Armata israeliană: Şeful forţelor aeriene ale Hamas a fost ucis în Gaza, în cursul nopţii / Grup terorist, eliminat când se infiltra din Liban

Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) afirmă că au ucis un membru de rang înalt al grupării teroriste Hamas într-un raid aerian efectuat în Fâşia Gaza în cursul nopţii. Este vorba de şeful forţelor aeriene al Hamas, potrivit Times of Israel, transmite News.ro.

Lovitura, care a vizat un sediu din care gruparea teroristă îşi gestiona activitatea aeriană, l-a ucis pe Murad Abu Murad, şeful dispozitivului aerian al Hamas, potrivit IDF.

Armata israeliană afirmă că Abu Murad „a jucat un rol important în dirijarea teroriştilor în timpul masacrului” de la sfârşitul săptămânii trecute, ce a inclus atacatori care au intrat în Israel din aer, folosind deltaplane.

În lovituri separate „extinse” în cursul nopţii, forţele de apărare israeliene afirmă că au lovit zeci de locaţii aparţinând forţelor de comando ale Hamas, care au condus infiltrarea în Israel de la 7 octombrie.

Armata a mai anunţat că doi palestinieni au fost ucişi în timp ce încercau să se infiltreze în Israel din Fâşia Gaza în cursul nopţii. Potrivit Forţelor de Apărare ale Israelului, un tanc a tras un obuz asupra celor doi atacatori, în apropiere de comunitatea sudică Nahal Oz.

Între timp, armata israeliană a indicat civililor din Gaza două coridoare pe care le pot folosi pentru a pleca din nord către sud şi a precizat că au posibilitatea de a face acest lucru până sâmbătă la ora locală 16.00 (şi a României).

Infiltrări din Liban

De asemenea, trupele israeliene au ucis trei sau patru terorişti care încercau să se infiltreze în Israel din Liban, în apropiere de oraşul Margaliot, în nordul ţării, au afirmat surse militare citate de Times of Israel.

Forţele de Apărare ale Israelului confirmaseră anterior că au efectuat un atac cu dronă împotriva unei celule teroriste care încerca să treacă graniţa.

Forţele de apărare israeliene au schimbat focuri de armă cu Hezbollah şi facţiunile palestiniene aliate din Liban de mai multe ori în ultimele zile.

Hamas nu a reușit să mobilizeze Orientul Mijlociu pentru a lupta de partea sa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here