Comisia parlamentară de anchetă, din care fac parte Olguța Vasilescu, Florin Iordache, Eugen Nicolicea și Cătălin Rădulescu, reiau marți investigarea presupuselor fraude de la europarlamentare, anunță Agerpres.

 Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019 îi va audia, marţi, pe reprezentanţii Institutului Naţional de Statistică (INS) şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Comisia este condusă de deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu și e formată din exponenții aripii dure din PSD, oamenii care au avut un rol decisiv în atacul la Justiție din ultimii doi ani și jumătate: Florin Iordache, Cătălin Rădulescu şi Eugen Nicolicea.

În prima şedinţă a comisiei, Lia Olguţa Vasilescu a anunţat că vor fi solicitate pentru audieri următoarele instituţii cu atribuţii în domeniu: Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Direcţia pentru Evidenţia Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Institutul Naţional de Statistică, alte autorităţi, instituţii publice centrale sau locale care pot furniza informaţii necesare formării unor opinii obiective cu privire la modul de organizare şi desfăşurare a alegerilor.

Între obiectivele comisiei, inventariate de Agerpres, se numără: evaluarea SIMPV – Sistemul Informatic de Prezenţă la Vot; stabilirea numărul cetăţenilor români cu drept de vot; eventualele neconcordanţe între procesele-verbale cu rezultatele încheiate la nivelul secţiilor de votare şi la nivelul BEJ-urilor; eventualele neconcordanţe între numărul de participanţi la vot şi numărul buletinelor de vot întrebuinţate; verificarea informaţiilor referitoare la o eventuală utilizare excesivă a listelor suplimentare; verificarea modului de organizare şi desfăşurare a alegerilor; solicitarea de la autorităţile competente a unor informaţii referitoare la numărul şi natura unor anumitor fapte de natură penală sesizate în legătură cu desfăşurarea procesului electoral; identificarea unor soluţii legislative, administrative sau tehnice de natură să îmbunătăţească desfăşurarea procesului electoral.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here