin și Zelenski

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here