Apele Române: 71,5% coeficient de umplere în principalele 40 de lacuri, mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut

Apele Române anunţă, luni, 71,5% coeficient de umplere în principalele 40 de lacuri, mai puţin decât 76% cât era în aceeaşi perioadă a anului trecut. Compania precizează că sunt asigurate volumele necesare pentru alimentarea cu apă şi producerea de energie electrică pentru toată perioada iernii, transmite News.ro.

”La această oră, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare (cu folosinţă complexă) este de 71,5% comparativ cu 76% cât era în aceeaşi perioadă a anului trecut. Programul de exploatare a lacurilor de acumulare este elaborat lunar cu scopul asigurării necesarului pentru toţi beneficiarii cu apă brută, în mod special a alimentării cu apă a populaţiei. Astfel, sunt asigurate volumele necesare pentru alimentarea cu apă şi producerea de energie electrică pentru toată perioada iernii”, a anunţat, luni, Administraţia Naţională Apele Române.

Sursa citată a precizat că, în toată perioada verii, în ciuda unui deficit de precipitaţii, specialiştii Apelor Române şi cei ai Hidroelectrica au reuşit, prin gestionarea eficientă a volumelor disponibile în principalele 40 de lacuri, să optimizeze modul de utilizare a resursei de apă din punct de vedere cantitativ.

”Astfel, coeficientul de umplere s-a menţinut în lunile de vară în jurul valorii de 70%, fiind asigurat necesarul de apă pentru alimentarea cu apă a populaţiei, dar şi pentru producerea de energie electrică. Specialiştii noştri monitorizează zilnic volumele din principalele 40 de lacuri de acumulare şi iau măsuri de stocare a rezervelor de apă. În acest moment, nu există secţiuni de monitorizare ale secetei hidrologice, unde se înregistrează debite sub cel minim necesar pentru satisfacerea cerinţelor de apă sub aspect cantitativ”, a mai transmis AN Apele Române.

Debitul Dunării, sub media multianuală

Sursa citată precizează că debitul Dunării la intrarea în ţară (în secţiunea Baziaş) a fost staţionar, având valoarea de 2.400 mc/s, sub media multianuală a lunii noiembrie (4.650 mc/s) şi va ajunge în data de 10 noiembrie în jurul valorii de 2.300 mc/s, conform prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

”Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în jurul valorii de 2400 mc/s, apoi în creştere până la valoarea de 2500 mc/s, rămânând staţionar până în 13 noiembrie şi se va situa sub media multianuală a lunii noiembrie (4650 mc/s). În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia – Bechet şi în creştere pe sectorul  Corabia – Tulcea”, a mai transmis sursa citată.

Prognoza hidrologică lunară

Potrivit specialiştilor, în luna noiembrie 2022, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 50–80% din mediile multianuale lunare, mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Caraş, Nera, Cerna, Desnăţui, Jiu mijlociu şi inferior, Olt inferior, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Putna, Trotuş, pe cursul inferior al Moldovei, pe cursul Siretului şi pe râurile din Dobrogea.

Cele mai mici valori (sub 30% din normalele lunare) se vor înregistra pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Râmnicu Sărat, Bârlad şi Jijia.

Apele Române anunţă rezerve de apă în scădere, dar suficiente pentru a alimenta beneficiarii sistemului centralizat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here