Apeluri disperate din Hong Kong la solidaritate, în fața tăvălugului comunist chinez

Sursa: Flickr

Militantul pro-democraţie Joshua Wong a făcut luni apel către comunitatea internaţională pentru ”a fi solidară cu Hong Kong-ul”, după ce Beijingul a impus în fosta colonie britanică o lege controversată care a sporit temerile opoziţiei privind restrângerea libertăţilor, transmite AFP, preluată de Agerpres.

”Lumea încă trebuie să ştie că a sosit momentul să sprijine Hong Kong-ul”, le-a declarat Joshua Wong (23 de ani) jurnaliştilor în faţa unui tribunal unde urmează să compară el şi alţi militanţi pentru drepturile omului pentru participarea, anul trecut, la manifestaţii în favoarea democraţiei.

Potrivit lui Wong, personaj reprezentantiv al mişcării pro-democraţie din fosta colonie britanică, autorităţile chineze ”nu pot ignora vocea locuitorilor din Hong Kong”. ”Cu convingerea poporului din Hong Kong de a lupta pentru libertate, noi nu vom abandona niciodată şi nu ne vom preda niciodată Beijingului”, a subliniat el.

Preşedintele chinez Xi Jinping a promulgat, marţi, noua lege a securităţii naţionale în Hong Kong, la câteva ore după adoptarea ei de forul legislativ de la Beijing.

Textul a fost inclus în ‘Legea fundamentală’ care serveşte din 1997 drept mini-Constituţie în Hong Kong, a indicat agenţia de presă Xinhua. El a fost înaintat în urmă cu o săptămână Comitetului permanent al parlamentului chinez, o instanţă controlată de Partidul Comunist, fiind astfel ocolit Consiliul legislativ din Hong Kong.

Elaborat în numai două săptămâni, conţinutul exact al legii, despre care criticii afirmă că urmăreşte să reducă la tăcere opoziţia, încă nu le este cunoscut celor aproape 7,5 milioane de locuitori din Hong Kong.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here