Arabia Saudită afirmă că nu a fost consultată în momentul în care Trump a ordonat eliminarea generalului Soleimani

Mohammed bin Salman. Sursa: Facebook

Arabia Saudită nu a fost consultată de Washington cu privire la atacul care l-a ucis pe generalul iranian Qassem Soleimani, a declarat duminică un responsabil saudit în timp ce ţara sa încearcă să detensioneze situaţia din regiune, conform AFP, transmite News.ro.

Aliatul SUA, Arabia Saudită, şi rivalul din regiune al Republicii islamice, este vulnerabilă la eventuale represalii iraniene promise de Teheran pentru a răzbuna asasinarea generalului Soleimani.                

„Regatul Arabiei Saudite nu a fost consultat în legătură cu atacul american”, a declarat pentru AFP un responsabil saudit care a cerut să rămână anonim.

„Având în vedere evoluţiile rapide, regatul subliniază că este important să existe reţinere pentru a evita orice act care ar putea duce la o escaladare a situaţiei”, a adăugat responsabilul. 

Ministrul saudit al Afacerilor Externe a lansat vineri un apel la reţinere şi regele Salman a solicitat detensionarea situaţiei într-o convorbire telefonică pe care a avut-o cu preşedintele irakian Barham Saleh, potrivit agenţiei de presă oficială saudită SPA. 

Într-o altă convorbire telefonică cu premierul irakian Adel Abdel Mahdi, prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman a subliniat „necesitatea de a calma situaţia”, conform SPA. 

Prinţul moştenitor l-a însărcinat pe prinţul Khaled bin Salman, fratele său şi vice-ministrul Apărării, să meargă la Washington şi la Londra în următoarele zile pentru a transmite acest apel la reţinere, a anunţat cotidianul saudit Asharq al-Awsat.

De la asasinarea lui Soleimani, comunitatea internaţională se teme de o deflagraţie în Orientul Mijlociu. Preşedintele american Donald Trump, care a ordonat atacul cu dronă, a avertizat că Washingtonul va lovi Iranul „foarte rapid şi foarte dur” dacă Teheranul va exercita represalii antiamericane. 

Potrivit analiştilor, grupările pro-iraniene au capacitatea de a conduce atacuri contra bazelor americane din statele din Golf, precum şi contra navelor din strâmtoarea strategică Ormuz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here