„Medicul lui Berlusconi” agită apele în Italia cu afirmațiile sale despre Covid-19: Italienii, „terorizați” inutil

Un celebru medic italian de urgenţe a dat asigurări că noul coronavirus a dispărut din Italia şi că a venit timpul să ca italienii să nu mai fie „terorizaţi” inutil, afirmaţii care au provocat imediat reacţii din partea autorităţilor şi a altor specialişti, relatează Agerpres, care citează AFP.

„În realitate, virusul nu mai există din punct de vedere clinic în Italia”, a declarat duminică la postul de televiziune RAI dr. Alberto Zangrillo, directorul spitalului San Raffaele din Milano.

Zangrillo este cunoscut în Italia drept „medicul lui Berlusconi”, fiind cel care a ţinut sub observaţie starea de sănătate a fostului şef al guvernului italian.

„Prelevările efectuate în cursul ultimelor zece zile au arătat o încărcătură virală absolut infinitezimală în termeni cantitativi, în comparaţie cu cele efectuate în urmă cu o lună sau două”, a declarat el.

„A venit timpul să încetăm să terorizăm această ţară”, a spus medicul.

Pandemia de COVID-19 s-a soldat cu aproape 33.500 de morţi în trei luni de zile în Italia, cele mai multe cazuri înregistrându-se în nordul ţării şi în special în regiunea Lombardia.

„În aşteptarea probelor ştiinţifice care să susţină teza dispariţiei virusului, îi invit pe acei care se declară convinşi de această teză să nu semene confuzie printre italieni”, a afirmat într-un comunicat oficialul din Ministerul Sănătăţii Sandra Zampa.

Şeful Consiliului naţional al sănătăţii, Franco Locatelli, s-a declarat „perplex” după ce a auzit afirmaţiile lui Zangrillo. „Ajunge să te uiţi la numărul de noi cazuri pozitive confirmate în fiecare zi pentru a constata persistenţa în Italia a noului coronavirus”, a declarat el.

Numărul zilnic al noilor contaminări oscilează între 300 şi 500. Duminică s-au înregistrat 355 de noi cazuri, majoritatea în Lombardia.

Directorul prestigiosului institut al bolilor infecţioase Spallazani de la Roma, Giuseppe Ippolito, a spus la rândul său că nu există nicio dovadă ştiinţifică că virusul a suferit o mutaţie sau a scăzut în putere.

Italia iese progresiv din izolare de la începutul lui mai, dornică să-şi relanseze cât mai repede economia şi în special turismul, care ar urma să repornească odată cu deschiderea frontierelor, de la 3 iunie. Peninsulă rămâne însă în continuare foarte marcată de pandemie, iar bilanţurile oficiale zilnice ale deceselor şi contaminărilor sunt analizate cu lupa.

Guvernul a avertizat că este una dintre fazele cele mai sensibile ale ieşirii din izolare şi a făcut apel la populaţie să respecte mai mult ca niciodată regulile de distanţare.

O aplicaţie pe smartphone de trasare a contacţilor pentru a ajuta la evitarea unei recrudescenţe a virusului a fost de altfel lansată luni în patru dintre cele 20 de regiuni ale ţării, iar altele vor urma în curând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here