Armata Statelor Unite a adresat luni o scrisoare autorităţilor irakiene în care informează că se va retrage din Irak şi urmează să îşi repoziţioneze forţele în următoarele zile şi săptămâni, informează Reuters, care afirmă că a văzut scrisoarea, informează Agerpres.

Nu este clar dacă toţi cei aproximativ 5.000 de soldaţi americani vor părăsi Irakul.

Mai multe elicoptere au putut fi auzite zburând deasupra capitalei irakiene luni seara. Nu se ştie dacă aceste zboruri au legătură cu retragerea soldaţilor, dar în scrisoare se afirmă că forţele de coaliţie vor utiliza elicoptere pentru evacuarea trupelor.

Domnule, din respect pentru suveranitatea Republicii Irak şi după cum a solicitat parlamentul irakian şi prim-ministrul, CJTF-OIR (Combined Joint Task Force – Operation Inherent Resolve) îşi va repoziţiona forţele pe parcursul zilelor şi săptămânilor următoare pentru a pregăti deplasări ulterioare”, se arată în scrisoare.

Scrisoarea este semnată de generalul de brigadă al corpului de marină al SUA William H. Seely III, comandantul general al CJTF-OIR.

Vă respectăm decizia suverană de a ordona plecarea noastră”. „În acest timp, va exista o creştere a utilizării elicopterelor în şi în jurul Zonei Internaţionale din Bagdad.”

Autenticitatea scrisorii adresată ministerului irakian al apărării a fost confimată Reuters de o sursă militară irakiană.

La scurt timp după difuzarea acestei ştiri, ca reacţie, secretarul american al apărării, Mark Esper, a declarat că SUA nu intenţionează să se retragă militar din Irak.

„Nu există niciun fel de decizie de a părăsi Irakul”, a răspuns Esper atunci când a fost întrebat despre scrisoare, adăugând şi că nici nu au fost făcute planuri pentru retragere.

Nu ştiu ce este cu acea scrisoare… Încercăm să aflăm de unde vine şi ce este. Dar nu s-a luat nici o decizie de a părăsi Irakul. Punct„.

Esper a adăugat că Statele Unite sunt încă angajate în combaterea grupării Stat Islamic în Irak, alături de aliaţii şi partenerii săi.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here